duminică, 22 aprilie 2012

mrrr

Mama este ferm convinsă că am înnebunit cu totul, dar în mod paradoxal eu chiar credeam că sunt bine. Dar ea nu înţelege, probabil pentru asta sunt mamele.. Am avut un vis foarte dubios cu un oraş ploios şi ciudat în care mergeam pe stradă când brusc, am născut un copil într-un lighean. Partea înfricoşătoare este în final - pe lângă faptul ca nu avea cordon ombilical - că visul nu mă înfricoşa deloc. Eram cea mai convinsă, protectoare şi iubitoare mamă din lume, o adevărată aventură.
Au zburat săptămânile ca în vis şi am avut un şoc să văd astăzi cât de verde şi colorat şi frumos este totul. Iubesc perioada asta, exceptând astenia de primăvară, e perfect. Vreau doar să merg pe stradă şi să mă pierd printre copăcei..
Avem nevoie doar de timp, să ne oprim şi să vedem viaţa, lucrurile aparent nesemnificative care fac totul. Ne grăbim prea tare spre un loc în care nu vom ajunge niciodată şi uităm, uităm să trăim sau ne pierdem cu totul.
E totul doar o problemă de perspectivă. Dar când ai atâtea dubii şi atatea unghiuri de analizare asupra unui lucru ce ar putea fi atat de simplu, cum să nu o iei razna?
Ce urmează după stadiul de robot? Oare e ireversibil? În unele filme şi roboţii simt până la urmă... Mi-as dori să nu mai fim intoxicaţi şi să nu mai intoxicăm. Mi-aş dori  să redescoperim valorile reale din lumea asta. Iar cel mai mult dintre toate, aş vrea să nu mai petrecem nici o zi aşteptând, ci doar să trăim, aşa cum o făceam cândva. Ne putem intoarce? Putem fi curati? Putem să scăpăm din vacarmul ăsta de oraş şi toată karma şi vibe-ul bonav? Trebuie să reuşim, dacă ne zbatem destul de tare.

Vreau să fiu curată. Vreau să nu mai gândesc atât de mult şi să fiu coerentă. Vreau doar să simt din nou, mai mult ca orice.... Am nevoie de singurătate şi iubire, şi nişte lapte cu ciocolată.

Un comentariu: