vineri, 19 noiembrie 2010

Spike si-o ia la spike, din nou

prima oară de ziua lui, de data asta de ziua mea. a fost castrat. doctoru' a fost uimit şi a zis că nu a mai vazut până acum un caine care să înceapă să mişte pe la sfârşitu operaţiei, şi că a trebuit să îi mărească porţia de tranchilizant, mai mult decât cea normală pentru greutatea lui.
ciudat, nu-i aşa?
acum e bine, mesteca jucării ţiuitoare la picioarele mele ca să îl bag în seamă şi când dădeam să mă ridic fugea, ca să vin după el.

piesa asta imi dă deja vu'uri grave. s-a terminat. am să o pun din nou. mă simt atât de plictisită, obosită şi... toamna e prea tristă să fii singur şi lucid, iar tristeţea atât de frumoasă în tot acest timp în care ar putea fi cel mai fericit lucru din lume, cu frunzele şi ploaia, ceaţa şi mirosul ei de frig. tot ce ar putea fi... şi totuşi, nu e NIMIC. Când renunţi să mai cauţi, nimeni nu te mai caută. E doar fiecare dimineaţă cu aceeaşi cafea, niciodată destul timp, aceleaşi iniţiative eşuate, nici un impuls, doar dezinteresul celor din jur - majoritatea persoane care mă întristează, îngrijorează sau mă sperie din ce în ce mai tare, veşnicul 'cum ar fi să...?' urmat de acleaşi 'ce caut eu aici?'. Vorbim toţi cu oameni care nu ne ascultă. Efectiv nu ai cu cine. Tu stai şi abuzează de tăcerea mea, să vedem cât de mult o să ne ajute. Ceva e foarte greşit dar nimeni nu observă sau pur şi simplu nimănui nu pare să-i pese.

2 comentarii:

  1. Aha ... ce-mi place asta cu "abuzeaza de tacerea mea" de fapt cred ca acum inteleg ca si tu faci cu mine acelasi lucru: TACI ! Si mai zilele trecute te rugasem sa mai primesti in viata ta! M/47

    RăspundețiȘtergere