duminică, 31 octombrie 2010

disposable heroes

iar e duminică şi mama nu mi-a spus că timpul s-a dat înapoi, ca şi cum eu ar fi trebui să ştiu asta. primul lucru l-a care m-am gândit când am aflat a fost: o oră în plus cu tine.
iar trebuie să învăţ şi nu pot niciodată, iar trebuie să mă culc pentru a mă putea trezi, iar am ratat petrecerea de halloween, iar se apropie perioada aia din fiecare an când se întâmplă ceva îngrozitor şi nici nu vreau să mă gândesc. anul ăsta vreau un 14 februarie fericit, nu ca in ultimii 3 ani.
miroase a toamna si deja vu. s-a dus şi octombrie. în curând vine ziua mea, sper că va fi mai specială decât cea de anul trecut, când mă prăjeam noaptea singură pe pervaz şi mă speriam de vocile din south park ca de dracu. acum nu vreau sa ma apuc de heroină şi nici să fac copii. vreau să avem o pisică-n dungi cărămizii, o barcă şi o casă albastră.



Take me up and out
Cause rainy days are all I feel
I'm walking about
I know that, there's no time
In the days of muse breaks
I had to hang on tight
Looking back I wish I had more time for, you...


duminică, 24 octombrie 2010

tot ce conteaza

e ca si cum as zice ca e vina mea ca iubesc mai mult decat sunt capabila, nu e vina mea ca pierd controlul in toate zile pe cont propriu, capul meu fiind un haos pe care il las sa ia ce forme vrea cat timp sunt singura, si suferim pentru mine in putinele zile in care suntem impreuna, cand incerc brusc sa transform haosul in ordine, cum era de obicei sau poate nu a fost niciodaă . nu plange. am sa plang. e partea aia în care îmi plâng de milă, asta inseamnă că am supravieţuit şi ma voi introarce printre oameni în curând.
ai iubit vreodata atat de mult pana sa simti cum incepi sa innebunesti? INNEBUNESC DE-A DREPTUL SI TU INNEBUNESTI O DATA CU MINE.
DE CE? de ce e asa trist fara tine si in momentele in care esti aici nu ma mai pot gandi decat la faptul ca vei pleca si voi ramane singura, facand rau incercand sa fie bine? poate am momente in care sunt complet retardata şi e doar vina mea. ma omoara şi încerc atât de mult să remediez asta incat incercarile mele disperate de a ameliora situatia sunt un ESEC TOTAL, dar pe moment nu pot controla faptul ca sunt incoerenta şi fac lucruri carora nici macar nu ar trebui să le acorzi atenţie, nici pe departe să le interpretezi aşa. iar eu am de spus in apararea mea doar un 'nuuu' prin care încerc să transmit cu disperare că am un scop total opus celui reieşit. as vrea sa ma opresc, doar sa te imbratisez si sa tac pana maine. daca as fi tu as ragni la mine. imi spui ca abia astepti sa imi dau seama ce fac. cu mine trebuie sa ai doar rabdare, intelegere, toleranta si mult calm. ma tem ca intr-o zi ai sa te-ntrebi de ce faci asta? pana atunci am sa ma gandesc la ea inainte de fiecare impuls. imi amintesc cum era când fierbeai în braţele mele şi plângeam şi muream şi eu câte puţin odată cu tine, vreau doar sa te gandeşti la tot ce simţeai atunci. mă simţeam atât de vinovată chiar şi cand te vedeam, de-apoi să fi fost conştientă că eu te-am făcut aşa. chiar dacă amândoi ştiam că avea să se întâmple din nou, dar nu aici şi acum, iţi spuneam că nu avem nevoie de asta cât timp ne avem unul pe altul. şi îmi repeţi asta de parcă n-aş simţi fiecare futut de cuvant. sunt o distrusa iesita de sub control şi simt, prea putin şi în acelaşi timp prea mult. unor oameni le e mai uşor să-şi bage-n vene decat să îşi infrunte sentimentele. inchid ochii si simt totul, starile dispar, sentimentul persista. nu prezintă interes pentru nimic si oferind totul unei singure persoane, simt nevoia sa verifice daca astfel de puteri sunt reale. le prajesc,dar persistă. există, înving orice sevraj şi betie. sunt aici si simt.
sunt 55 de ore de nesomn pe care nu stiu cum să le descriu. halucinez si nu ma pot exprima. ultimele zile nu s-au intamplat.
stiu doar ca data viitoare cand am sa te vad, am sa fiu fericita doar fiindca existam, asa cum am fost si ultima. fara sa ma mai intreb de ce. data viitoare cand voi face asta sa ma pui in pungi si sa ma lasi acolo.

sâmbătă, 16 octombrie 2010

octombrie din nou


plouă. rafale de gânduri se lovesc cu un zgomot regulat de mansarda minţii mele.
ascult jazz şi mănânc prăjiturele. îmi rod unghiile, fiindcă miros a parfum şi tutun şi-mi place prea mult. câinele plânge-n josul scărilor pe care îi e frică să le urce. când cobor fuge de mine ca să vin după el, dar eu mă întorc iar el rămâne plângând până vine altcineva să il bage în seamă. tipic fiinţelor vii nu-i aşa?
ce frumos ar fi locul ăsta cu tine. nimic nu ar putea merge prost cu adevărat.
supunere, distanţă şi nostalgie. singurătate.
contra voinţei mele şi contrar conştiinţei mele, dacă aş fi avut una.
am cele mai colorate tripuri, de la luciditate. căci între timp sunt un robot sintetic. ochi de sticlă, stomac de oţel, plămâni de plastic, piele de hartie, inimă de fier. şi nu mai simt nimic, poate doar după ce voi face o baie în acid.
simt ceva ce numai toamna poate să-mi spună. foşnesc pe străzi şi te caut, un negativ cu ochi arămii, obosită şi mereu înfrigurată când nu sunt stimulată, deseori vorbind prostii pe care nimeni nu le înţelege sau preferând să le păstrez pentru mine sau rătăcind pierdută cu haos în priviri pe pilot automat, la fel cum m-ai lăsat şi cum mă găseşti mereu, timpul trecând de cinci ori mai repede de fiecare dată.
discul ros de timp se învârte-n gol. sunetul sacadat îmi escaladează calmul şi curge lin mai departe. eu aici, el acolo...