miercuri, 27 ianuarie 2010

ziua în care tot ce-mi doream erai tu


n-ai motiv să ţi-o mai aminteşti, dar eu n-am să o uit. parcă soarele bătea mai tare ca în orice altă zi de toamnă, dar nu era prea cald, nici frig. şi zâmbetul meu amar de fiecare dată când îţi rosteam numele, adică mereu, zâmbetul care a ştiut dintotdeauna, fără să o spună, că într-o bună zi tot ce-mi doream avea să fie al meu. şi de aceea îmi găseam fără motiv fericirea în lucruri atât de simple. pentru că era atât de uşor şi părea atât de complicat.
nu are nici un sens ce zic, aşa-i?
oricum, parcă mi-e dor de viaţa mea simplă şi de tine văzut prin ochii mei de copil care iubeşte.
sau nu? ba da, nu ştiu pe cine încerc să păcălesc. dar întrebarea e, aş da lumea de acum pentru viaţa de atunci? cred că tot ce am incercat să fac de la început a fost să le combin pe amandouă. dar se vede treaba că până în momentul de faţă nu prea mi-a ieşit.

(beank dacă citeşi asta, mă refer la ce crezi tu că ma refer. din nou.)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu