sâmbătă, 19 februarie 2011

ce satană-i asta?


luciditatea şi orgoliul tău, ar fi atâtea, dar zboară-n capul meu ca fulgii de zăpadă, în timp ce eu nu mai sunt de mult în stare să mă agăţ de ele, mi-e frică uneori, realizez iar tu preferi să le ignori.bulversant, atât de simplu, previzibil, ştii şi totuşi încerci, dar nu încerci cu adevărat pentru că ştii, ştii şi nu mai crezi, ştii cum ai incercat de-atâtea ori şi de fiecare dată ţi-au dovetit că nu ai nici cea mai mică nevoie de ei, cât timp nu te vor putea ridica. se iau de tine că nu ştii când poate ar vrea şi ei să nu le pese, pentru că hai să fim serioşi, de ce aş vrea să ştiu lucuri care nu ar putea să mă ajute? de fapt eu ştiu că e doar mult prea complex pentru tine să încerci să înţelegi şi nu te vreau aşa cum nu mă vrei şi se învârte totul iar eu aştept lucruri ce par să nu mai vină şi-nghit, înghit totul prevăzând parcă clipa în care voi refula mai violent decât la cea mai tristă intoxicaţie.
şi fiecare perioadă din viata-mi e scrisă-n piele cu o cicatrice, în creier c-o psihoză şi ai putea să mă citeşi ca pe o carte înaintând cu fiecare rând sau poţi doar să mă laşi pe mine să încerc să-ţi povestesc, mă tem la fel de mult ca tine, deci ce ne mai opreşte?
din nou nimic pare să nu mă mai satisfacă dacă nu e în cantităţi imense, nimic nu mă mai atinge pentru că de cei ce ştiu par să nu mă mai las atinsă. sunt clipe-n care simpla supravieţuire-mi pare prea surmenantă şi nu văd nici un rost să-mi târâi picioarele înapoi acasă, aş vrea să mă prăbuşesc aici şi să dorm pentru totdeauna. şi totul pare futut până într-un anumit punct, iar restul te-apuci tu să-l fuţi. că nu mai e ce-a fost şi poate nici n-o să mai fie, deci nu mai ai nimic de pierdut şi ai risca totul chiar acum dar.... nu te trezeşi aşa, măcar o dată, întrebându-te cine eşti, ce zi e, şi ce căcat cauţi aici?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu