joi, 1 octombrie 2009

-eşti pirat? -nu, sunt supă la plic!

- te fac bucăti şi-o să te iau cu mine.
- şi o să mă iei cu tine peste tot? o să ma iei de pe jos.
-încă o bucată... o să te iau la rând.
- du-mă acasă.
- acum?
- am ajuns?
- nu încă.
- zboară cu mine.
zoară cu mine...

1 Octombrie. Nu-mi spune nimic.Azi m-am întors acasă pe partea cealaltă a drumului ca să mai schim filmul. Zile pe care poate nu ţi le-aminteşti, feţe şi priviri aruncate aiurea trec pe lângă mine şi eu le ignor râzând. Am lăsat în urmă prea multe amintiri şi gânduri nerostite, şi pe tine. Te-am lăsat în urmă pe tine, pe noi, o parte din mine. Din ce eram cândva. Au zburat ani şi zile, acum şi eu zbor alături de timp. Nu ştiu ce sens are. Aştept. Aşteptare, ce cuvânt. Care urlă, în mine. Mă motivează, poate mă satisface dar o urăsc. Sau aşteptarea mea e doar un pretext. Să nu aştepţi nimic...
Mă bucur încă de zilele în care soarele îmi zâmbeşte şi toţi oamenii îmi zâmbesc. Mă bucur de asfaltul ud, de noapte şi mirosul de ploaie. De tăcerea noastră şi zâmbetul tău. De momentele în care nu îmi mai doresc nimic. Sau vreau doar mai mult. Mai mult... Pentru mine viaţa nu va deveni o obişnuinţă, de ce aş lăsa asta să se întâmple? Căci doar noi suntem normali din toată lumea asta bolnavă. Bolnavă?
Parcă m-am plictisit de tot. Nimic nu mă mai mişcă. Aiurea. Acum mănânc căcat. De la 8 în sus suntem toţi frumoşi aşa...
Sunt un zâmbet şi un amalgam de stări şi sentimente. Nimic concret, sunt oricine îmi doresc. Sunt chiar aici, încep să dispar uşor.
Am nevoie de mult somn şi libertate. Nu mă simt bună de nimic acum. Mâine e vineri. Da, e genul ălade vineri pe care îl aşteptam toţi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu