luni, 30 noiembrie 2015

balanță

am visat păduri, case albastre
și nori crepusculari
am visat garduri, poteci, ogoare
porturi și vânt
bărbați străini
de la balcoane aruncând priviri iscoditoare

m-am visat cu găuri în picioare
n-am știut de unde, doar știam durerea
și-am mers în continuare

am visat că plângeam
pe o scăndură, sus, în casa albastră
am visat că plângeam și m-ai ținut in brate
atât de mult m-am bucurat
încât mi-am plans tot sufletul, trecutul
și tot albastrul

și te-am tinut strâns
până când nu a mai rămas nimic
din noi în tine
și-am mers mai departe.

am visat un oras în care apusul nu se sfârșea niciodată
dar
când m-am trezit era dimineață





marți, 12 mai 2015

unde va

Mergeam spre casă, dar nu era nimeni. Nu mai vreau durere, doar dragoste! - ți-am zis. Și totuși, am rămas singuri. Și totuși, nu vreau să pornesc muzica. Căci ea o sa mă facă să mă simt mai puțin singură. Dar nu am să fiu.

Și asta e o aberație. Mă duc acum. Gata. E mult mai bine, cu ea. Nu mi-a greșit cu nimic, muzica. De ce să mă privez acum de ceva, ce am iubit? Din totdeauna. Muzica. Doar pentru că m-am supărat pe vid? Și de ce m-am supărat de fapt? Când alții stau și râd și pare, că nu știu chiar nimic din ce s-a întâmplat..
Pentru că mi-am amintit: că încă există îndoială și mânie, dorință, trădare, și invidie și durere pe pământ. Fără discernământ. Și am uitat, că nu mă doboară. Decât dacă le las, pas cu pas.

Încă există, mânie și durere pe pământ, și nimic nu e sfânt. Dar de ce să le exclud? De ce?
Mă doare. Când văd că vă doare. Dar oare? Nu sunteți voi aceiași ce m-au făcut să văd lumina și întregul soare? Cum să vă las, acum, plutind, și eu să plec spre altă zare? Am de ales, să plec acum, deși atomii mei vor înapoi, sub semn de întrebare. Și am ales să-ndur decât, să mor nepăsătoare.

M-apasă vina unei generații ce se naște-n timp ce moare. Mă dor toate cuvintele ce vin de unde nu ar trebui, și toate cuvintele fără substanță. Dar totuși, sunt aruncate-așa, la întâmplare - din frici îndurerate sau temeri trecătoare. Și puterea lor, știi, sapă gropile-n care până și cel mai falnic neatent e-n stare să coboare. Mă doare. Când văd că nu ești tu și nu sunt eu și vraja pare că dispare. Dar... Eu sunt aici. Tu unde ești? Suflet. Unde ești, oare?
De fiecare dată-mi pare, că pic la fel de jos.
Dar oare..?

joi, 12 martie 2015

crepusculul

sunt un strop de apă
lâncezind pe ceașca ta
dimineața, când te-ntinzi
usor, și parc-ai bea ceva
dar nu e ceai, ori lapte
 și nu e nici cafea


sunt un strop de apă
și-ți sărut fruntea
și-ți ascund pernele
și-ți ascult genele
tremurând prin vis
-acolo unde toate picăturile
dinaintea mea
s-au scurs și s-au prelins


și dacă căteodată, când plouă
n-ai visa
ori genele rotunde
nu ți s-ar zgudura
m-aș strecura acolo, chiar pe sub pleoapa ta
și aș zâmbi amarnic, și m-aș cutremura
aș plânge cu mulți stropi mai mici
și te-aș picta din stele, celeste -  ploaia mea.



iubita mea nu doarme 
dar visează
dimineața 
la păsări și oceane
explozii de fractale
ori plaje tropicale-
nu știu precis, nu cred că mi-a zis.

iubita mea nu doarme, doar visează
eu stau lângă ea
zîmbind
clipind 
murind
fără să-i spun nimic -
mă fascinează