joi, 25 decembrie 2008

Anca şi Crăciunul

Nu, nu-mi place iarna. De ce?
Pentru că este atât de frig şi pentru vântul ăla atât de rece care- mi bate intotdeauna în faţă.
Pentru mâinile îngheţate, umflate, vinete. Faţa roşie. Şi hainele multe care mă imobilizează.
Nu vreau să ningă, pentru fleoşcăiala de pe jos şi senzaţia de dezechilibru oferită. Pentru că urăsc să am sentimentul că urmează să pic, la fiecare pas pe care-l fac.
Pentru că tot ce vreau este vara.

Crăciunul?
Teoretic, Spiritul Crăciunului constă in a merge cu colindul, pentru a sărbători naşterea lui Iisus, a ţine post şi a te spovedi
Şi câţi dintre noi definesc Crăciunul in acest mod?
Eu una, nu m-am spovedit şi nici nu am tinut post vreodată.
Dar Crăciunul mă ducea cu gândul la dragoste, familie, caldura, fericire...

Şi cine mi-ar fi putut oferi aceste lucruri de Crăciun?!


Ei bine, am găsit spiritul Crăciunului. În ea.

În noaptea de 22 spre 23, am fost acolo să-i cânt LaMuulţiAaani
într-un mod afon.
M-a trezit dimineaţa cu minunata voce a lui Fuego. Impodobeştee mamă braduuul! Am vrut sa râd. Dar îmi era prea somn.
Vijelie. Cumpăraturi. Patinoar.
Era seară şi era frig. Mă uitam pierduta in luminiţele bradului din alimentară. Şi asculam povestile ei entuziaste despre iarnă.
Oh, ţie chiar iţi place Crăciunul. Ştii, eşti incredibilă. M-ai facut fericită. Te iubeesc!
îi spun si o îmbrăţişez.


Aşteaptă-mă 5 minute, să- mi iau pijamalele.

Când îmi deschide uşa, mă izbeste brusc sentimentul de fericire si entuziasm,
acel Spirit al Crăciunului.
Eu şi spiritul crăciunului... Cum aşa?
Pentru că acolo miroase a cozonaci, plăcinte şi brad. Pentru globurile agăţate peste tot şi bucătaria plină de ciocolată, bomboane şi portocale.
Datorită faptului că sunt mulţi, dar intotdeauna mai e loc pentru cineva.
Pentru că fiecare s-a implicat.
Am cantat toti, chiar dacă rezultatele erau nişte urlete şi scâncete, am dansat şi ne-am prostit.






Dimineaţă. 24 decembrie. De ce sunt atat de inţepenită?
Mă intorc. Ea e in celălalt pat. Pentru că eu îi luasem toată plapuma.
Dupăamiază. Mă duc acasă.
Mama imi spune că nu am stat deloc acasă in ultimele zile.
Că nu stau niciodata cu ei.
Ar trebui? Eu incerc doar să ma simt bine... Îmi place acasă. Când sunt singură.
Mă schimb, plec.
Seară. Eu şi haitele. Savuram cina copioasă din ajunul crăciunului.
Not. Bagam e-uri in ficat la McDonaldS.

PamPam. Uite ca a sosit şi ajunul crăciunului.
Ajung acasă. TV. Încerc să par entuziasmată şi îmi scotocesc cadourile.
Nu,nu,nu! Nu e bine. Nu-mi place deloc.Vreau sa se termine tot.
Apoi intra ea pe mess. Statusurile ei legate de bucuria Crăciunului şi...
căcat!
Mă simt naşpa. Pot sa vin la tine? Pot sa dorm la tinee? Mulţumeesc!

Heii! Mi-ai salvat Crăciunul! E mult mai bine!
două noaptea? dimineata?
Ne gâdilăm şi râdem, prea zgomotos, ca blegele.
Hârtie, foarfece, piatră,
discuţiile despre sex şi despre... orice.
Dimineaţă? Deja?! Vreau sa doorm...

25 decembrie? Crăciun?
Mă duc acasă. Plec de acasă.
De ce ninge atât de tare...?

seară. inapoi acasă. ziua se termină... urât.

Şi ăsta a fost Crăciunul.

îmi iubesc prietenii. pentru că ei ma fac fericită.
şi stii ce?
Iarna nu e chiar atât de rea.
E chiar minunată, cu voi.
:)







duminică, 21 decembrie 2008

ce-ar fi dacă...?

hei. opreste-te o clipa. da, imi amintesc numele tau.
vreau sa uit de mine pentru o vreme. o sa ma refugiez in tine acum.
lasa-ma sa stiu povestea ta. sa cred ca imi pasa.
nu stiu mai nimic despre tine. te-as putea asculta pana in zori. tu vei vorbi, eu voi zambi privind in gol, uitandu-ma apoi la chipul tau,
cu tot cu golul privirii mele.
voi auzi fiecare cuvant. poate voi inceta sa ascult pentru o vreme.
dar nu te teme, tu spune-mi doar tot. fi sigur ca voi putea intelege.
si lasa-ma apoi sa te ajut. am sa incerc, promit...
eu. ti-as scrie in fum viata mea.
si va fi ca o carte prafuita pe care o rasfoiesti cautand un citat.
o vei numi 'Ce sa nu faci intr-o viata'.
incerc sa zambesc dar ochii umflati si fata aspra si intepenita parca se impotrivesc. tot ce imi dorestc acum este... oh, macar de as avea o vaga idee. am renuntat la a-mi mai dori lucruri irealizabile.
era ca o pata imensa de cerneala cazuta peste imaginea fericirii mele. luasem o foaie, si inca una si imi ilustrasem gandurile. ceva nu se potrivea. le mototolisem si le aruncasem intr-un colt.
conturam si coloram acum o alta imagine. era frumos. dar o pata a cazut aiurea manjind totul. am fragmentat imaginea in mii de bucati, ca sa nu o mai vad vreodata.
si stii ce? inca o mai vad, undeva intr-o parte a mintii mele, unde aud acele rasete si voci estompate, usi trantite si furia vantului in linistea noptii.
pot vedea acea imagine, si ma infioara. e animata si colorata.
am acum insa fericirea in nonculori.
iarta-ma, incep sa devin paranoica. revenind la tine.
ai terminat deja? ahh, as vrea sa aud din nou povestea ta.
dar acum imbratiseaza-ma. lung.
inainte ca lumina diminetii sa ne gaseasca asa.
numele meu va iesi ciudat din gura ta. voi intoarce capul si te voi privi ca si cum te-as cunoaste de o viata. ai incetat de mult sa mai vorbesti, dar vocea ta continua sa rasune in capul meu.
am gasit nirvana, in tine.
imaginea mea intr-o lumina violeta. soarele rasare de dupa blocuri.
gri si prafuite, reci, impersonale.
e atat de frig. ar trebui sa caut caldura in tine?
poti pleca acum.
si imi vei forta grijile sa ma bantuie din nou. e greu. si absurd.
te voi intalni accidental, o sa ma saluti, asa cum o faceai de obicei.

multumesc pentru tot. poate ar trebui sa ne vedem candva...