vineri, 31 iulie 2009

i won't waste my hate on you

sunt unele zile pe care nimic nu le poate salva. dar există mereu lucruri care mă vor face să mă simt mai bine. vocea lui, gândurile mele, piesele pe care le ascult până dimineaţă, zâmbete ce mi se adresează din poze vechi atârnate pe pereţi. de parcă fericirea ar fi creeată special pentru mine.

~

Nu urăsc pe nimeni. nu merită. De ce m-aş consuma pentru greşelile altor oameni?
d i s p r e ţ . Da, poate ăsta e cuvântul. TU. Crezi că violenţa, ironia, sictirul şi toate 'şmecheriile' astea te ridică in ochii cuiva? Te fac mai impunător sau demn de respect? Când tu nu oferi, de ce mai aştepţi să primeşti ceva? Să nu aştepţi nimic. Probabil că nici nu ştii lângă cine trăieşti. E prea târziu, pentru mine eşti deja un om fără viaţă.
Eu sunt ultima persoană care te-ar asculta sau care ar suferi de pe urma vorbelor tale. Şi gândul că aş ajunge ca tine mă infioară. Eu nu sunt aşa. Nu vreau să fiu aşa.
E inevitabil. Şi eu greşesc sau uit. Dar sunt lucruri pe care nu le pot uita. Nu poţi schimba asta. Nu poţi da vina pe mine pentru tot, nici pe alţii. Uită-te doar la ce a mai rămas din tine.
Probabil au trecut ani, dar încă-mi mai amintesc momentul în care mi-am spus: Când cineva mă trateaza aşa, eu de ce să continui ca şi cum nimic nu s-ar fi intamplat?

copilul rebel

'esti genul de copil pe care nimeni nu si-ar dori sa-l aiba'
zac in pat si incerc sa nu ma mai gandesc la nimic. absolut nimic.



~ cineva ma solicita! uite cum s-a dus un alt post monoton. a trebuit sa ma ridic. nu'i nici macar 4. poate ziua mea e salvata. poate.
de ce trebuie sa ma cert mereu cu tata exact in momente nepotrivite? de fapt el sa se certe cu mine. oricum, niciodata nu am stiut ce urmeaza sa fac. am mers pe ideea ca fiecare lucru se intampla cu un motiv anume. si nimeni nu poate schimba asta. si ce s-ar putea intampla? nu dau un cacat. care ar mai fi farmecul daca nu ne-am asuma nici un risc? intotdeauna am facut tot ce mi-am dorit. si da, ma gandesc la consecinte dar sunt dispusa sa le accept. poate am facut oameni sa planga si am ras chiar daca nu era cazul. poate ca nu stiu sa ascult si chiar nu-mi pasa ce cred ei despre mine. poate au fost clipe in care nu mi-a pasat decat de mine si clipe in care mi-a pasat de cei care nu meritau. dar nu consider ca am gresit cu nimic. nimic din ce-am facut nu m-ar face un om rau. asa sunt eu. nimic extraordinar. nimic special fata de altii. dar eu nu sunt dispusa sa ma schimb. daca as face-o ar fi pentru mine. si nu pentru altcineva. caci doar timpul ma poate schimba. si timpul m-a invatat sa nu am incredere in nimeni.

marți, 28 iulie 2009

Oi!

mergeam azi pe strada cu angi si ralu. la vreo 10 metri de noi erau niste punkisti. am trecut pe langa un copil de vreo patru ani care topaia si zicea 'oi! oi! oi! oi!'. In urmatoarea secunda eu si angi ne-am uitat una la alta si am zis ceva gen 'copilul ala zicea cumva oi! ?!' ne-am incurcat pentru ca vorbeam in acelasi timp si am inceput sa radem ca doua proaste. dupa care tac-su, un om perfect normal s-a inrtors si a inceput sa strige OI!OI!OI!
eram gen errr. okay. ce-a fost asta?!

[post pentru ralu, cea care-mi spune cu ce sa imbrac atunci cand ma-ntalnesc cu diversi oameni si care vine la mine sa ma trezeasca dimineata.]

luni, 27 iulie 2009

tu stai, lasi linistea sa zboare printre noi


IL ADOR PE DAAAAAAAAN! [ok, poate suna putin disperat. putin. nvm.]
pentru ca e genial. vocea lui, piesele lui si tot. si cu muzica aia am trecut prin toate sentimentele si amintirile posibile, m-a ajutat, m-a inspirat, devenind poate o obsesie. pentru ca am inceput sa plang cand l-am vazut. probabil eu exagerez. cu toate astea e un om cat se poate de normal. dupa concert statea pe iarba, pe marginea drumului, langa toti ceilalti oameni. purta un tricou ponosit si avea o bere in mana. era cu genul ala de tipa care aminteste de un copil. erau asa draguuuti! era asa bun. ma facea sa ma intreb daca eu eram singura care l-a observat.
~

WE ARE THE FUCKING PRODIGY PEOPLE!
haha. genial concert. locul, oamenii si tot. sunt genul de lurcuri pe care tata le considera de cacat.
shoesii mei erau negri candva.hai sa ne imbatam si sa ne calcam in picioare!





luni. ce weekend frumos! nu stiu. am fluturi in stomac si un amalgam complex de sentimente. si nu stiu cum ar trebui sa ma simt. nu mai am rabdare. vreau sa treaca noaptea asta. cred ca n-o sa pot dormi.

luni, 20 iulie 2009

toţi suntem prăjiţi, viaţa e un iad.




am in fata mea un spatiu alb. alb si gol. pe care urmeaza sa-l unplu, habar n-am cu ce. e o alta noapte de vara in care am sfarsit nefericit ajungand acasa. dar macar am trecut prin ziua asta.
gem de oameni mari. cate intelesuri poate avea aceasta afirmatie. poate fi un gem pentru oameni mari. sau un gem facut din oameni mari. gemul de oameni mari este ala pe care il mananci cand esti destul de matur. jaaaam!
gen, se intalnesc doua pizde. 'hei, eu sunt un adolescent in devenire! nu mai mananc margarina, mananc deja GEM DE OAMENI MARI ! desi mama mea este inportiva acestui lucru. ' haaaha.
ce se intampla?!
*be right back. i need to pee*

asa.

muzica noastră urlă tare în difuzoare. sunt ultimul om cu prea multă energie de pe aici?!mă ustură gâtul. iar am adormit cu geamul deschis. de fapt, stăteam trântită pe jos şi ascultam respiraţia oamenilor de langă mine. nu am putut să-nchid un ochi. şi nu puteam mişca un muşchi. cine mai ştie? ştiu doar că ai fost lângă mine. fericire e atunci când ştii că noaptea e lungă, toată viaţa stându-ţi înainte, fiind liber să faci orice, orice iţi trece prin cap. şi câte îmi trec prin cap acum... Când stai pe budă şi capul îţi pică epuizat. când soarele răsare şi oamenii îţi bat la uşă. "cine eştiiii?" când nu primeşti nici o amendă şi atunci când îţi împrumuţi periuţa de dinţi. e prea multă viaţă în mine pe care trebuie să o împrăştii in jur, să aibă toată lumea parte de ea. mâine va fi o nouă zi numai pentru noi. poate mai bună decat cea de azi. zilele trec şi noi ne bucurăm cât mai avem timp.

COAIEEE! tocmai a pocnit un bec undeva în casă. flash gen. ce triiiip. get over.


atâţia oameni care îmi resping apelurile şi pe care nu i'am mai văzut de o veşnicie. oameni pe care i-am dezamăgit şi ignorat, poate fără să vreau. pe care îi respect, admir, dispreţuiesc sau insult. dar înca îmi sunt prieteni. p r i e t e n i. unii sunt şi mai mult decat atât, cunoscându-i de ani, luni sau zile. altora le-am uitat numele sau vocea. şi totuşi, unde aş ajunge fără ei?

joi, 16 iulie 2009

nu-mi dau seama ce vorbesc

cred ca azi e joi. miros de dimineata, soare si dezordine.
angi se da harnica la ora asta. paranoia. vrea sa faca curatenie. eu ce plm fac aici?
m-a luat cu plimbare. angi imi face lista de cumparaturi. nu pot.

c e s e i n m p l a c u n o i ?

postul anterior nu are logica si e scris aiurea. nu are nici macar titlu. cui ii pasa?!

gvjm kgj fiuk htg bdgkfg d/ NOT.
aaaah. hai s-o ardem chill.
iesi din mintea mea
ring ring helloooo
ring ring helloooo
ring ring helloooo
ring ring helloooo

WE HAVE A BAd CONNETION!

*boraasc!*

~declar, ca niciodata nu voi fi mai fericita ca acum *semnul exclamarii*
~ o sa iti amintesc eu de asta...

p.s. ador piesa care urla acum in playlist.
este 4 dimineata. suntem fericiti.
declaram
'salut. sunt andrada si borasc iaurt.'
'JahJah bless!'
'~coAIE, AI O BIBLIE pe spate'
'stiu, am pus-o intentionat!'

gata, lumea nu mai vorbeste cu mine. nu ma cred in stare.
eh, macar pot sa tastez!
e 4 si un sfert. 'Hai la magazin!'

AM FLEGMAT CEAPA PE USA LU VECINU!

vedem un catel.
*superparanoia time*

o doamne, ce oameni fericiti!

pornesc in aventura! wish me luck.

~PUBLICATI POSTARE~

duminică, 12 iulie 2009

mai presus de cuvinte


'E linistea ploii ce sugruma cuvantul
Si nelinistea frazei prea lungi
Iar timpul stagneaza patronand inertia
Si nevoia de necunoscut.

E copilul din tine ce-ar vrea sa retraiasca

Macar unele momente din basm
Desi ploaia se tanguie si'n el si afara

Si-o va mai face si mult dupa punct.'

(coma- mai presus de cuvinte)

vocea mea recita cateva cuvinte straine care se pierd printre stropi de ploaie. norii care-au invadat cerul sunt la fel de apasatori ca linistea pe care au adus-o. ne-ajuta sa ne ascundem. parca totul e un mare gol, care umple ce-a mai ramas din mine. nu va aud, nu va inteleg. poate eu sunt altfel, sau poate toti suntem la fel. nu pot, nu vreau sa ma misc. ce mai conteaza? nimeni nu va observa. vreau sa stau aici si sa ma uit la tine. nu astept nimic, continui sa zambesc.
nici noi nu spunem nimic. si ma gandeam, o facem poate din egosim. sa pastram totul pentru noi, sa nu ne impartasim viata. sau poate pentru ca nu e nimeni acolo care sa asculte. e tacerea asta pe care o urasc, o urasc si ma sperie groaznic. dar nu vreau sa o rup acum. musca din mine si ma simt puternica luptand cu linistea. mintea-mi joaca sufletul pe degete. o lume paralela se naste acum in capul meu. nimeni nu va sti de ea. aici totul e posibil. nu te misca, imi distrugi universul. cat timp a trecut? deruleaza filmul. nu vreau sa ma pun in cap acum. sunt prea multi oameni. prea multe voci si prea multe lucruri dupa care tanjesc. sunt prea multe ganduri. se amesteca si raman aiurea. daca mi-ai lua din ganduri c-o privire, ai deschide o noua cale. dar privirile noastre nu mai spun nimic. nu e ziua potrivita. nimic. nimic nu se va intampla azi.

luni, 6 iulie 2009

incepem sa urcam



vesnic nemultumit
mereu grabit mereu lovit
de data asta stau cuminte si observ

ti-ai luat o masca mult prea rea
nu e nimic decent in ea
n-o sa ajute la nimic

(ocs- ora 8)



De ce stai si ma privesti asa? Ma uit la tine si incerc sa nu mai vad nimic.
Secundele trec atat de greu, ard scrijelind povesti pe pielea mea. O clipa mi-e de-ajuns. Zambesc, rad, ochii imi zvacnesc isteric dar inca sunt deschisi. Degeaba insa. Mi-e frica, mi-e rau, cad si nu e nimic aici de care sa ma prind. Ma lupt, ma pierd, urlu, tip, dar nu pot sa scot vreun sunet. Zac pe asfaltul rece. Ma ridic, plutesc, zbor, levitez. Unde esti tu, cine sunt eu, de ce nu imi pasa? Trecut, prezent, viitor? Ma-ntreb doar ce se v-antampla in urmatoarea clipa. Ma topesc si dispar usor. Doar sufletul mi-a mai ramas. Dar e praf si zboara usor cu vantul.
Ma taie, ma strapunge, ma imobilizeaza. Privirea ta ma doare. Si totusi vreau sa simt aceeasi ochi atintiti spre mine atunci cand intorc spatele. Si vreau sa ma doara caci doar asa pot uita.

Mai stii cum e sa iubesti? Ai stiut vreodata? Tot ce vad acum e acelasi chip. Mai rece, mai pierdut, strain. Dar poate dragostea cu adevarat sa moara? Ce ar mai conta atunci? Uneori te intrebi ce conteaza cu adevarat pentru tine. Dar renuti cu lasitate la acest gand, caci nici macar tu nu mai stii. Asa e, esti speriat chiar daca reusesti sa te minti ascunzand asta. Poti invata oricand sa iubesti. Oricum, tu nu ai ce sa pierzi, nu?