luni, 14 iunie 2010

metamorphosis

se spune cum că fiecare dintre noi devine un cu totul alt om o data la 7 ani.
poate că e doar o altă născocire a unui om pentru a-şi umple paginile cărţii, dar m-a pus pe gânduri.
din haosul total de idei ce-mi păreau paradoxale şi fermentau în mintea mea la momentul respectiv, m-am agăţat în mod special de una: poate aveam nevoie doar de o schimbare aparent nesemnificativă pentru a declanşa totul. dar urmau mii de factori diferiţi ce aveau să producă treptat schimbarea. factori ce au venit de la sine şi nimeni nu s-a înpotrivit, nimeni nu le-a observat prezenţa. au apărut ca şi urmări ale anumitor fapte, sau doar ghinion. au fost induşi, doriţi şi savuraţi din plin. şi aşa am început să sper că-mi pot lăsa viaţa în urmă, să lupt pentru a ieşi din rutină. accept problema, depistez cauza ei şi o elimin succesiv. asta era tot ce trebuia să fac şi eram mândră de descoperirea mea (am avut revelaţia asta în ziua despre care vorbeam în postul anterior. stau în autobuz când apoi mă loveşte feelingul ăla cum că trăiesc momentul din care viaţa mi se va schimba. euforic, agitat, confuz, infricoşător, prea multe stări induse de materii diferite, în acelaşi timp. simt că îmi va exploda capul dacă una din ele nu le va domina pe celalalte în curând. sunt în criză de timp. uit să cobor şi mă întorc o staţie pe jos. începe să plouă, iar nu văd nimic...)

'poate că am evoluat destul spre un alt eu.' dar cum e definit acest eu?
nu-ţi poţi da seama dacă te-ai schimbat, în bine sau în rău când nici nu ştii exact cine eşti şi cine obişnuiai să fii, dar încerci să analizezi cu minuţiozitate defectele şi calităţile celor două personaje.

dar din moment ce decizia de a schimba ceva a venit din propria mea iniţiativă ştiu doar că sunt în continuare cine vreau eu să fiu, nu ce vor ceilalţi să vadă. asta e tot ce contează.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu