duminică, 27 iunie 2010

nimic cunoscut în acest deja vu

if the home is where the heart is, then we're all fucked.


go with the flow. tu nu suferi din dragoste sau după atenţia anumitor persoane, nu îţi doreşti pantofi noi şi nu-ţi doreşti nimic în general. uneori ai bani şi n-ai pe ce-i da, dar te păcăleşti şi te întorci acasă cu buzunarele goale. nu ai ambiţii, regrete, datorii sau sentimente. ai renunţat la toate astea. desigur că ţi-ar plăcea ca unele lucruri se întâmple, dar nu te consumi pentru nimic. nu ai probleme cu adevărat, de ce să îţi faci? e monoton, dar e mai sănatos. grijile nu există, sunt doar pretexte folosite de oameni pentru a-ţi face viaţa mai interactivă. ai trecut de perioada aia.
drumul spre destinaţie e în construcţie, dar nu renunţi şi nu te-ntorci. eşti într-o gară suspendată pe o planetă străină, ai pierdut controlul şi trenul spre casă. următorul e peste o mie de zile. nu disperi încercând să cauţi calea care nu există, accepţi ideea, dar fără să uiţi că locul tău nu e acolo şi fără să te minţi că totul e în regulă . te-ai grăbit. ţi-ai pierdut minţile, egoul, ţi-ai pierdut şansa iar acum îţi umpli capul cu filme, majoritatea proaste, ca să nu te plictiseşi când îţi vei pierde următorii ani aşteptând. uneori ţi-e frică să nu înnebuneşti, însă doar timpul îţi poate da înapoi ce ţi-a luat viaţa.
e ciudat aici. filmul vieţii tale e fractal şi soundtrackul în reverse. cam prea multă lumină, în rest nu e rău deci reducând lucrurile la abstract zici că e bine. te complaci evadând zilnic în călătorii psihedelice până la locul apartenenţei tale, dimensiunea în care aştepţi să ajungi. şi uiţi de tine. mai albeşti o noapte, te contopeşti cu un cearceaf, goleşti câte-un pahar de vise, mai înghiţi un pumn de zile, captiv într-un loc care te vrea şi nu-i poţi aparţine, când ai să începi să trăieşti ai să o faci atât de intens încât nu va mai rămâne nimic din tine. dar nu va fi o problemă, aici ai timp s-aduni destulă viaţă cât pentru fiecare zi şi fiecare noapte care te aşteaptă.

marți, 22 iunie 2010

EGOism


Nu sunt aşa cum ar trebui, sunt aşa cum vreau să fiu. Nu sunt un erou, nu mă uit la gossip girl, nu ştiu de ce nici n-am răbdare să mă uit la filme. Nu am ochi verzi, nu ştiu să merg pe tocuri, tind să exagerez în tot ce fac şi nu sunt niciodată deplin mulţumită. Uneori mă grăbesc prea tare, alteori aştept prea mult. Sunt încăpăţânată, atât faţă de alţii cât şi faţă de mine; asta duce la lucruri sadice şi satisfăcătoare. Nu mă asortez, nu duc flori la profesori, nu îmi fac temele, nu pot să 'mă rup' pe drum and bass, îmi rod unghiile şi îmi vopsesc prea des părul. Mănânc prea repede şi sunt irascibilă când mi-e foame. Sunt enervant de calmă şi râd în cele mai nepotrivite momente. Sunt o persoană cumpătată, după normele mele. Nu îmi impun limite dar îmi place să le încalc pe ale celorlalţi. Bag în mine orice fel de chimicală. Acţionez din instinct în momente tensionate dar la aspectul ăsta lucrez momentan. Iubesc noaptea şi nu suport lumina.De obicei sunt leneşă, în restul timpului hiperactivă. Urăsc frigul şi ploaia mă binedispune. Nu sunt superstiţioasă şi cred că toate lucrurile se întâmplă cu un scop. Sunt atee. Planurile dau mereu greş aşa că las totul să vină de la sine. Cred că oamenii pesimişti nu pot fi dezamăgiţi, ci doar contrariul. Alteori am aşteptări mult prea mari şi sfârşesc trist. Sunt stângaci, la propriu şi la figurat. Nu funcţionez dimineaţa, cu atât mai puţin fără cafea. Sunetul oamenilor care mănâncă mere mă calcă pe nervi. Urăsc albinele, aşteptarea, sevrajul, pe Michael Jackson şi tata şi să nu am timp. Nu am încredere în oameni, îmi place să fac opusul a ceea ce mi se spune. Sunt cea mai bună prietenă a copiilor sub 5 ani. Mă holbez la oamenii banali şi îi evit pe cei interesanţi sau pur şi simplu nu văd pe nimeni. Am zile-n care ies din casă-n pijamale şi zile în care răscolesc tot dulapul fără să ştiu ce caut. În general cad dintr-o extremă în alta. Eticheta pe care cei din jur o atribuie imaginii mele e complet diferită de părerea formată după ce ajung să ma cunoască. Nu există vreun om care să mă cunoască cu adevărat. Sunt altcineva în fiecare zi, uneori e amuzant. Joc 15 personaje în acelaşi film, depinde de circumstanţe.Pot relata un arugment pentru fiecare din faptele de mai sus şi în general pentru orice. Chiar dacă e o diferenţă substanţială între părerea unui om despre sine şi cum e privit ce ceilalţi, câteodată mă văd prin ochii altora sau pur şi simplu mă întreb şi eu cine sunt, dar ajung la concluzia că asta nu se poate defini şi nu prea contează nici pentru mine, cu atât mai puţin pentru tine.
Atunci de ce? Îmi plac oamenii. Mă atrage partea lor psihică şi spirituală. Să intuiesc mecanismul lor de gândire, să le studiez reflexele, să le admir pupilele şi genele arcuite, să le-nţeleg reacţiile şi să le justific conceptele, fie ele corecte sau nu, găsind paradoxuri în lucruri banale, iar cea mai uşoară cale de studiu e să fac experimentul pe propria-mi persoană. De asta. Uneori debitez nişte idei atât de aberante încât chiar mă panichez, dar simplul fapt că persoana de lângă mine nu poate şti ce gândesc e singurul lucru care mă linişteşte.


~deşi n-ar trebui, mulţumesc celor ce mă iau în braţe şi mă trec strada,
cine ştie unde eram acum.

marți, 15 iunie 2010

ar trebui?

"pentru că un om matur trebuie să poată lua decizii. şi cea mai importantă dintre ele e să lupte cu propria-i infidelitate, cea care-l duce dintr-o parte în alta, de la o feminitate la alta, în încercarea disperată de a le salva pe toate şi nereuşind decât să le ajute să se distrugă. un scriitor britanic spune că infidelitatea este dorinţa egoistă de a ajuta mai mult decât un om."

dan sociu

luni, 14 iunie 2010

there's always more

distruge filmul,
nimeni nu vrea să ştie cine e cu adevarat


momentul dinţi culcă pastile amestece distanţă intenţie faptă libertatea jumătatea drumului înghiţea cinci minute goale cunoştinţa incofmatică cuvinte subiect lumea ei moartea interes calmante dizolvaseră modă ochilor

indie friday night

ştiu că nopţile se termină prea devreme, dar orice fapt aduce consecinţe.

exactitate extenuat extrem deschide
LIBERTATE (cât pot să duc)
special 'k' balls!

deşi aş vrea să mă plâng decid că s-ar putea şi mai rău dar situaţia se poate întotdeauna înrăutaţi (întotdeauna se poate si mai bine!)


nu pot să ajut oameni, nu pot nici măcar să mă ajut pe mine. poate mi-aş dori uneori să fac lumea aşa cum vreau eu, dar planeta se învârte după cursul ei, nu după al meu.
nu mai putem risca să ne fie capturată vreo altă clipă, dar ne lăsăm supuşi (după faptă şi răsplată)
oamenii nu înţeleg că eu mă pot culca şi târziu şi trezi devreme! doar dacă m-aş putea pişa fără să par suspicioasă (de asta îmi doresc libertate) [...] ştiam eu că o să se trezească toată familia dacă mă piş! ps. trebuia să fac în pungă
SUNT O ÎNTREBARE
ÎNCUIETOARE!

poate că eu şi blasteroidul din mine nu vor supravieţui niciodată...

ştiu , nu sunt ce-ţi doreai să fiu
sendviciuri de leopard
cred ca p. va face azi
O BRIOŞĂ FERMECATĂ!


ce-i cu hainele tale care exprimă independenţă!?
adevărul nu înseamnă nimic...

rămâi singur din nou răpus de libertatea ta condiţionată. îţi aminteşti clipele trecute de parcă ţi-ar putea influenţa cu viaţa dar nimeni nu va crede asta cu adevărat. nici măcar nu o va citi[...]
nu te mai simţi în stare, vei ceda curând propriei tale fiinţe, ştiai că aşa se va sfârşi.



hei, nu eraţi pe jos înainte de flashback?









metamorphosis

se spune cum că fiecare dintre noi devine un cu totul alt om o data la 7 ani.
poate că e doar o altă născocire a unui om pentru a-şi umple paginile cărţii, dar m-a pus pe gânduri.
din haosul total de idei ce-mi păreau paradoxale şi fermentau în mintea mea la momentul respectiv, m-am agăţat în mod special de una: poate aveam nevoie doar de o schimbare aparent nesemnificativă pentru a declanşa totul. dar urmau mii de factori diferiţi ce aveau să producă treptat schimbarea. factori ce au venit de la sine şi nimeni nu s-a înpotrivit, nimeni nu le-a observat prezenţa. au apărut ca şi urmări ale anumitor fapte, sau doar ghinion. au fost induşi, doriţi şi savuraţi din plin. şi aşa am început să sper că-mi pot lăsa viaţa în urmă, să lupt pentru a ieşi din rutină. accept problema, depistez cauza ei şi o elimin succesiv. asta era tot ce trebuia să fac şi eram mândră de descoperirea mea (am avut revelaţia asta în ziua despre care vorbeam în postul anterior. stau în autobuz când apoi mă loveşte feelingul ăla cum că trăiesc momentul din care viaţa mi se va schimba. euforic, agitat, confuz, infricoşător, prea multe stări induse de materii diferite, în acelaşi timp. simt că îmi va exploda capul dacă una din ele nu le va domina pe celalalte în curând. sunt în criză de timp. uit să cobor şi mă întorc o staţie pe jos. începe să plouă, iar nu văd nimic...)

'poate că am evoluat destul spre un alt eu.' dar cum e definit acest eu?
nu-ţi poţi da seama dacă te-ai schimbat, în bine sau în rău când nici nu ştii exact cine eşti şi cine obişnuiai să fii, dar încerci să analizezi cu minuţiozitate defectele şi calităţile celor două personaje.

dar din moment ce decizia de a schimba ceva a venit din propria mea iniţiativă ştiu doar că sunt în continuare cine vreau eu să fiu, nu ce vor ceilalţi să vadă. asta e tot ce contează.