miercuri, 25 august 2010

a t â t


Am pornit la drum pur precum lumina
Un copil cu scântei în ochi care nu ştia ce-nseamnă vina
Căutând iubirea şi stima
Şi cum nu ştiam să lovesc viaţa m-a lovit prima
Şi am aflat că nu e prea rău să nu fii om
Să fii prea om e crima
Şi uite aşa a picurat un pic de negru în esenţa mea
Pentru că ceilalţi nu dădeau doi bani pe decenţa mea
Şi-atunci mi-am spus, „nu mai e loc de nimic sfânt în lume”
Ne pierdem printre ace, fumuri şi glume
Făcute pe seama celor slabi
Ne naştem sănătoşi şi-ncercând să ne vindecăm devenim bolnavi
Vezi tu, viaţa e o stradă, slab luminată
Plină de gropi, plină de blocuri, gata sa cadă
Ghici peste cine ?
Plină de focuri gata să ardă pe oricine
Plină de ochi gata să vadă orice slăbiciune
Plină de proşti ce încă aşteaptă răspunsul la o rugăciune
Cât despre mine, nimic din tot ce mişcă nu mă mai mişcă
Doar ura mă pişcă din când în când făcându-mă să strig ura
Şi azi o să mă vând, în rest acelaşi praf doar în alt vânt
Şi nici eu nu mai sunt acelaşi
Şi nici nu mai ştiu cine sunt...
[...]

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu