vineri, 31 august 2012

i'm gonna die of munchies!!!

   Am văzut că dicteul e la modă. Şi cum l-am iubit dintotdeauna m-am gândit să mai scuip nişte gânduri. E cam greu, în ultima vreme sunt ca nişte macaroane care se zbat în furculita doar pentru a sfârşi în propria lor mâzgă. Sau peştişori pastilati. Dar prefer macaroanele, peştişorii nu mai au mândrie. 'Scuipă tot', aşa spun, după care te acuză că aberezi. Good girls swallow. Oamenii nu se străduiesc deloc să intre în ţesuturile plovorului de profunzime. Noroc că în familie purtăm aceleaşi haine, dacă înţelegi.

   Chiar ma văd ajunsă  într-un sfârşit înapoi în sanctuarul casei mele. Încep să admir şi să plantez fiecare lucru pe care l-am cules. În cutia cu amintiri găsesc doar un maldăr de borcane, de pastile goale, filme vechi, plicuri cu fotografii şi tot felul de hârtii. Dacă trecutul zace în debara nu înseamnă că nu este al meu, ci doar că  îmi voi face unul nou. Din prezent. Unul cu bob balonaşul şi pipa din  balonaşe, vecina, tom singurul bucătar dintre toate femeile, trunchi de păpuşică, spirala în duş, cântecele cu rape guy, plânsete în baie, funduleţul de viol, salopete de matroană, lebaduţa, incest, cremă de urs, pomană, rătăciri, profanare de morminte, techno la piscină, shamanul săpunului lichid, afroamericanul şi boemitatea cu bacardi, pipi de şobolan, căpitanul şi ducesa,v găuri clandestine în picioare, dragoste de mamă, rinocerul al cărui nume nu mi-l pot aminti, david& team şi tot. ce . vrei. tu. În timp ce altii muncesc noi producem energie pentru timişoara şi furăm curent. Cui pe cui se scoate.

   Vocile îmi spun să scriu ca să nu uit cine sunt. Chiar dacă iniţiativa se dă la fund uneori şi lasă demonii să iasă la suprafaţă, chiar dacă te simţi tot mai singură şi sigură că te îndrepţi spre paragină, chiar dacă simţi că nu mai poţi să simţi, continuă să te târăşti. Târăşte-te prin viaţă şi nu o lăsa să se târască prin tine. De prea multe ori pierzi persoane reale pentru cele din capul tau. Scuipă scuipă scuipă vocile veninoase şi lasă-le să plutească în aer. Avem AICI tot ce vrei tu, şi tot ce avem noi nu e palpabil. Dar îl poţi simţi. soarbe-l, primeşte-l, lasă-l să te ungă.  Momentul pe care îl aştepţi va fi mereu cel pe care îl pierzi aşteptându-l.
   Fiecare face o cursă cu monştrii scăpaţi din hamuri, cu toţii tipăm şi vrem să ucidem oameni. Certurile sunt inevitabile în familie. Dar când te duci la fund familia o să te reintregească ca pe un corp de păpuşică şi o să te sustragă din hău. Totul în capul tau. Inspiră iubire. Expiră ură. Fugi de vampiri! Vorbind de energie, am cunoscut cel mai dragut om din viaţă. Şi e ungur.
Nu mai căuta, doar priveşte cerul. Când eşti aici, trăieşte. Trăieşte şi nu aştepta.

am multă multă foarte multă iubire pentru voi!
 p.s. ALEODOR! aşa se numea rinocerul.




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu