marți, 29 decembrie 2009

lasă-mi şi mie!


mă întreb despre ce aş scrie acum... mama îmi sugerează să mă culc cât mai repede, că nu sunt în stare de ceva mai bun. să scriu despe viaţă şi moarte, alcool şi cheta pt droguri, dragoste, sevraj şi prostii de astea. orice vrei doar spune-mi şi sunt a ta, doar a ta... dar văd ca nu reactionezi. rămânem aşa şi mâine o luăm de la capăt. cui îi trebuie dragoste când avem asta?

poate doar mie, că sunt mai specială. dar cred că mai am de aşteptat. o să vină şi momentele mele cândva... până atunci trăiesc clipa. şi plm, mă duc să mănânc ceva pentru ziua de azi.

parcă-i mai bine. dar totuşi, ce-ai zice să... lasă... ne vedem mâine. o altă zi, o altă stare.
fericire. nu, nu luciditate. amintiri şi noi începuturi. atingeri întâmplătoare. sau nu. aşa-i. zâmbeşte-mi şi uită tot ce-a fost. hai s-o luăm de la-nceput, în orice stare-am fi...


de când e decembrie?

voi şi anotimpul vostru m-aţi lăsat rece.
toate zilele ni se adună între patru pereţi murdari, departe de frig şi de noapte, zeci de sticle goale, sute de ţigări stinse, mii de amintiri, milioane de cuvinte, aceiaşi oameni ce vin şi pleacă urmaţi de sufletele lor prăfuite, parcă mult prea mulţi pentru camera înghesuită. prezenţa mea trecătoare nu pare să-i mişte cumva. îi scurtez pe toţi cu privirea-mi pierdută ce se opreşte pentru clipă-ndelungată asupra zâmbetului său, cel care candva a fost totul iar acum pare să fie la fel ca toţi ceilalţi. străin. şi din nou impulsul nebun mă face vreau să îi zdrobesc chipul între degetele mele subţiri şi reci, tipând cât mă ţin plămânii, cerându-i să mă iubească, fără să-mi pese dacă sunt egoistă sau absurdă. dar îmi pasă. şi ştiu că nu aş avea niciodată puterea de a face asta. tocmai de asta am ajuns aici. şi mă îngrop mai tare-n canapeaua veche şi înghesuită, zâmbesc şi-ncerc să îmi conving aceste gânduri să dispară. cu o atingere imaginară am să prelungesc această clipă de inocenţă şi neputinţă. am să mă-nchid în ea până în ziua în care ceva se va schimba.


şi dacă tu crezi că noi am fost o greşeală,

a fost cu siguranţă cea mai bună din viaţa mea.

duminică, 20 decembrie 2009

rămânem prieteni





în viaţă tre' să ceri, nu s-aşepţi să ţi se dea
găndesc uşor pierdută de parcă ar avea vreo legătură
şi-n faţa ochilor se conturează imaginea ta
poate că are legătură, dar nu are sens
cum n-au avut sens nici ultimele cuvinte
pe care ţi le-am lasat înainte să mă-ndepărtez
am deschis ochii şi n-am văzut nimic
[...]

miercuri, 2 decembrie 2009

totul e bine cand ...


aş vrea ca toată lumea să fie ca mine
nu vreau să plec de aici niciodată niciodată niciodată niciodată!
ne aruncăm neuronii la gunoi. totul e bine când se termină cu bine.
când tu eşti bine eu sunt bine şi când dăm de oameni fericiţi.
unde-aş fi ajuns acum dacă mi-ar fi păsat ce cred ei despre mine?
de ce cauţi mereu pretexte să îmbrăţişezi?
lasă-te purtat de viaţă, lasă-te minţit de timp, aruncă-te în noapte.
NOI NU NE SĂTURĂM!
atâtea feţe vechi şi noi, le-ai uitat, nu le cunoşti. dar te ai pe tine. mă ai pe mine.
zâmbesc şi merg înainte. sunt peste tot. sunt peste tot.
nu mai înţeleg dar cred că-mi place.
poza mă priveşte ameninţător. vrei să mă ucizi? vreau să mă opresc. mă hrănesc cu imaginea ta. îmi spune c-aş putea să te respir o viaţă-ntreagă...

am să clipesc şi va trebui să uit de gândul acesta.

poate nu am uitat de el şi nici de tine, dar în această seară am văzut totul altfel. v-am privit zâmbind şi'am trecut mai departe-n filmul meu. adun încă un chip şi incă o vorbă, şi totul se amestecă undeva în mintea mea. îmi îmbrăţişez sufletul. m-am concentrat atât de mult pe ce-mi doream încât am cam uitat de el în ultima vreme. a revenit la viaţă o nouă parte din mine, ca să nu mai fiu singură.
fericire şi iubire
e..e..e.. atât de bine...