sâmbătă, 12 octombrie 2013

Asta a fost. Blogul vietii mele, a uneia dintre ele. E mai mult o carte de bucate canibala. Si Fiecare postare are un miros si o culoare, ma incarnez usor cu fiecare scroll in fiecare stare. Frumos, poate intr-o zi il voi citi de la cap la coada, si voi trai din nou. Si poate intr-o zi voi gasi sursa psihozei. Mi-a scapat cu siguranta pe uneva printre randuri. Si tot pe undeva pe acolo m-am scapat si eu.  Cum spuneam, taie raul de la radacina...  Tapeteaza-ti peretii mentali cu poze obscure, taie fiecare titlu al trecutului, pana ajungi la sursa. "cunoaste adevarul si adevarul te va elibera"...
Intre timp, Timpul a devenit prea fluid, iar eu nu mai sunt in intregime aici. Nu mai am culori, filmul meu e acum mai mult de o maniera translucida. E epilogul povestii mele. Mi-am pierdut coerenta pe masura ce lucrurile s-au clarificat. E ca si cum as fi ramas perplexa. Imi pare rau, literele nu mai pot sa spuna ce simt eu. Dar cine poate?

acest blog este un depozit in scop experimental. materialele pot fi exploatate pentru referinte ulterioare - 5 ani disecati si comprimati bucata cu bucata.  Acum ca am inteles, Ii voi arhiva si atasa bagajului de mana. A venit timpul sa ma ridic si sa ancorez in portul urmator. Capitolul se incheie. Cautarea continua. Am Ridicat catargele, in caz de nu se tine carma -
Vesta de salvare se afla sub scaunele dumneavoastra.

luni, 26 august 2013

Take me somewhere nice

Ploua si asta imi da motivatia mult asteptata sa nu ma mai misc niciunde. Nu pot face nimic altceva decat sa conversez linistit cu vocile. Nu imi dau seama daca ele ma acuza pe mine sau invers. La un punct ma tem ca nici nu voi mai gasi limita intre voci si mine, tarandu-ma incet intr-o pseudoidentitate. Si stiind toate astea nu stiu daca ar trebui sa ma faca sa ma simt mai bine sau mai rau, cat timp aleg sa raman in continuare acolo jos. Ca si cum ar fi perfect normal sa te pui pe tava in fata oamenilor. Sunt oameni minunati in fata carora m-as parasi cu totul si as plonja... Dar poti sa-ti amintesti macar cand ai fost tu ultima data? Poti sa-ti amintesti vreodata cand ai fost tu si cineva te-a luat in serios? Momentele alea ma dor cel mai tare.
Si totusi, daca nimeni nu lupta pentru celalalt atunci cine o sa castige? Devorati de demoni. Am nevoie de un prieten si niste paine prajita. Mi-e frica sa ies in haosul de afara. Doar pentru ca acel haos le apartine altora si nu rezoneaza cu al meu. Pamantul e atat de linistit de fapt, tot zgomotul vine din oameni. In astfel de momente imi vine sa renunt la viata si sa raman acolo jos. Pentru ca pana la urma  nu e tocmai una din vietile care sa aiba sens, mai ales cat timp o traiesti doar pe jumatate. Ne-am umplut mintea cu ideologii si simboluri si sufletul cu vicii care umplu goluri. Ce sens are ca s-a oprit  ploaia? Macar a spalat pamantul. De ce as pleca in alta parte doar ca sa nu mai fiu aici? Ori de ce sunt aici si nu in alta parte? Ceva aici nu rezoneaza, shiftul dimensional al planetei ma oboseste cu adevarat. Poate ca suntem toti doar cate o constiinta experimentala si viata incepe dupa moarte.  Cine acum mii de ani a inzestrat oamenii cu aceasta constiinta era constient ca o sa ii distruga. Poate nu mai avem echilibrul pasarilor si linistea naturii,  dar avem inca potential. Dupa luptele din ceruri am prins cate ceva din fiecare parte. Iar cei ce ne-au crescut vor veni sa ne ridice deasupra celor ce ne domina. Trebuie sa ne intoarcem de unde am venit. Mi s-a spus ca sunt regina lui Poseidon metamorfozata dintr-un calut de mare. Mi s-a spus asta de catre un om care  teoretic nu stie nimic despre mine. Nu mai vreau sa fiu o fiinta a oceanului plutind in bule pe uscat. E atat de liniste si bine acolo jos, si meduze....

marți, 23 iulie 2013

Cearcăne

Asa cum cainele tau nu o sa se joace cu tine decat daca te joci cu el asa nici viata nu poate sa iti bage lucruri pe gat cand tu doar stai acolo cu un zambet tamp. Amandoi aveti nevoie de iubire dar nici unul nu o sa vina sa o ceara asa, pur si simplu. Pana la urma, el e cainele... Putea fi oricare altul. Mereu ar fi putut fi oricare altul, depinde doar de circumstante, si de initiativa... Care lipseste cu desavarsire, inchisa cu un caus in gura in portbagajul din spate al pseudo constiintei.
Universul iti da tot ce vrei, apoi socul ca le-ai primit te imobilizeaza si te tranteste la pamant. Oamenii se afunda unul intr-altul, dar cand te afunzi in tine ca un fractal, nimic nu o sa te mai scoata de acolo cu adevarat. Cum sa mai ai vreo amintire cand nimic din ce vezi nu iti pare real? Cum sa mai ai suflet cand egoul creste si se hraneste din el ca un monstru scapat din lanturi? Totul pare perfect in regula in capul tau, pana cand iesi de acolo si iti dai seama ca nu mai stii nici cum sa mergi, nici cum sa vorbesti. Asa ca te intorci in refugiul launtric ca o un trantor la stup. Te zbati in noroi cu tine insuti intrebandu-te cine o sa castige, fara sa ii vezi niciodata pe ceilalti tipand de pe margini.
E vesnicul cosmar ca lucrurile ar fi putut fi altfel, dar tu nu ai facut nimic pentru a le schimba. De fapt, tu nu ai fost acolo, si lucrurile au incetat sa se intample. Doar le-ai privit prin ochi ca doua ecrane goale ce nu au de gand nicicand sa prinda canalul potrivit. Si prea putini oameni stiu sa se bucure de purici... Prea putini oameni stiu sa se bucure... Traim cu totii virtual, suntem mancati unul cate unul... Am obosit sa caut sensuri, de ce le mai gasesti daca nu se materializeaza niciodata? Ca o sfera ce se invarte, mereu in sens invers, in interiorul alteia.. Simt ca nu o sa pot iesi niciodata din mine. E totul doar o conventie. Ca asculti fara sa vorbesti, ca dai fara sa primesti, ori ca nu te duci sa ii dai o palma si sa il opresti, ca te culci fara sa mananci...pentru ca si maine e o noua zi. Totul e doar o conventie. Timpul, zilele, noptile, palmele, sistemul, societatea cu toate legile ei, cuvintele, tarile, sensurile giratorii, religia, educatia, imbratisarile, frigiderele, armele, mancarea precongelata, familiile, locuintele, sosetele, cancerul, tramvaiele, luciul de buze... Totul doar o conventie. Si lucrurile adevarate... Uitate cu desavarsire.

marți, 21 mai 2013

Portul legumifer

Fratelenord si fragmente de august 2012 direct din dulap ~

5. " Oamenii nu mai pot să-mi dea fluturi, milkyul poate.
Oamenii se tem de necunoscut.
Tot ce-mi doresc e "Go with the flow" dar mintea mea nu poate sa nu aibă aşteptări.
Sunt o legumă lipsită de motivaţie, aştept ca cineva să mă felieze şi să mă mestece uşor. Ími pare rău, sunt prea scursă să socializez, deşi mi-ar plăcea, chiar atât de mult!  Dacă vrei, caută-mă tu. Fără doar şi poate creierul îmi vorbeşte constant şi mă lasă pe mine să tac. E boala de a-ţi dori mereu să fii în altă parte.
40 de grade. Prăjeala e noua realitate.
Oamenii sunt nişte perle, trupurile nişte scoici.
M-am împrietenit cu un căluţ şi l-am hrănit cu mere din propria mea palmă.
Mă refac cu verdeaţă şi hrană multă.
Când priveşti copacii de jos în sus ai impresia că nimic altceva nu mai există.
Liniştit pe păturică. Poate că sunt defectă dar tot sunt mai capabilă decât tine. Trebuie doar să îmi dau două palme şi să mă aranjez puţin. Tot ce criticăm la alţii e tot ceea ce urâm la noi.X
Nu te mai teme. Iubeşte-mă şi ia-mă acasă şi spune-mi că nimic din ce-a fost până acum nu s-a întâmplat, căci nu prea ştiu ce se întâmplă..."

sâmbătă, 18 mai 2013

we're all sociopaths

I don’t want people to matter to me too much. Sometimes it hurts too much to think about them. Ones you love who don’t love you, ones who are dead or hate you, ones who you think about but never get to be with. I like people ok but when I get too close, it fucks me up and I can’t get things done.
Henry Rollins: Smile, you’re traveling (Black Coffee Blues Pt. 3)

luni, 29 aprilie 2013

Someone had a nice day

Florile noastre nu pot sã mai moarã-
esenta-i sãmânța, nu stă în petalã
Mintea umană o armă letalã
nu mai gandi deci, începe să doarã
Topeste-ti constiinta, 'ncalzirea globală
Frecvența e-naltă și prezența totală

sâmbătă, 27 aprilie 2013

Am scris totul
Si.am pierdut totul
La fel de usor cum se scufunda mapamondul
Ma dau pierduta
Sunt o nimfa cusuta
El ma vede.m.ajuta
Si ma imprumuta
Doar asa
Voi putea rezista
Doar asa
Am sa rad si.am sa plang
Daca.mi permit
Am sentimente doar pe lung
Mai triste ca viata
Mai rupte ca ata
Chiar mi.as dori
Sa.nu
Sa ma trezezc.la viata asta

marți, 23 aprilie 2013

you're just another link in the chain

Nu mă privi disprețiuitor când spun că ceva nedefinit e totuși cea mai palpabilă chestie. Căci fără ea am fi doar apa si celule (Și din nou toată viața se întoarce în ocean.) E chestia care leagă atomii, care naște conștiința universală. Chestia care te face să iubești baloanele de săpun deși ele nu au făcut nimic. Dar trezesc ceva în tine. Și tu trezești ceva în mine, precum soarele viuziuni vivide. Și sub fiecare bordură apar mii de flori și fire și păduri în miniatură. Universul e un fractal imens în care fiecare iși caută direcția. Uneori încetez să mă întreb care-i chestia. Și atunci descopăr. Unii o numesc știință, energie, lumină, frecvență, magnetism, vibratie, legea atractiei, spirit, iubire, univers, dumnezeu. Dar nimeni n-o să îți vorbească despre ea la scoală. Toată viața vei fi prea ocupat să nu știi nimic. Și înțelepciunea... nu vine din cărți, doar te îndeamnă spre ele. Înțelepciunea vine din oameni. Oamenii din stele. Ai în adn un univers frumos imprimat, plutind, spiralat. Nu e păcat, să-ți petreci toată viața în același loc ciudat? Cred că esența umană e un fel de ceapă gigant. Trebuie să distrugi nenumărate-armuri de ego  până la spiritul adevărat. Ca să nu mai spun de lacrimi... Iar cuvintele, un fel de contuzii domino. Sunt mereu acolo. Nu știu de unde vin, doar lasă-le să iasă.

sâmbătă, 23 februarie 2013

GG

Ceva incepe sa ma apese si nu vreau sa-l las sa-mi zdrobeasca toata fiinta. Organ cu organ. De unele fisuri nu iti dai seama decat atunci cand incepe sa curga prin tine. Pune-ma pe un scaun cu rotile, du-ma la direct la sursa si Astupa-mi gaura, caci m-am incolacit in ea ca un sarpe sub cearceaf.  Si cum pot taia raul de la radacina daca nu stiu  cat de departe merge?
Se pare ca oamenii care ma zdrobesc in tacere ma distrug cel mai tare. Nu pot sa ii urasc.
Dispari si ma lasi sa sa ii urasc pe ceilalti. Ma intorc impotriva tuturor oamenilor care au mai ramas acolo, pentru ca tu nu esti in nici unul dintre ei. Si ma tem ca nici nu vei fi vreodata. Nici tu, nici eu. Ma agat nebuneste de toti dupa care ii indepartez pana nu mai ramane nimic. M-ai lasat ma devorez singura intr-o cursa imaginara de sobolani. Iar apoi sa ma intorc si sa vad... Unde a fost de fapt ruptura. Acolo unde am evitat mereu sa o caut. Probabil atunci, ca si acum, am refuzat sa vad asta.  Asa ca m-am imprastiat in mii si mii si mii de parti ca sa nu-ti simt lipsa. Dar imi dau seama acum ca te vad... O simt. Ma imbratisezi si pornesti o avalansa pe tot muntele pe care l-am construit. Desi nu vreau sa cred. E imposibil. Nu stiu care a fost intentia ta dar e o reactie in lant. Imi refuz oruce speranta si spun ca Nimic din toate astea nu poate fi adevarat. E atat de ravasitor sa ma intorc la 180 de grade. Mai bine ma invart in masina de spalat. Dar m-am saturat de ea....  pe bune.Simplul fapt ca existi ma ravaseste, dar cat timp uit as putea trece peste.

Am inteles, cel mai puternic mod de a face un om sa vada ca gresit este nu sa ii faci ceva... Ci sa nu ii faci nimic. Dupa ani de disperare nejustificata, poate, va descoperi.
Iti multumesc.

vineri, 22 februarie 2013

sâmbătă, 2 februarie 2013

Ancestral

Paradoxal
Moartea ajungând să fie singurul lucru care ne da viaţă
Din sicrie etajate uităm de tot ce-avem în faţă
Natura-i echilibru
Oamenii supă primordială de gânduri şi cuvinte
Indivizi conduşi de lideri, nu instincte
Fii liber, nu te vinde
Nu uita
că mintea te minte
Mereu tot mai brutal
lovit de reguli nescrise
Şi nu e gravitaţie
sunt stări nedescrise
Uşi nedeschise
De chei neatinse
Şi plăceri interzise
De-o voce din fundal strigând
"Ce-ai coaie, 's doar vise..."
Omoară curva asta cu glas dulce ce astupă fisuri
Fă-o să tacă, şi mai bagă fise,
în tonomatul conştiinţei colective
Incă o doză
a generaţiei fictive

Uită-i pe restu', eu sunt de fapt primul român care-a ajuns in spaţiu
Şofer în galaxie cu pană la palărie
Eu prefer să vă lovesc în scris decât  în muie

joi, 24 ianuarie 2013

Sunt nebun doar dinspre nord-nord-vest

H: As putea sta inchis intr-o coaja de nuca si sa ma socotesc rege al vazduhului nemarginit, numai de n-as avea visuri rele.
G: Visurile acestea nu sunt, fireste, decat ambitie. Fiindca cel ambitios se hraneste doar cu umbra unui vis.
H:Visul insusi nu e decat o umbra.
R:Adevarat; si socotesc ambitia un lucru atat de straveziu incat nu e decat umbra unei umbre.
H:Daca e asa, cersetorii sunt trupuri, iar domnii si vitejii cei vestiti sunt doar umbra cersetorilor.