miercuri, 13 ianuarie 2010

de la r în sus



şi chiar dacă era un număr cunoscut, aproape îl uitasem. am tresărit auzindu-ţi din nou vocea şi probabil nici ţie nu ţi-a fost prea uşor să mă auzi, cuvintele fiindu-ţi înnecate în lacrimi. la început n-am vrut să realizez ce-aud, dar ai continuat să vorbeşti şi n-am avut încotro. ţi-am spus eu că aşa se va-ntâmpla. ai grijă. ai grijă...dar degeaba-ţi zic. nu m-ai ascultat şi e prea târziu. probabil şi eu aş fi făcut acelaşi lucru. ce am făcut diferit? nimic? aş fi putut fi eu. sau poate chiar voi fi. ar fi putut fi oricare din noi.
şi-aşa cum pe la spate vor zice mulţi dintre ei, aş putea spune că eşti tu pentru că meriţi asta, dar după cum mă ştii, nu am s-o fac. sper totuşi că tot răul e spre bine pentru tine. n-am să te mai consolez, nu mă pricep la asta. oricum cuvintele mele stinse nu te ajută cu nimic.
am să te strâng în braţe când te văd, chiar dacă nu ar trebui să-ţi mai vorbesc măcar. stii că nu sunt în stare de asta? şi sper ca măcar acum să-nţelegi ceva din toată mizeria asta.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu