vineri, 19 noiembrie 2010

Spike si-o ia la spike, din nou

prima oară de ziua lui, de data asta de ziua mea. a fost castrat. doctoru' a fost uimit şi a zis că nu a mai vazut până acum un caine care să înceapă să mişte pe la sfârşitu operaţiei, şi că a trebuit să îi mărească porţia de tranchilizant, mai mult decât cea normală pentru greutatea lui.
ciudat, nu-i aşa?
acum e bine, mesteca jucării ţiuitoare la picioarele mele ca să îl bag în seamă şi când dădeam să mă ridic fugea, ca să vin după el.

piesa asta imi dă deja vu'uri grave. s-a terminat. am să o pun din nou. mă simt atât de plictisită, obosită şi... toamna e prea tristă să fii singur şi lucid, iar tristeţea atât de frumoasă în tot acest timp în care ar putea fi cel mai fericit lucru din lume, cu frunzele şi ploaia, ceaţa şi mirosul ei de frig. tot ce ar putea fi... şi totuşi, nu e NIMIC. Când renunţi să mai cauţi, nimeni nu te mai caută. E doar fiecare dimineaţă cu aceeaşi cafea, niciodată destul timp, aceleaşi iniţiative eşuate, nici un impuls, doar dezinteresul celor din jur - majoritatea persoane care mă întristează, îngrijorează sau mă sperie din ce în ce mai tare, veşnicul 'cum ar fi să...?' urmat de acleaşi 'ce caut eu aici?'. Vorbim toţi cu oameni care nu ne ascultă. Efectiv nu ai cu cine. Tu stai şi abuzează de tăcerea mea, să vedem cât de mult o să ne ajute. Ceva e foarte greşit dar nimeni nu observă sau pur şi simplu nimănui nu pare să-i pese.

sâmbătă, 13 noiembrie 2010

cuvinte



Eu ? Gândesc mereu la viaţa-mi. Altceva nu ştiu a face.
Rătăcind prin vise limpezi, prin realităţi opace,
Încercând a înţelege. Ce ? Nu ştiu, nu dibuiesc...
Cum se face că am vene, cum se face că vorbesc.
Cum de mă închid în cosmos ca tatuu-n carapace...
Protejează oare pielea-mi de-alte cosmosuri vorace?
Sau mă aflu într-o burtă, embrion zgârcit şi flasc,
Şi-atunci unde şi-n ce formă se aşteaptă să mă nasc ?
[...]prin lumi obscure des mă poartă al meu duh,
Degetele-mi sunt rachete răsfirate în văzduh
Gata de-a ţîşni să prindă ceaţa galaxiei toată
Şi s-o stoarcă şi s-o beie cu o gură însetată,
Crieru-mi castel de sare-i cu o mie de statue
Pe cornişele abrupte, pe frontoane şi gurgue
Şi-n castel domneşte-n tronu-i embrion hidos, zvâcnind
Care după ce s-o naşte Moarte se va fi numind.
Dar pierdut în nebunie şi-n vedenie şi-n vis
Ştiu că tu eşti lângă mine, săruţi ochiul meu închis
Şi m-aduci napoi în lumea lui aici şi lui acum
Desprinzîndu-mi de pe umeri aripi ce miros a scrum.
Pui pe masă globul palid ce reflectă-n ape grele
Deformatele ferestre, draperiile rebele
Şi zâmbeşti spre fiecare dîntre oaspeţii-nsemnaţi.
Oh, îţi vine a merveliu în T shirt şi-n prespălaţi!
(Mircea Cărtărescu - Levantul) 
frumos. nemernicii ne pun să învăţăm la şcoală poezii cu subînţeles şi aluzii la linguri.