sâmbătă, 10 septembrie 2011

love and other drugs




aseară ne-am cărat reciproc până pe lună. pentru că noi suntem pe filmul nostru şi moartea nu ne va despărţi niciodată, decât trupul de suflet şi eventual, de ce-am îngurgitat în ziua respectivă. a fost ok, chiar dacă sus era sonorizarea proastă şi jos plin de cocalari. unul din ei era să mă ucidă când nu voia să mă lase în baia băieţilor să beau apă. ar fi trebuit doar să îi arăt limba şi să merg mai departe, dar între timp am găsit salvarea vieţii...
azi dimineaţă, după jumătate de zi, o cafea şi o cola când am început să pot vorbi din nou, am fost la unchi-miu să îmi deseneze chestiile pentru pereţi. i-am spus că am să îi văruiesc casa pentru tot restul vieţii pentru toată răbdarea de care a dat dovadă. ah, ce-mi iubesc familia - deşi asta m-a făcut să-mi amintesc că nu am mai vorbit cu tata de câteva săptamâni, şi da, locuim în aceeaşi casă...
revenind. ca să ne creştem şi mai mult dopamina, am dat toţi banii pe mc donald's, pentru că cel putin eu simţeam că e ăsta singurul lucru care mă poate face să mă simt mai bine, măcar cât să mergem până acasă fară să mă chinui să nu cad din picioare. şi desigur, pentru că doar gândul ăsta mă încă mă face fericită, ca să nu mai spun de îngheţata aia.... după asta am zăcut în pat pentru tot restul zilei uitându-ne la desene şi mama ne-a făcut popcorn şi sendvişuri şi până spike era atât de fericit încât a scăpat o băltoacă de pipi când ne-a văzut...
ziua asta de rehab ne-a prins atât de bine şi aş vrea să facem asta în fiecare zi.... acum miros a ciocolată şi stau învelită-n păturică cu tastatura în braţe, mă dor dinţii şi am să mă culc în curând că încep să nu mai pot focusa. însă mă simt mult mai bine. parcă lucrurile încep să se pună la locul lor, după cum spuneam. haide să înnotăăăămmmmmm, iubire!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu