sâmbătă, 19 septembrie 2009

nici gând, nici somn, nici stare.


Stăm la aceeaşi masă şi ne înghiţim tăcuţi porţia de venin. Îl simt alunecănd rece, îngheţându-mi mintea şi arzând stomacul. Nimic diferit. Acelaşi dor, aceleaşi gânduri şi vise ce mă înfăşoară atent într-o dorinţă apăsătoare. Aceiaşi pereţi albi şi infiniţi în care ochii mei se pierd cu laşitate. Şi de ce vreau mereu mai mult? Sau poate prea mult... Privirea mea ar devora fiecare parte care a mai rămas din tine dar conştiinţa disperată o opreşte să ceară mai mult.
Încă o dată. Cui îi pasă? Şi greşelile tale vor fi uitate la un moment dat, lăsând loc pentru noi fapte. Din tot ce eşti acum nu va mai rămâne decât o amintire. Aşteaptă şi iubeşte. Va veni vremea în care vei avea tot ce ţi-ai dorit.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu