joi, 11 februarie 2010

ne părăsim corpul aici şi fugim cât mai departe

inima-mi urlă in stomac,
tremur şi tac, tresar sacadat,
un fel de peşte închis pe uscat,
ard şi respir, dar nu mă zbat.
ei cred c-aşa mă voi uita de tine
când eu sunt singura de care am uitat,
mii de cuţite se zvârcolesc în mine
şi corpul îmi rămâne nemişcat.
e rău doar ca să poată fi şi bine
îmi zic şi mă scufund treptat
trăind acum doar pentru mâine,
şi nu ştiu ce-am să fac
când mâine nu mai vine...

acelaşi eu, pretind iar să mă pun în cap.
nu înţelegi? e cum vreau eu, nu vine de la sine.
nici nu observi când printre degete îţi fug palmat,
nu mă supun, doar mă prefac, falsez gânduri senine
şi nimeni nu mă va opri atunci când am sa scap.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu