miercuri, 14 martie 2012

să tragem cortina


Când îţi spuneam că ştiu exact prin ce treci şi că va fi mai bine nu era doar o consolare proastă. Poate vei înţelege că toţi suferim de simptomele aceleiaşi boli, însă fiecare vrea să creadă ca drama lui e unică. E o boală pe care trebuie să o laşi să se vindece încet, după ce ai hrănit-o cu demoni şi ai lasat-o să te mănânce în totalitate. Poţi să o laşi să te doboare sau să îi devii imun, asta doar după ce a ajuns prea departe. Supravieţuirea realităţii E un joc de Autocontrol şi depăşire a limitelor.

Ca un bolnav ieşit din spital, poate să se bucure de fiecare fir de iarbă sau poate tot ce vrea e doar să se întoarcă înapoi la perfuzii. După atâtea perfuzii mentale ar fi timpul să mă bucur. Mă bucur când mama îmi face aripioare crocante chiar după ce a stat 10 ore la servici. Când câinele îşi lipeşte nasul de al meu dimineaţa, să vadă dacă m-am trezit. Mă bucur când îmi dezamăgesc părinţii, dar tot mă pupă înainte de culcare. Atunci realizez că ei sunt singurii care vor fi obligaţi să mă iubească pentru totdeauna, chiar dacă sunt un dezastru. Şi mă bucur din nou.

Cândva totul era de o durere atât de intensă, dar de fiecare dată când mă uitam înapoi, retrăiam drama şi realizam că nimic nu mai era relevant. Am trăit atâtea vieţi şi le iubesc pe toate. Şi după viaţa anterioară am ştiut că-n viaţa următoare, am să pot să mă bucur că nu mai simt nimic. Trecutul şi viitorul, timpul, sunt doar noţiuni abstracte. Nimic nu e constant şi nimic nu există înafară de prezent şi de fiecare clipă. Şi parcă nici durerea nu există cu adevărat, exceptând clipele în care închid ochii şi sper, îmi imaginez că nimic nu s-a întâmplat de fapt. Ştii, În astfel de clipe nu există nimic mai real decât durerea. E doar durere şi umple tot spaţiul din univers. În astfel de clipe oamenii fug de tine sau spun că eşti nebun, în cazul în care ai făcut alegerea neinspirată de a le vorbi. Nu îmi plac oamenii. Deşi mi-aş dori atât de mult încât uneori îmi vine să ţip VINO ŞI FĂ-MĂ SĂ ÎMI PLACĂ DE TINE! Ştiu că vouă oamenilor v-ar fi destul de uşor să vă faceţi plăcuţi însă nu poate fi atât de uşor, nu? Până atunci prefer fără îndoială muzica şi liniştea.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu