luni, 5 octombrie 2009

îmi place să-mi fie bine

legat, stau întins, cu ochii pe spate,
legat la pământ, stau în iarbă cântând,
lângă mine am prieteni de-o noapte,
încercăm să mai prindem câte un gând...

tu cine mai eşti ?
mai poţi să zâmbeşti ?
mai poţi sa-ti aminteşti cum ai ajuns aici ?
mai poţi să zâmbeşti ?
mai ştii cine eşti ?
mai poti sa-ţi aminteşti cum ai ajuns aici ?

doar unul din noi e sigur că scapă,
doar unul din noi apucă să tacă
încerc cu greu să mă ridic în picioare
aerul mult prea tare mă doare.
(omul cu şobolani- legat la pământ)

eu sunt anca. daaa, eu sunt. vorbesc doar ca să mă aud. ce ciudat sună vocea mea! poţi să-mi spui orice, nu mai contează. e tot aşa cum zic eu. nu-ţi face griji, ştiu că totul e bine, nu trebuie neapărat să o crezi şi tu. dar vreau apoi să-mi dai dreptate, îmi place să am dreptate... totul se topeşte sub atingerea mea, totul, alunecă uşor... cerul alunecă spre mine, eu mă topesc sub el, ne amestecăm. sunt doar o chestie ce ascunde încă un univers. plutesc în aerul tău, uşor, zbor, fără aripi. mă mai auzi? eu mă mai aud. vorbesc de atâta timp şi totuşi sunetele refuză să-mi iasă pe gură. mă plimb prin asfalt, văd locuri cunoscute. şi nu ştiu încă unde sunt. plutesc fără direcţie. sunt un fir de iarbă, zbor. z b o r ! nici vântul nu-i aşa uşor ca mine. fă-mă să mai zbor o dată...

Un comentariu: