sâmbătă, 23 februarie 2013

GG

Ceva incepe sa ma apese si nu vreau sa-l las sa-mi zdrobeasca toata fiinta. Organ cu organ. De unele fisuri nu iti dai seama decat atunci cand incepe sa curga prin tine. Pune-ma pe un scaun cu rotile, du-ma la direct la sursa si Astupa-mi gaura, caci m-am incolacit in ea ca un sarpe sub cearceaf.  Si cum pot taia raul de la radacina daca nu stiu  cat de departe merge?
Se pare ca oamenii care ma zdrobesc in tacere ma distrug cel mai tare. Nu pot sa ii urasc.
Dispari si ma lasi sa sa ii urasc pe ceilalti. Ma intorc impotriva tuturor oamenilor care au mai ramas acolo, pentru ca tu nu esti in nici unul dintre ei. Si ma tem ca nici nu vei fi vreodata. Nici tu, nici eu. Ma agat nebuneste de toti dupa care ii indepartez pana nu mai ramane nimic. M-ai lasat ma devorez singura intr-o cursa imaginara de sobolani. Iar apoi sa ma intorc si sa vad... Unde a fost de fapt ruptura. Acolo unde am evitat mereu sa o caut. Probabil atunci, ca si acum, am refuzat sa vad asta.  Asa ca m-am imprastiat in mii si mii si mii de parti ca sa nu-ti simt lipsa. Dar imi dau seama acum ca te vad... O simt. Ma imbratisezi si pornesti o avalansa pe tot muntele pe care l-am construit. Desi nu vreau sa cred. E imposibil. Nu stiu care a fost intentia ta dar e o reactie in lant. Imi refuz oruce speranta si spun ca Nimic din toate astea nu poate fi adevarat. E atat de ravasitor sa ma intorc la 180 de grade. Mai bine ma invart in masina de spalat. Dar m-am saturat de ea....  pe bune.Simplul fapt ca existi ma ravaseste, dar cat timp uit as putea trece peste.

Am inteles, cel mai puternic mod de a face un om sa vada ca gresit este nu sa ii faci ceva... Ci sa nu ii faci nimic. Dupa ani de disperare nejustificata, poate, va descoperi.
Iti multumesc.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu