duminică, 28 februarie 2010

ziua 0


În rarele momente de regăsire interioară în care ne pierdem captivaţi ca de paradoxul unei nopţi trecute într-o clipă şi o clipă visată în atâtea nopţi mă gândesc la noi şi la cine am fi cu adevărat dacă am putea vedea din nou toate lucrurile simple care puteau cândva să ne facă fericiţi.
Dar ce ar mai putea acum să ne facă efectiv fericiţi, cu toată ura şi egoismul din jur, durere şi chin ascunse în plăceri plătite scump, zâmbete cu mii de feţe, doar un alt pretext pentru o faptă evidentă, într-o lume murdară şi bolnavă în care mă trezesc brusc oprindu-mă să mă întreb cine sunt eu de fapt, şi care faţă a mea are să mă poarte prin tot haosul ce are să urmeze? Las timpul să decidă asta, să mă schimbe după cum vrea el, nu-mi pasă de nimic cât timp are să mă lase lângă tine.
O las pe ea distrusă şi pierdută, las oboseala şi durerea să aştepte şi mă prefac că n-am ştiut nimic din toate astea vreodată, că el nu a existat niciodată, nici copila răvăşită, ce îmi zâmbeşte-amar din oglindă, secătuită de cuvinte. Am să fiu doar eu, poate şi tu, am să fiu eu când el va avea nevoie de mine. O voi lăsa pe ea cu tine, doar tu ai să o faci să râdă din nou ca şi când nimic nu îi lipseşte. Va exploda apoi înr-un amalgam de sentimente, sălbatică, văzând parcă pentru prima oară lumea prin nişte ochi adevăraţi. Va strânge mii de bucăţi din egoul împrăştiat ce naşte-n ea zeci de persoane diferite. Le va pune cap la cap până când o să se re-ntregească şi îmi va scrijeli pe retina obosită conturul a ceea ce am să pot numi eu.
Şi mă voi duce-atunci la el şi-am să-l învăţ să nu mai aibă nici o grijă, pentru că fericirea vine din interior şi-o vom putea găsi doar împreună.
Ea are nevoie de tine, chiar dacă îi e greu să accepte asta. Ia-o şi calcă-i orgoliul ăla-n picioare, du-o unde vrei doar fă-o să creadă că o iubeşti şi că o vei face orice s-ar întâmpla. Ei nu îi pasă, doar fă-o fericită.
El... el are nevoie de mine chiar dacă nu va recunoaşte niciodată şi trebuie, chiar trebuie să îl ajut, după tot ce a fost. Pentru că aşa sunt eu. Iubesc şi îmi pasă. Îmi pasă chiar dacă nu pot mereu să o arăt.
Şi corpul pe care îl vezi metamorfozându-se sacadat, cu miscări ferme ori tresăriri sedate îţi pare uneori controlat de două minţi? Asta poate pentru că ascund în mine două părţi pe care le împart cu două persoane diferite, iar un singur suflet încearcă să îi facă pe toţi patru fericiţi.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu