marți, 21 februarie 2012

paracetamol

Vine o vreme când prietenii sunt înlocuiţi de ţigări din foi, râsetul de spasme, iar visele de dureri de stomac.Unii o numesc viaţă. Eu cred ca e doar o decădere. Un fel de agonie. Ca şocul pe care îl ai atunci când realitatea te obligă să deschizi ochii când tu de fapt te temi şi te zbaţi după un calmant.
Nu prea ne place schimbarea, de fapt chiar ne-am cam panicat.

Oamenii distrug lucrurile sacre. Poate pentru că nu le vor, poate pentru că nu le pot duce.La modul dacă eu nu, atunci nimeni. Le iau şi le mânjesc cu noroi şi defilează cu ele deasupra capului pe eşafod. Au drept de viaţă şi de moarte asupra unei puteri închipuite. Dar nimeni nu mai trage sforile şi eu muream încet în timp ce îi priveam din mulţime şi nu puteam să plec. Ce mă ţine aici? Ştii, e exact o dependenţă. Vezi şi te doare, până la ultima moleculă, dar nu te poţi opri. Poţi să îţi impui să te opreşti dar ştii că ai să te intorci târându-te de unde ai plecat. Înnebuneşti. Pentru că mintea îţi spune că nu poţi trăi fără, şi nici cu durerea asta. E nevoie să se ajungă până în punctul în care, mai mult mort decât viu, viaţa îţi mai dă o şansă şi te obligă să alegi. Te roagă să o alegi. Să TE alegi... Dar ca să trăieşti fără să arzi pe dinauntru, E nevoie de o schimbare totală de pesrpectivă. E nevoie de atâta durere până la punctul în care totul a devenit irelevant. Totuşi, nici o perspectivă nu te va opri vreodată să te întrebi, când tresari şi te contracţi la auzul întâmplător a tot felul de cuvinte.
Foloseşte lucrurile dar nu le lăsa niciodată să te folosească. E oare posibil? E doar ideal?
Eu sper să ne întoarcem înapoi, cu prieteni şi ţigări din foi, căci tot ce vreau e să îmi vomit din nou toate gândurile şi să las totul să curgă fără reţineri. Ca atunci când eram copii şi toată lumea te iubea pentru că erai tu. Un chip şi o pătură pe iarbă era de ajuns să ne facă fericiţi o zi. Iar noaptea ne rostogoleam pe asfalt cu sticlele şi ochii şi râdeam mult, mult prea mult. Dar acum? Mai ştii când ai râs ultima oară cu adevărat?
Dar acum, acea iubire sacră de infinit e mânjită. Mânjită de frică şi instabiliate psihică. Şi de chipuri, care spun lucruri pe care nu le cred, şi sunt unde nu vor să fie. Chipuri care te mint şi te judecă. Şi făcând abstracţie de gaura neagră lăsată în urmă, mi se pare total DEZGUSTĂTOR şi lipsit de demnitate. Ca şi cum îţi înşeli propria viaţă în timp ce o fuţi pe alta. Da. Astfel de lucruri se întâmplă şi acele chipuri se vor împuşcate în stomac ca să spele cu ură şi sânge pământul.
Dar de ce? Mie îmi place planeta asta. Îmi place să zâmbesc, la soare, la cuvinte, poze şi la câinii vagabonzi. Doar am zâmbit, şi poate am greşit prea mult, dar mă simt curată cât timp nu am fost eu cea plină de ură. Mie îmi place doar să fac ce vreau, absolutul şi iubirea, şi mi se pare cel mai înjositor, de neiertat, să te prefaci că iubeşti.

...Vine o vreme când te ai doar pe tine. Nr-ar fi păcat să te pierzi?

luni, 6 februarie 2012

sâmbătă, 4 februarie 2012

just so you know


Odată ce ai greşit nimeni nu îţi mai dă de fapt o şansă să te schimbi, ci doar îşi închipuie în orice moment că o vei face din nou. Îţi lipesc o etichetă ca să te închidă într-o cuşcă şi să te hrănească pentru tot restul vieţii. De parcă au dreptul să te condamne. Da, îl au. Acesta şi autointitulat, multe altele. Şi nu ştiu, Probabil abuzând de ele îşi distrag atenţia, ori îi face să se simtă mai bine, sau mai puţin vinovaţi. Poţi să îi contrazici, însă doar timpul îi poate face să înţeleagă că ei sunt cei care greşesc. Dar stai liniştit, nu vor accepta asta niciodată.
'Mai întâi demonstrează-mi că te-ai schimbat!' Serios? Tu nici nu ştii cine sunt, tu ştii doar ce ai tu în cap. Cât timp mai vezi s-arăţi cu degetul, voi presupune că nu eşti orb sau beat. Cred doar că dup-o clismă încă rămâi plin de căcat. Păcat. Atât de egoist şi lipsit de sens, de parcă ce dracu e viaţa, un concurs de convieţuit, mă fur şi-am câştigat? Eu te iubesc, poate nu la fel ca tine, dar Nu-ţi cer să mă crezi. Dacă îţi pasă-atât mult, ai putea doar să mă vezi, fără să fugi la infinit. Nu am de gând nici o clipă să demonstrez cuiva, că vai, oricât de mult m-aş fi schimbat, încât sunt singurul motiv pentru care-ş fi reuşit şi tot eu singurul pentru care-am s-o fac.

joi, 2 februarie 2012

mind trick

profa de fizica spune ca mozart eminescu si toti filozofii si oamenii geniali erau schizofrenici. Cred ca incep sa inteleg. Si sa simt cat de nimicitoare e setea pentru absolutul care nu poate fi atins niciodata. Si cat de infinit si ambiguu e universul din capul meu, ma pacaleste, ma absoarbe, alunga lumea exterioara ca sa ma faca sa ma simt in siguranta. Am oblsit, am obosit, am obosit de la atata gandit si am obosit sa ma explic. Dar nu e asa. Acum scriu sa-mi descalcesc mintile si sper ca odata ma voi intoarce. Nu-mi pasa ca nu-ti pasa.Am invatat ca intrernetul si drogurile au un raspuns pentru orice, dar numai mintea o rezolvare. Am acceptat intr-un sfarsit ca Lucrurile bune nu vin cand le vrei, cand le cauti. Lucruile bune pur si simplu vin. Trebuia doar sa le culeg pe toate. Sa le las sa ma ia pe sus si sa ma domine. Dar Eram prea dependenta pentru asta. n-am mai tinut cont. In cautarea lor M-am desprins de oamenii langa care am trait o viata si
am copilarit, mai fericiti in fiecare zi. Am calatorit prin mii de universuri, dar cand deschideam ochii eram tot in acelasi loc. Nimic nu era destul de bun ca sa dureze. Probabil atunci ma puteam bucura mereu cu ce am, fara sa vreau mereu mai mult, sau poate mereu am vrut si acum mi se pare. Un copil nebun, ma stiau toti. Acum parca mi-am pierdut identitatea, trecutul. Si sunt inca un copil nebun, dar nimeni, nimic nu umple golul. Anca? Am ucis-o, ca să îi curm suferinţa. Cum s-o aduc înapoi, nu m-am gândit... Eu-l nu va fi oricum niciodata ceva constant, definitoriu. Nu vreau sa ma rup de tot si nici sa mor fara ca nimeni sa ma cunoasca de fapt, cred, orine as fi,ca sunt grozava. Si mi-e atat de frica uneori, de Nu-mi mai pot controla mintea si corpul si ma intreb daca voi mai apartine vreodata unei lumi.. Un fel de concediu de sanatate.Am invatat sa nu las lucurile sa ma domine, inca lucrez la asta. Si mi se pare minunat cum Viata e ca sa experimentezi si sa inveti continuu. Sa evoluezi pe zi ce trece şi să mori încercând. E prea frumoasa sa raman
aici. Mereu am iubit-o, pe ea, si oamenii. Atat de mult incat ani de zile, nu am mai putut sa ma opresc, cautand locuri care nu au fost niciodata reale. Dar stiu ca trebuie sa fie unul si pentru mine.Vreau doar sa simt din nou ca locul meu e aici.. Asa ca descuie-ma, sapa, pana dai de aur, ia-ma acasa, si ai rabdare cu mine... Uita-te in ochii mei si intelege, ca nu sunt transparenta, EU nu sunt asa, doar lumea m-a facut sa arat asa, ca sa nu vada nimeni in sufletul meu. Acum sunt doar pierduta si prea paranoica, la fel ca toti cei ce inca nu s-au resemnat, inspaimantata ca nu stiu ce caut aici.. Dar nu am sa ma opresc pana nu imi voi regasi locul. Zambind Sub soare, tu Doar Da-mi totul, si iti voi da totul. Doar stii, eu nu sunt asa, EU SUNT ANCA!