sâmbătă, 23 mai 2009

plecaţi amândoi in supradoză de vise


'E vina mea şi dacă aş putea
Să te fac să uiţi de ea
Te-aş îndrepta, doar dacă nu cumva
Ai primi o parte din ea

Dacă timpul m-ar ierta
Aş săpa în mintea mea
Toate vorbele le-aş arunca
Poate aş putea uita'
(vdv- vina)


Erau prea multe promisiuni şi fiecare aducea câte un vis. Şi o pătură goală de vise a tăbărât pe ei orbindu-i. Nu mai vedeau nimic altceva, erau doar... unul . Dar la un moment dat timpul parcă stătea in loc pentru ei. Sau poate era doar ea. Şi el.
Continua să se mintă şi aştepta să se întâmple ceva. Întrebându-se dacă şi-ar putea găsi cu adevărat loc in visul lui. Aştepta ca timpul să rezolve totul. Ea ura să astepte, dar işi spunea ca iubirea era mai puternica decat timpul.
Şi s-a trezit în lumina rece a dimineţii realizănd cu ochii tremurânzi că toată iubirea a dispărut.

- Nu mai ajungem nicaieri. Râdea. Ochii îi zvâcneau nervos.
Îmi pare rău că sunt aşa, şi-ar fi dorit să-i spună.Am facut-o pentru tine, pentru noi.
Dar cuvintele refuzau să ia viaţă.

I-a uitat şi vocea, a uitat şi zâmbetul ce o aştepta în fiecare dimineaţă la ieşirea din metrou.

E meritul meu că am procedat aşa cum am simţit. Vina mea e că am greşit pentru a ajunge până acolo.

2 comentarii: