luni, 24 mai 2010

marea lipsă de tot

am simţit cum renasc. experienţa a fost atât de chinuitoare încât speram la un moment dat să mor. e inexplicabil, mai mult decât poate duce un om. îmi spuneam într-una că voi supravieţui. poate că in noaptea aia am murit şi m-am născut din nou. ce-a fost mai greu a trecut. metamorfoza se produce treptat, atât de lent, aproape că pot simţi cum mă transform. un lucru străin , care creşte şi creşte, până pune stăpânire pe mine în totalitate şi devin alt om.
azi vreau să schimb ceva. să îmi păcălesc creierul să nu mai fie blocat şi epuizat.
să vrei să schimbi ceva e primul pas spre a schimba totul.
să-ţi induci diverse stări, să încerci până devine o obişnuinţă, să faci feelingul să persiste şi mâine dimineaţă, să crezi în lucuri care nu există până devin reale.
să nu o iei mâine de la capăt, să faci cumva ca zilele să nu mai fie toate la fel.
poate nu trebuie doar să aştepţi, trebuie să faci tu lucrurile să se întâmple, n-o să facă nimeni asta pentru tine. să vrei să înţelegi.
orele de monotonie se transformă în zile, săptămânile în luni. aştepţi ceva, nici tu nu ştii ce, dar acel ceva va schimba totul.
am aşteptat atât de mult până am uitat cum să trăim.
spuneam că totul vine de la sine, dar noi nu mai vedem nimic în jurul nostru.
să nu mai eviţi să vezi problema, să găseşti cauza, să o respingi până dispare.
o revelaţie pe care ar trebui să nu o mai ignori de data asta, poate ajungi într-un sfârşit undeva.
dă-mi ceva. orice.
hai să învăţăm din nou fiecare lucru, să ne naştem din nou.
am un feeling care încearcă să-mi spună ceva şi mă chinui să-nţeleg ce. am să-l pun deoparte să reflectez asupra lui până descopăr paradoxul.
deja vu'uri, haos şi agitatie proastească. stricat psihic.
aştept să îmi revin.
poate că lucrul care poate să schimbe totul e mai aproape decât credeam. poate zace în mine de atâta timp şi nimeni nu se oboseşte să-l mai caute. poate că nu e prea târziu.


mai aşteptăm mult?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu