luni, 2 ianuarie 2012

i can't save you from yourself

Unii oameni învaţă din greşeli. Unii oameni nu învaţă niciodată.
Unii uită aproape totul, însă ce îşi amintesc e de ajuns.
Nu e mai rău, să nu poţi uita nimic? Nu e şi mai rău să laşi lucrurile aşa? Să trăieşti o ceaţă, într-o viaţă închis în capul tău, murind încet?
Eu am considerat mereu că este, şi doare, atat de mult, încât am încercat să mă împotrivesc. Am încercat în orice mod posibil, până la ultima suflare. Dar oricât te-ai zbate, când lupţi singur, nu poţi salva totul. Nu te poţi salva decât pe tine. Şi asta nu se va schimba niciodată.
E ca atunci când îţi arunci pisica de la balcon, o aduci înapoi în casă şi te joci cu ea ca şi cum totul e în regulă. Cineva mi-a spus că în cazul unei probleme există 2 soluţii: o rezolvi, sau renunţi. Dar de ce e atat de greu să renunţi uneori; să accepti că pisica ta e moartă pentru totdeauna şi nici un râu de lacrimi nu o s-o mai învie? Chiar trebuie aproape să mori şi tu, asta o să te convingă?
Eu cred că trebuie să mori complet, ca să poţi fi în stare să mai mergi din nou zâmbind pe stradă, fără o gaură în piept. Eu am reusit, tu ce aştepţi?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu