luni, 26 august 2013

Take me somewhere nice

Ploua si asta imi da motivatia mult asteptata sa nu ma mai misc niciunde. Nu pot face nimic altceva decat sa conversez linistit cu vocile. Nu imi dau seama daca ele ma acuza pe mine sau invers. La un punct ma tem ca nici nu voi mai gasi limita intre voci si mine, tarandu-ma incet intr-o pseudoidentitate. Si stiind toate astea nu stiu daca ar trebui sa ma faca sa ma simt mai bine sau mai rau, cat timp aleg sa raman in continuare acolo jos. Ca si cum ar fi perfect normal sa te pui pe tava in fata oamenilor. Sunt oameni minunati in fata carora m-as parasi cu totul si as plonja... Dar poti sa-ti amintesti macar cand ai fost tu ultima data? Poti sa-ti amintesti vreodata cand ai fost tu si cineva te-a luat in serios? Momentele alea ma dor cel mai tare.
Si totusi, daca nimeni nu lupta pentru celalalt atunci cine o sa castige? Devorati de demoni. Am nevoie de un prieten si niste paine prajita. Mi-e frica sa ies in haosul de afara. Doar pentru ca acel haos le apartine altora si nu rezoneaza cu al meu. Pamantul e atat de linistit de fapt, tot zgomotul vine din oameni. In astfel de momente imi vine sa renunt la viata si sa raman acolo jos. Pentru ca pana la urma  nu e tocmai una din vietile care sa aiba sens, mai ales cat timp o traiesti doar pe jumatate. Ne-am umplut mintea cu ideologii si simboluri si sufletul cu vicii care umplu goluri. Ce sens are ca s-a oprit  ploaia? Macar a spalat pamantul. De ce as pleca in alta parte doar ca sa nu mai fiu aici? Ori de ce sunt aici si nu in alta parte? Ceva aici nu rezoneaza, shiftul dimensional al planetei ma oboseste cu adevarat. Poate ca suntem toti doar cate o constiinta experimentala si viata incepe dupa moarte.  Cine acum mii de ani a inzestrat oamenii cu aceasta constiinta era constient ca o sa ii distruga. Poate nu mai avem echilibrul pasarilor si linistea naturii,  dar avem inca potential. Dupa luptele din ceruri am prins cate ceva din fiecare parte. Iar cei ce ne-au crescut vor veni sa ne ridice deasupra celor ce ne domina. Trebuie sa ne intoarcem de unde am venit. Mi s-a spus ca sunt regina lui Poseidon metamorfozata dintr-un calut de mare. Mi s-a spus asta de catre un om care  teoretic nu stie nimic despre mine. Nu mai vreau sa fiu o fiinta a oceanului plutind in bule pe uscat. E atat de liniste si bine acolo jos, si meduze....

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu