marți, 22 septembrie 2009

Dacă tu eşti doar al tău, eu cine sunt ?


De ce mă chinui cu atâtea întrebări ce nu-şi au rostul? Poate că ştiu prea bine răspunul lor, îmi e frică să îl rostesc sau nici nu mă aştept vreodată la unul. Vreau să-mi dai dreptate, oricum nu aş accepta un alt răspuns. Sau încerc doar să îţi dau de gândit cu întrebarea mea. Poate i-am dat viaţă doar ca să rămână cu un aer greu apăsându-mi pielea, să nu uit că am greşit. Să am încă un motiv pentru a schimba ceva. Să-mi dovedesc fără sens că mai sunt încă în viaţă.
De ce îţi aminteşti lucrurile frumoase doar atunci când dor?
De ce vrei mereu mai mult decât poţi avea?
Şi atunci când ai tot ce credeai că-ţi poţi dori, de ce nu durează fericirea?
De ce nu poţi trece pur şi simplu peste tot ce a fost?
De ce nu poţi măcar să îcerci să îndrepţi lucrurile?
Şi totuşi, dacă ştii unde ai greşit, de ce faci totul la fel?
De ce sunt zile în care nu te simţi mai mult decât... bolnav?
Şi cuvinte futute care pur şi simplu nu vor să iasă din capul tău?
Sau eşti tu cel care nu vrea să renunţe la ele?
De ce-ţi hrăneşi sufletul cu satisfacţii ireale?
De ce îţi e atât de usor să iubeşti şi atât de greu să arăţi asta?
De ce nu îi poţi arăta cât înseamnă pentru tine, înainte să pleci?
Şi de ce te-ar fi lăsat să pleci când ţi-ar fi putut dovedi că greşeşti? Doar te cunoştea prea bine.
Atunci să fi fost tot vina ta că asta nu s-a întâmplat?
De ce n-ai încercat niciodată să te implici şi ai ales calea cea mai uşoară?
Chiar nu te-ai gândit că tot ţie are să îţi fie rău?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu