luni, 24 mai 2010

marea lipsă de tot

am simţit cum renasc. experienţa a fost atât de chinuitoare încât speram la un moment dat să mor. e inexplicabil, mai mult decât poate duce un om. îmi spuneam într-una că voi supravieţui. poate că in noaptea aia am murit şi m-am născut din nou. ce-a fost mai greu a trecut. metamorfoza se produce treptat, atât de lent, aproape că pot simţi cum mă transform. un lucru străin , care creşte şi creşte, până pune stăpânire pe mine în totalitate şi devin alt om.
azi vreau să schimb ceva. să îmi păcălesc creierul să nu mai fie blocat şi epuizat.
să vrei să schimbi ceva e primul pas spre a schimba totul.
să-ţi induci diverse stări, să încerci până devine o obişnuinţă, să faci feelingul să persiste şi mâine dimineaţă, să crezi în lucuri care nu există până devin reale.
să nu o iei mâine de la capăt, să faci cumva ca zilele să nu mai fie toate la fel.
poate nu trebuie doar să aştepţi, trebuie să faci tu lucrurile să se întâmple, n-o să facă nimeni asta pentru tine. să vrei să înţelegi.
orele de monotonie se transformă în zile, săptămânile în luni. aştepţi ceva, nici tu nu ştii ce, dar acel ceva va schimba totul.
am aşteptat atât de mult până am uitat cum să trăim.
spuneam că totul vine de la sine, dar noi nu mai vedem nimic în jurul nostru.
să nu mai eviţi să vezi problema, să găseşti cauza, să o respingi până dispare.
o revelaţie pe care ar trebui să nu o mai ignori de data asta, poate ajungi într-un sfârşit undeva.
dă-mi ceva. orice.
hai să învăţăm din nou fiecare lucru, să ne naştem din nou.
am un feeling care încearcă să-mi spună ceva şi mă chinui să-nţeleg ce. am să-l pun deoparte să reflectez asupra lui până descopăr paradoxul.
deja vu'uri, haos şi agitatie proastească. stricat psihic.
aştept să îmi revin.
poate că lucrul care poate să schimbe totul e mai aproape decât credeam. poate zace în mine de atâta timp şi nimeni nu se oboseşte să-l mai caute. poate că nu e prea târziu.


mai aşteptăm mult?

miercuri, 19 mai 2010

hai sictir!

nu e ca şi cum nu aş percepe anuminte insinuări sau comportamente sugestive.
în stările de paranoia iau chiar şi coincidenţele ca pe semne, dar niciodată nu interpretez un semn ca pe o coincidenţă.
eu:
  • te înţeleg, dar te ignor. nu e nevoie să insişti, asta mă face să mă simt mai bine, dar doar atât.
  • nu te evit, pur şi simplu nu sunt în stare. şi uneori chiar îmi doresc să fi avut dispoziţia necesară pentru a-ţi fi făcut pe plac.
  • doar trag de timp pentru a putea ceda mai apoi. şi asta e atât de satisfăcător!

(citeşte până realizezi că şi tu faci ca mine)

duminică, 16 mai 2010

zdrobitor


O voce aspră te trezeşte şi te întrebi ce-ai mai făcut de data asta. îţi dai seama că totul merge prost atunci când, peste toate celălalte, ceea ce ar fi putut fi cea mai bună zi din viaţa ta începe cu tine încolăcită în spasme în jurul unei perne, urlând de parc-ar fi sfârşitul lumii. În clipele alea chiar părea sfârşitul lumii tale. Şi cel mai mult te doare că de data asta chiar nu e vina ta.

Cineva te îmbrăţişează. Eşti atât de uimită de asta încât nu te împotriveşti nici chiar atunci când îţi pune mâna în păr. Eşi părea distrusă şi recunoscătoare ca să te poţi împotrivi.

'cum reuşeşti tot timpul să te bagi în căcat?'
'probabil am făcut cândva ceva foarte foarte rău.'
'când?'
'nu ştiu...'

dar asta e doar prima oră din zi... nu te gândi încă la ce poate urma.

sâmbătă, 15 mai 2010

brrat brat brat

uniunea dintre armonie, cosmos, natură, dumnezeu
şi chimicale care-ţi intră în releu
îi zic meleu
ca un motor de bemveu
turează neuronii
bine-ai venit în ţara somnului


(kazi ploae şi specii- nichifor solitaru partea 2)

vineri, 14 mai 2010

14 karmacoma

the day you see the bad side of things

some people stink like shit!
what the fuck is wrong with kids those days?

thank god i'm a hero
yo, i dun give a fuck about you

bad day good day

i just like trippin around

what's that sound?

i can hear anything

you must be kiddin me

don't be a negaton!

not my kinda mood
where

where
where
are
my people?

joi, 13 mai 2010

cai verzi pe pereti


pupile dansatoare
minte visătoare
răuri necesare
te regăseşti?
dimineaţă, cafea, ţigară, pastilă,
cafea, ţigară, tigară, ţigară, apă, ţigară, ţigară,
alcool, pastilă, ţigară, apă, ţigară, ţigară, apă.

te scurgi Imediat printre cearceafuri
eşti un vitraliu din cioburi topite
ocrotitorul întuneric în orbite
şi nu percepe aceeaşi minte
unghii de hârtie sau degete cioplite
n-asimilezi tactilul cu ce-i vizual
nu discerni fizicul de spiritual

cum se Iveşte ocazia te disipezi total
iar asta e ceva mult mai complex
paradoxal
te laşi să nu exişti pentru o vreme
şi nimeni nu va şti vreodată
unde te duci atunci când nu exişti.
nici tu nu poţi afla, după ce-ai revenit,
asculţi cum presiunea geme,
nu ştii unde ai fost ştii doar că vrei să te întorci, să rişti.

în timp ce ţi se-afundă cadavrul cald în perne
infinităţi de vieţi îţi curg în vene,
nu ştii pe care s-o alergi, pe care s-o alegi.
când sufletului tău îi place să încalce orice legi
tu îl urmezi orbeşte fără să-ncerci să înţelegi,
te bei, te-nghiţi, te-nţepi, te pierzi, te ştergi.
când te trezeşi în corpul tău
şi-aştepţi numai să pleci din nou
nu ştii unde-ai fost, ştii doar că te vei întoarce.


cum poţi simţi mereu gustul a ceva ce nu ai înghiţit,
dar totuşi e în tine?
gustă fericirea.
cum poţi auzi creierul cum ţi se depresurizează,
sufletul părăsindu-ţi coprul?
închide ochii, deschide-ţi mintea,
iubeşte, plăteşte.

luni, 10 mai 2010

spune-mi doar unde şi cum




Priveam apusul în fiecare seară pe vremea asta, la doar 3 minute de aici, cum se topea noaptea peste soarele nostru şi totul părea atât de liniştit. Probabil nu era, dar aşa îmi amintesc eu imaginile alea. Acum văd doar reflexii încinse scurgându-se pe bucăţi geometrice de sticlă. Blocuri inexpresive blochează drumul privirii mele spre soarele ce se stinge la doar doi paşi de mine. Văd nori plimbându-se şi culori schimbându-se, un curcubeu care se naşte şi se hrăneşte cu lumină. Eu îi zâmbesc, el surâde-n sinea lui şi se îngroapă printre nori. îl las să ia cu el o parte din mine, nu ştiu dacă-i o bucată din suflet ori una din mintea mea cea care se se tăvăleşte-acum pe cerul colorat, jumătate însorit, jumătate-opac.
Motoare, alarme, sirene, pilangii prea gălagioşi pe terasele aceloraşi baruri ieftine, căini care latră doar ca să se audă lătrând, bătăi de minge, claxoane, sunt toate mult sub mine. Ajung să fac abstracţie chiar şi de zgomotul pe care îl consider cateodată deranjant. Până şi căinele hiparactiv se ghemuieşte pe pervaz în braţele mele, proptindu-şi capul înafara geamului.Tăcere. Mă linge pe mâini după o vreme, rugându-mă parcă să mă reîntorc din visare. Oftez şi zămbesc.
Se zice despre mine cum că mi-ar fi prea lene şi să-mi dau pantalonii jos să ma piş. Însă dac-ar fi să plec m-aş duce chiar acum. Aş fugi, aş tipa, aş dansa până în zori şi aş râde prea mult. Şi când voi pleca am să umblu la nesfârşit. Vreau să aud trenuri, vreau să mă scurg în metrou, să mă topesc în nisip, să-mpart shoturi cu luna. Vreau toate lucrurile pe care nu le pot avea şi toate lucrurile pe care le am şi am uitat cum să ma bucur de ele.
Pentru că soarele apune în fiecare seară în acelaşi loc, dar noi nu mai suntem aici să îl privim.