vineri, 20 noiembrie 2009

kilometrul 0


Poate nu ai vrut să crezi că un om pe care-l întâlneşti întâmplător avea să te schimbe aşa. Şi tu ai pierdut o dată în viaţă persoana pe care o iubeai atât de mult. Şi abea apoi ai realizat că ai greşit, că ar fi trebuit să spui mai des 'te iubesc.' de ce cuvintele astea sunt atât de greu de spus, atunci când simţi cu adeărat? sunt printre puţinele cuvinte care pur şi simplu refuză să îţi iasă pe gură.
dar am învăţat să regret, să trec peste orice. să nu mai găsesc astfel de chip pe care să îl ador de prima dată când îl zăresc. şi parcă mai mult de fiecare dată. şi când mi-am spus că am uitat totul, când îmi era din nou atât de bine mă trezesc dintr-o dată că de fapt mi-e rău. e vina mea. am luat-o de la zero, din nou. atât de rapid încât nici nu îmi explic cum s-a întâmplat. îmi reconstruiesc viaţa din mii de bucăţi pierdute de alţii. nu mai am ce pierde. şi nici nu văd ce aş putea căştiga. nu mai am nimic. privirea-mi supusă caută în tăcere afecţiune. mă hrănesc cu amintiri. corpul meu zace neputincios într-un colţ în timp ce sufletu-mi zboară departe. doar el se ştie liber, şi curat. existenţa mea umilă se rezumă la aşteptarea unei oarecare zile în care se va schimba ceva. zâmbesc. îmi plec capul pe umărul tău, ca să nu mă pierd de tot în lumea mea. închid ochii şi-mi schimb filmul.
mă privesc urcând şi simt că am ajuns la punctul în care viaţa mă loveşte şi urcă şi ea alături de mine. şi nimic nu mai era real. mă gândesc cu două secunde înainte la tot ce urmează să se întâmple iar imaginile încep să curgă în jurul meu, aşa cum mi le-am imaginat. să fie asta clipa care va schimba ceva? cea care mi-a-ngropat trecutul, şi nu m-a îngropat în el. astăzi m-am născut din nou. pentru noi? pentru mine.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu