luni, 4 iunie 2012

13 ani


Eu sunt susţinătoara omului banană orice fel de comentarii la adresa mea ar aduce această acţiune.


22 iunie
00.22

"Nu îmi place pixul ăsta.
   Aşa. Azi l-am văzut pe X. 
Era obosit. S-a trezit la 7. Lucrează la negru la Y. eu n-am muncit niciodată.
"Pentru ce să strângi bani?" L-am întrebat.
"Tre să ai şi tu nevoie de ceva.Ţie ce îţi place, înafară de băut şi de fumat?"
Şi îmi repeta mereu "You smoke too much" A zis că el o arde chill săptămâna asta. Era rupt în cur după ce a plecat o săptămână. Vreau să-şi revină şi să fie iar el. "În mod normal nu mi-ar păsa, dar eşti Tu."
   Eu nu consider că am făcut nimic exagerat. Chiar nu. Dacă aş întrece limitele aş putea cu siguranţă să mă pun la punct, dacă aş considera asta necesar.

  Văd tot felul de feţe şi expresii. Poate le interpretez greşit. Uneori sunt paranoică. Alteori am un optimism exagerat. Eu văd doar o lume alternativă, mai bună. Înainte tot ce făceam era să aştept vara. Acum ce vreau? Mi-e frică să las timpul să treacă aşa. Eu cu ce rămân apoi? Cu ceaţă şi zile prea scurte?
   Vreau să iubesc. Să ştiu că am ceva în care să cred. Până atunci sunt centrul propriului meu univers. În cine altcineva pot crede? Încerc să fiu un om mai bun, să am mai mult de câştigat. Vreau să fac pe cineva să zâmbească şi să fiu fericită. De ce totul pare atât de uşor? Vreau să plouă şi să alerg, să râd şi să mă port ca o ciudată. Dar niciodată nu îmi va păsa, de asta, doar din acest motiv persoana de lângă mine este ceea ce numesc "prieten".
Vreau să privesc răsăritul zăcând în nisip. Să nu-mi mai amintesc."

*******

18 iulie
00.24

"O să aştept. O să stau departe de tot ce nu pot fi. Unde e viitorul? Mi-am stimulat trupul. Am închis ochii, am deschis mintea. Realizez totul, nu e bine, dar nu mă pot opri. Ajută-mă să mă opresc.
   Pot să încep de mâine o nouă viaţă?
 Ca să ajung unde-mi doresc, pot sacrifica ani întregi.
E prea complicat. De ce văd totul atât de complicat? 
Când va fi mai simplu?
Nimeni, nici măcar eu nu înţeleg. Gata. Totul se termină aici.
O să-mi arunc sufletul departe, nu am nevoie de el, nu mă ajută acum.

De măine n-ai să mă mai vezi, decăt dacă mă cauţi, şi asta e puţin probabil. "



 Îmi place jurnalul ăsta. E ultimul pe care l-am avut, înafară de teancuri de foi pe care mi-a fost frică să le citesc vreodată. Fix între 2 lumi, fix la momentul potrivit. Poate am să mai scriu povestioare din el. Îmi dă viaţa înapoi, îmi descălcesc gândurile pe care atunci nu puteam. Asta e singura modalitate de a mă asigura că am exisat.  Acum pare că nimic nu mai contează dar citind asta realizez cât de intens şi totuşi neînsemnat era totul. Din asta e făcută viaţa. Percepţii. Voiam să cred că pe atunci eram fericită, dar cred că singura diferenţă e că încă mai simţeam. 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu