sâmbătă, 13 noiembrie 2010

cuvinte



Eu ? Gândesc mereu la viaţa-mi. Altceva nu ştiu a face.
Rătăcind prin vise limpezi, prin realităţi opace,
Încercând a înţelege. Ce ? Nu ştiu, nu dibuiesc...
Cum se face că am vene, cum se face că vorbesc.
Cum de mă închid în cosmos ca tatuu-n carapace...
Protejează oare pielea-mi de-alte cosmosuri vorace?
Sau mă aflu într-o burtă, embrion zgârcit şi flasc,
Şi-atunci unde şi-n ce formă se aşteaptă să mă nasc ?
[...]prin lumi obscure des mă poartă al meu duh,
Degetele-mi sunt rachete răsfirate în văzduh
Gata de-a ţîşni să prindă ceaţa galaxiei toată
Şi s-o stoarcă şi s-o beie cu o gură însetată,
Crieru-mi castel de sare-i cu o mie de statue
Pe cornişele abrupte, pe frontoane şi gurgue
Şi-n castel domneşte-n tronu-i embrion hidos, zvâcnind
Care după ce s-o naşte Moarte se va fi numind.
Dar pierdut în nebunie şi-n vedenie şi-n vis
Ştiu că tu eşti lângă mine, săruţi ochiul meu închis
Şi m-aduci napoi în lumea lui aici şi lui acum
Desprinzîndu-mi de pe umeri aripi ce miros a scrum.
Pui pe masă globul palid ce reflectă-n ape grele
Deformatele ferestre, draperiile rebele
Şi zâmbeşti spre fiecare dîntre oaspeţii-nsemnaţi.
Oh, îţi vine a merveliu în T shirt şi-n prespălaţi!
(Mircea Cărtărescu - Levantul) 
frumos. nemernicii ne pun să învăţăm la şcoală poezii cu subînţeles şi aluzii la linguri.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu