luni, 26 octombrie 2009

i had a vision

De ce caută oamenii aştia să-ncerce să mă înveţe pe mine cum să trăiesc?
Ar trebui să învăt asta pe pielea mea.
Îmi scriu cu praf alb cuvinte pierdute-n sticlă neagră. Îi privesc tăcută şi mă întreb, pentru a mia oară, ce fac eu aici. Nu văd de ce să mă consum pentru atâtea lucruri care oricum nu îmi vor folosi niciodată.

Mergeam din nou pe drumul pe care l-am parcurs de-atâtea ori, lângă atâţia oameni, prea multe stări, sentimente moarte acum, în fiecare zi o altă eu. Şi toate imaginile din trecut prindeau viaţă plutind melodios alături de mine prin întunericul în care-mi delectam privirea. Dintotdeauna am iubit noaptea. Păşeam cu imaginea ta alături de mine şi nu vedeam nici un sens. Nu a mai rămas nimic din noi, nimic din mine. Pentru ce mai deschid ochii să încep o nouă zi? Toate sunt la fel.
Ce rost am eu? Trăiesc pentru a învăţa. Pentru toate momentele frumoase şi serile pe care niciodată nu mi le amintesc. Vreau să fac oameni fericiţi. Să fac tot ce nu am făcut până acum. Să ştiu că imi pasă chiar dacă celorlalţi nu. Să ajung mereu doar eu în lumea în care pot vedea şi înţelege totul. În fiecare zi mai îngrop în trecut cu un zâmbet o parte din mine şi din tot ce-am fost ce-am fost cândva.
Urăsc dimineţile. Deschid ochii şi mă ridic brusc în picioare, cu toată forţa ce mi-a mai rămas. Şi uneori doare să mă gandesc că nu mai am nici un motiv bun să mă ridic din pat.
Eu mă hrănesc cu zâmbete şi gânduri şi alte chimicale. Produc fericire. Las zilele să treacă şi nu aştept să ajung undeva.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu