miercuri, 25 august 2010

ghici ce



spuneam în postul anterior ceva despre durere şi o boală letală. am aflat într-un final că sufăr, printre altele, doar de o boală curabilă a carei vindecări vine teoretic de la sine, în vreo 40 de zile aşa, plus o astenie de câteva luni, cauzată de un virus care afectează cam 95% din populaţie până la vârsta adultă. probabil o gramadă din oameni nici nu şi-au dat seama că au avut-o.
nenorocită boală, parcă vrea să se răzbune pe toţi bărbaţii care-ţi împart femeia sau invers, şi pe toţi oamenii care împart ceva în general.
şi cum toate se leagă, acum ar trebui să ai o revelaţie gândindu-te că eram eu de fapt responsabilă pentru toate durerile şi stările tale dubioase din ultima vreme, nici de cum toate lucrurile pe care paranoia te-a făcut să crezi că se întâmplă cu tine. sau ai puitea să te întrebi dacă nu tu eşti cel din cauza căruia juma' de oraş a fost pe antibiotice în ultimele luni.
până să fiu diagnosticată am apucat deja să trec prin toate simptomele şi cu toate astea înghit încă 673509 de pastile pe zi şi sunt subestimată pentru neglijenţa mea datorită careia s-a ajuns aici. apreciez efortul financiar pentru pastile şi restu', dar niciodată nu am să mă dau în vânt după tendinţele oamenilor de dramatiza lucrurile, când se plâng ori se impacientează atunci când nu e cazul. asta poate şi pentru că eu cad în extrema cealaltă încercând să îi conving pe cei din jur că sunt bine chiar şi atunci când leşin în baie. dar acum chiar sunt bine, serios.
desigur că şi eu dramatizez lucrurile unerori, probabil chiar acum în timp ce vorbesc cu o pastilă spunându-i cât e de frumoasă că de fiecare dată când mă doare capul mă rog la ea să mă salveze.

să fii fericită în burtică!
şi s-a dus...


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu