marți, 26 ianuarie 2010

dimineaţa să mă eviţi

şi simplul fapt că trebuie să ţin ochii deschişi şi să stau în picioare mă enervează la culme. cafeaua rece îmi alunecă uşor pe gât iar stomacul meu pare că nu mă va ierta niciodată pentru căte i-am făcut. îmi amintesc din nou de cât de mult urăsc dimineţile, frigul şi zilele de marţi. mă împleticesc uşor pe picioare până la dulap şi trântesc pe mine haine câte apuc.
oare chiar trebuia să mă ridic din pat şi să dau de frigul ăsta?cică trebuie să stau iar aşa, aiurea, pentru următoarele 6 ore? de ce?
nu, sigur nu ar fi trebuit să mă ridic din pat, gândesc în timp ce îmi târâi absentă coprul pe poarta scolii şi realizez că e prea târziu.
acum doar aşteptam, ca-n fiecare zi, să treacă mai repede încă o dimineaţă, până când avea de gând să se întămple cvea.

Un comentariu: