NeuroToxiCity

mmeeehhhhh

2012-02-06T20:12:00.001+02:00

Nu-mi pasă de voi, dar eu încep să mă tem tot mai tare că am o mare slabiciune pentru ochii sparţi.

just so you know

2012-02-04T23:48:00.008+02:00

Odată ce ai greşit nimeni nu îţi mai dă de fapt o şansă să te schimbi, ci doar îşi închipuie în orice moment că o vei face din nou. Îţi lipesc o etichetă ca să te închidă într-o cuşcă şi să te hrănească pentru tot restul vieţii. De parcă au dreptul să te condamne. Da, îl au. Acesta şi autointitulat, multe altele. Şi nu ştiu, Probabil abuzând de ele îşi distrag atenţia, ori îi face să se simtă mai bine, sau mai puţin vinovaţi. Poţi să îi contrazici, însă doar timpul îi poate face să înţeleagă că ei sunt cei care greşesc. Dar stai liniştit, nu vor accepta asta niciodată.

'Mai întâi demonstrează-mi că te-ai schimbat!' Serios? Tu nici nu ştii cine sunt, tu ştii doar ce ai tu în cap. Cât timp mai vezi s-arăţi cu degetul, voi presupune că nu eşti orb sau beat. Cred doar că dup-o clismă încă rămâi plin de căcat. Păcat. Atât de egoist şi lipsit de sens, de parcă ce dracu e viaţa, un concurs de convieţuit, mă fur şi-am câştigat? Eu te iubesc, poate nu la fel ca tine, dar Nu-ţi cer să mă crezi. Dacă îţi pasă-atât mult, ai putea doar să mă vezi, fără să fugi la infinit. Nu am de gând nici o clipă să demonstrez cuiva, că vai, oricât de mult m-aş fi schimbat, încât sunt singurul motiv pentru care-ş fi reuşit şi tot eu singurul pentru care-am s-o fac.

mind trick

2012-02-02T00:03:00.003+02:00

profa de fizica spune ca mozart eminescu si toti filozofii si oamenii geniali erau schizofrenici. Cred ca incep sa inteleg. Si sa simt cat de nimicitoare e setea pentru absolutul care nu poate fi atins niciodata. Si cat de infinit si ambiguu e universul din capul meu, ma pacaleste, ma absoarbe, alunga lumea exterioara ca sa ma faca sa ma simt in siguranta. Am oblsit, am obosit, am obosit de la atata gandit si am obosit sa ma explic. Dar nu e asa. Acum scriu sa-mi descalcesc mintile si sper ca odata ma voi intoarce. Nu-mi pasa ca nu-ti pasa.Am invatat ca intrernetul si drogurile au un raspuns pentru orice, dar numai mintea o rezolvare. Am acceptat intr-un sfarsit ca Lucrurile bune nu vin cand le vrei, cand le cauti. Lucruile bune pur si simplu vin. Trebuia doar sa le culeg pe toate. Sa le las sa ma ia pe sus si sa ma domine. Dar Eram prea dependenta pentru asta. n-am mai tinut cont. In cautarea lor M-am desprins de oamenii langa care am trait o viata si
am copilarit, mai fericiti in fiecare zi. Am calatorit prin mii de universuri, dar cand deschideam ochii eram tot in acelasi loc. Nimic nu era destul de bun ca sa dureze. Probabil atunci ma puteam bucura mereu cu ce am, fara sa vreau mereu mai mult, sau poate mereu am vrut si acum mi se pare. Un copil nebun, ma stiau toti. Acum parca mi-am pierdut identitatea, trecutul. Si sunt inca un copil nebun, dar nimeni, nimic nu umple golul. Anca? Am ucis-o, ca să îi curm suferinţa. Cum s-o aduc înapoi, nu m-am gândit... Eu-l nu va fi oricum niciodata ceva constant, definitoriu. Nu vreau sa ma rup de tot si nici sa mor fara ca nimeni sa ma cunoasca de fapt, cred, orine as fi,ca sunt grozava. Si mi-e atat de frica uneori, de Nu-mi mai pot controla mintea si corpul si ma intreb daca voi mai apartine vreodata unei lumi.. Un fel de concediu de sanatate.Am invatat sa nu las lucurile sa ma domine, inca lucrez la asta. Si mi se pare minunat cum Viata e ca sa experimentezi si sa inveti continuu. Sa evoluezi pe zi ce trece şi să mori încercând. E prea frumoasa sa raman
aici. Mereu am iubit-o, pe ea, si oamenii. Atat de mult incat ani de zile, nu am mai putut sa ma opresc, cautand locuri care nu au fost niciodata reale. Dar stiu ca trebuie sa fie unul si pentru mine.Vreau doar sa simt din nou ca locul meu e aici.. Asa ca descuie-ma, sapa, pana dai de aur, ia-ma acasa, si ai rabdare cu mine... Uita-te in ochii mei si intelege, ca nu sunt transparenta, EU nu sunt asa, doar lumea m-a facut sa arat asa, ca sa nu vada nimeni in sufletul meu. Acum sunt doar pierduta si prea paranoica, la fel ca toti cei ce inca nu s-au resemnat, inspaimantata ca nu stiu ce caut aici.. Dar nu am sa ma opresc pana nu imi voi regasi locul. Zambind Sub soare, tu Doar Da-mi totul, si iti voi da totul. Doar stii, eu nu sunt asa, EU SUNT ANCA!

mi-e dor, mi-e dor de-un incolor

2012-01-30T20:45:00.005+02:00

"He said i should take some aspirin and get some rest.
Life is so simple for straight people. "

-Go ask Alice

zombie

2012-01-25T22:47:00.008+02:00

Spike iubeşte zăpada şi ne-am fugărit ca doi copii. Vreau să înnot. Vreau să alerg. VRRREEAAAU!!! Trebuie neaparat să gsesc pe cineva să facă asta cu mine.
Poate e de la răceală. Mă simt ca un mic butoiaş. Sunt totuşi fericită că iarna şi chiar şi toamna asta am putut să dorm fără crize de tuse.
Şi ştiu ca e din cauză că am mancat şi am baut toată ziua dar parcă chiar m-am mai îngrăşat puţin. Nu a mai aratăt cântarul 46 ÎN VIAŢA MEA. Sunt mândră! De un an şi mai mult o tot ţin pe 43. Progrese! Procesul de iniţiere, am recuperat aproape 10 kile in doi ani, să am de unde consuma.

SĂ ÎNCEAPĂ AVENTURA! (pătuţ îmbietorrr)

între oglinzi paralele

2012-01-25T19:43:00.009+02:00

Am avut cel mai dubios vis din lume şi m-a marcat toată dimineaţa, deşi nu a fost mai deplasat faţă de altele. M-a marcat Nu atât visul, ci tehnica lui şi starea cu care m-a lăsat, dar în special complexitatea subconştientului şi a creierului uman. Nu ştiu cum să explic, dar e fascinant. Cum visez înainte să visez, şi cât de mult iubesc rushul ăla de adrenalină sau dopamină din stomac, sau ce dracu îmi mai secretă creierul în timp ce visez. E fascinant cum covedeam, ştiam deznodămândul, înainte să ajung acolo. Visam secvenţe aparent fără sens ale visului, care mai apoi deveneau, după o întorsătură bruscă, puncte culminante, găsindu-şi locul adevărat. Era ca un deja vu' continuu; dar nu îi puteam opri cu nimic cursul, nu puteam decat să merg înainte.

Afară E un soare îmbietor. Suntem într-o pădure fascinantă, eu şi un om a carei identitate nu m-o amintesc, căutând ceva anume, parcă cineva îmi povestise un film iar eu umblam să desluşesc mistetrul. Coborâm în pivniţa luminată a unei case. ŞI O GĂSIM! E o cutie cu amintiri, mare şi lungă, ca un sicriu. Cânta un cântec vechi şi in ea bubuiau sunete, oameni şi voci aşteptând să iasă afară. O deschid, Şi toţi demonii au iesit afară.Odată deshisă treceam din nou, in fast forward prin toate lucrurile din trecut. Dar nu le puteam influenta, doar le priveam de sus ca un biet trup impersonal. Da, ăsta era FILMUL.
Apoi văd Cutia cum statea într-un fel de pesteră. când deodata totul a devenit haotic şi peretii s-au cutremurat. Eram la scena în care el îşi legăna uşor capul, mângâind umărul ei. DA, asta era scena. Apă a început să curgă din pereţi. Scurtcircuit. Fulgere. Bubuituri, şi toul se face mov. Totul era demonic şi asurzitor, scăldat în razele luminii ăleia purpurii ce venea parcă din adancul cerului şi al pământului, toate particulele şi elementele, cuvintele, imaginile întregului trecut de învârteau acum prinse într-un vortex.
Vocea subconştientului încerca să mă liniştească. S-a stricat. Acum înnebunescamandoi. Dar eu stăteam chiar acolo, nu mă panicam, era altă senzaţie, ca cea a unei revelaţii divine. S-a stricat. Devine psihotic. Dar vocea conştiintei mele o acoperea pe cealaltă, ca o cacialma, pe un ton ostil. ŞTIU, ŞTIU ce se întâmplă, EU ştiu filmul asta. Nu, nu s-a stricat, e un scurt circuit. Din cauza apei. Da, E SCENA ASTA! Da, da, eu ştiu, acum timpul rămâne pentru totdeauna în loc, iar el îşi leagănă capul la infinit, şi îi priveam înghetaţi în vid, DA, IN VID!! Şi capul lui mângăia pielea ei suav, aproape schizofrenic, sacadat, pentru totdeauna. E gata, şi-a pierdut mintile... Acum e scena, nebunia, din care ei nu vor mai scăpa niciodată. Da, eu ştiu filmul ăsta... iar lumina mă absoarbe spre ea, şi mă scuipă...
mă scuipă într-un loc ploios, si visul continua, până dimineaţă..

Dezbracă-te de pielea asta; vreau să te cunosc.

2012-01-21T22:16:00.004+02:00

Sunt haine în dulapuri triste, ferestre-nchise şi vise, multe vise
Şi zac dormind în becuri albe, un aşternut de palme calde şi toate stinse.

Sunt suflete pierdute-n sute de nopţi purtate în poveşti
Şi nu mă tem să le-nţeleg şi deşi neg, eu mă aleg să nu le pierd...

(oza & rebel monk - covorul roşu)

FUCK THE NEIGHBOURS!

2012-01-16T21:57:00.000+02:00

'Anca, vecinii dorm!'
*slightly turning the volume down*
'ANCAA!!!!!'

rEvolutie

2012-01-15T21:31:00.014+02:00

Dupa atata timp ma uit si eu la televizorr. si ce vad?
e haos. spike e castrat, si in calduri. dar lasand asta. spuneam, acum vreo cateva saptamani, ca ar trebui sa iesim in strada si sa distrugem totul. poate am subestimat oamenii. acum speranta mea pentru omenire mai creste putin si imi sclipesc ochii cand vad.
si uite. cum ne calca in picioare. concluzia lor e 'sa vedem ce se va intampla. maine pot iesi 1.000 de oameni in strada. dar pot sa nu mai iasa. atunci vom profita de acest moment propice, parlamentarii se vor aseza la masa si vor fixa noi legi.' SERIOS?! Pe sistemu: ce imi pasa mie, daca imi e bine? Nici nu mai comentez, nu pot sa cred ca un om a putut scoate pe gura asa ceva.
Daca am ajuns pana aici, trebuie sa le aratam ca POPORUL sta la baza democratiei, nimeni nu e mai pesus de legi. De ce sa fie ei?!? E dreptul nostru sa fim nemultumiti. Fara sa fim instnctual transati pentru asta. Sa incetam sa ne mai lasam luati de prosti, si sa luptam, pana ajungem sa ne taraim pe jos daca e nevoie.
Ei cum pot, sa isi bata joc, in fiecare zi, sa incalce pana la ultima lege, sa puna fututii de jandarmi sa ne omoare din bataie pentru ca PROTESTAM? Sa ne numeasca GOLANI, MARGINI ale societatii pentru ca sesizam asta, ca vrem sa schimbam ceva? Oricat ne-am chinui sa ne facem ascultati, nu am putea distruge mai mult decat au facut-o ei. Si totusi, de ce 'ilegal'?
Pentru ca Le e frica, de oameni, de adevar si de tot. Si pentru ca daca le-am permis miseliile pana acum au impresia ca vor reusi si de acum incolo, ca or sa ne reduca la tacere? Suntem huligani ca aruncam cu caramizi in capul celor ce s-au pisat pe noi o viata? Eu cred ca cei mai mari huligani sunt ei. Snopesc oameni din bataie fara motiv, si noi suntem vinovati?? DA, suntem, pentru ca acceptam asta si ar trebui sa le dam FOC tuturor, sa nu mai poata tot pisatul aruncat asupra democratiei noatre sa il stinga. SA VA VAD, nemernicilor, cum veti mai da inapoi atunci, din cacatul in care ati bagat o tara intreaga? Niste lasi!!!! Ignoranta trebuie sa inceteze.
Ne apropriem cu pasi inceti, inapoi, in 89. Si daca tata a putut iesi in strada cu o mitraliera eu nu am sa pot decat sa ies cu un tanc. Pentru ca FRAIERE, poti sa imi zbori creierii, dar nu poti schimba ce gandesc!

:)

2012-01-13T12:20:00.007+02:00

Şi dacă e aşa şi cred că e aşa
Înseamnă că pân' acum,
jumătatea mea,
Am trăit pe jumătate,
am visat pe jumătate
Şi am pierdut o jumătate din viaţă fără să-mi dau seama.
Crezi că-i simplă drama, gândeşte-te,

În definitiv e şi a ta.

taxi- cauta-mă

Now what?

2012-01-06T17:46:00.011+02:00

I've paid for my own mistakes. I always will. I spent too many nights going insane and too many days pretending I'm Ok- And I hated it so much, I almost killed myself, everyday, out in the streets, until I ended up screaming due to the pain i've caused. But I still couldn't stop, Because what I was feeling was so bad, that I would have rather felt that pain.
I just wanted to feel safe. Talk. Trust someone. In the end, All i had left was letting myself go, while you laughed and passed me by, pointing fingers, eating shit and then throwing it at me, not giving a fuck about anything else but yourselves. One day, While I was draggin my feet through the melting concrete, I realised: IT'S NOT WORTH IT. The punishment, the pain, it was all enough. Enough to wash all the dirt, to stop, enough to live with myself and love myself to be who i really am.
What hurts the most is accepting reality and living in it, even gettin to laugh at it - as long as you give up and stop hoping things will get better. Because they don't. They never do. What hurts even worse is being blind your whole life. So ENJOY the ride.
And in the end I'd like to thank you, for showing me, for the hundreth, and the last time, how bad it turns out when you're trying to do good things for dumb people. You'd rather kill yourself and then go fuck your corpse, than blame me for your own mistakes. Oh, Can't you get over? It's ok, If you hate me so much, why don't you just gtfo of my face?

You don't know me. You don't even know yourselves. I don't need your forgiveness. I got mine.

i can't save you from yourself

2012-01-02T18:42:00.005+02:00

Unii oameni învaţă din greşeli. Unii oameni nu învaţă niciodată.
Unii uită aproape totul, însă ce îşi amintesc e de ajuns.
Nu e mai rău, să nu poţi uita nimic? Nu e şi mai rău să laşi lucrurile aşa? Să trăieşti o ceaţă, într-o viaţă închis în capul tău, murind încet?
Eu am considerat mereu că este, şi doare, atat de mult, încât am încercat să mă împotrivesc. Am încercat în orice mod posibil, până la ultima suflare. Dar oricât te-ai zbate, când lupţi singur, nu poţi salva totul. Nu te poţi salva decât pe tine. Şi asta nu se va schimba niciodată.
E ca atunci când îţi arunci pisica de la balcon, o aduci înapoi în casă şi te joci cu ea ca şi cum totul e în regulă. Cineva mi-a spus că în cazul unei probleme există 2 soluţii: o rezolvi, sau renunţi. Dar de ce e atat de greu să renunţi uneori; să accepti că pisica ta e moartă pentru totdeauna şi nici un râu de lacrimi nu o s-o mai învie? Chiar trebuie aproape să mori şi tu, asta o să te convingă?
Eu cred că trebuie să mori complet, ca să poţi fi în stare să mai mergi din nou zâmbind pe stradă, fără o gaură în piept. Eu am reusit, tu ce aştepţi?

CE SE INTAMPLĂ?

2012-01-01T11:33:00.004+02:00

E dimineaŢĂ 2012 DE CE sunt trează de ce nu sunt in stare nici măcar să mă mai spăl pe faţă?
Îmi amintesc doar barmanul, în timp ce-mi deschidea uşa, spunându-mi: sper să înveţi ceva din asta, nu ştiu cine eşti, şi ştii, cuvintele astea încă-mi răsună-n cap. şi nu-i păcat? nu-mi pare rău, s-a terminat. nici nu mai stiu cum să vorbesc, ce dracu fac aici, sau ce-mi doresc, cred c-o să pun primele haine pe mine, ochelarii, câinele o ţigară şi am să plec, decât să plâng ca o proastă. Nu ştiu unde. Poate am să mă uit la trenuri. poate ajung în ceruri.
mi,am pierdut camera, şi viaţa, aştept să-mi iau una nouă.
La Mulţi Ani.

Stupid People Should Not Be Allowed To Breed!

2011-11-27T12:45:00.007+02:00

ştii care-i diferenţa, nu e durerea fizică e harababura din minte, mă lupt cu demonii ce-mi sfâşie treptat repetat toate organele în timp ce mă chinui să rămân cuminte. dar parcă-mi urlă, ANCA, NU VEZI CE DRACU E ÎN CAPUL TĂU? Ei ştiu că au dreptate, şi mai ştiu nici că nu o să-i ascult (dar persistă) - tind mereu să mă trantească în moloz şi să mă-ngroape aceeaşi cruntă oarbă patetică realitate, care vreau să cred că nu există- pentru că mie nu îmi place chiar atât de mult să fiu patetică.
Uneori Prefer să vă ajut în loc să vă fut pe toţi şi să urc încet până la stadiul în care să nu vă las deloc să îmi mai stricati vreodată filmele. Dar voi aveţi mereu grijă să mi-o întoarceţi amintindu-mi că existaţi în timp ce ma delectaţi constant cu o prostie acerbă, sunt tot mai intrigată întrebându-mă existenţial dacă există pe undeva niste nenorocite de limite. mă îndoiesc, aşa că ar trebui să mă gândesc serios să nu mai iau în considerare varianta în care încerc să te opresc să te mai duci pe pulă, şi-i tragi după tine pe toţi care-ţi întind o mână.
Am nevoie să creştem dracului odata pentru că am nevoie serioasă de o conversaţie decentă, şi oameni care să mă ajute, nu doar să mă lase să evoluez. în situaţia asta înţelegeţi că nu sunt nebună când vorbesc singură. în capul meu nu renuţ niciodată, dar trebuie să învăţ să nu mai cer nimic de la oameni limitaţi. pot, dar nu poţi, NU POŢI- nu pot pentru că mi se pare atât de crunt, ar trebui să fie ILEGAL, avem atâta potenţial, dar nu suntem, suntem limitaţi de satanele din capul nostru, lipsă de control şi fiecare lucru mărunt. am păţit asta de mult prea multe ori şi nu mai vreau, nu pot să las lucrurile aşa cum sunt, dar uneori pare că nici nu le pot schimba- oricât le evit, tot rămân acolo - în final îmi rămâne doar să renunţ, sau lupt până la capăt şi să sper că fiecare va primi ce merită - ochi pentru ochi până ramânem orbi în faţa sorţii...

nu-i aşa?

2011-11-14T20:39:00.008+02:00

cu toţii greşim. ce ne diferenţiază e că unii dintre noi realizăm pe când ceilalţi încearcă să se mintă frumos că nu a fost vina lor, unii ne gândim înainte să o facem din nou, altora nici nu le pasă, unii acceptăm asta, pe când ceilalţi nu ar putea să admită, niciodată, că au greşit. puterea nu înseamnă ce vrei să pari în faţa altora, ci ce eşti în faţa ta. înseamnă autocunoaştere, justificare, evoluţie şi în primul rând acceptare. înseamnă să fii capabil să te ridici, când toţi te sfidează, de la 5 metri sub pamânt până la mii de metri, deasupra lui, nu să te afunzi tot mai tare în pierdere de sine în timp ce încerci să îmi demonstrezi mie cât eşti de bine. căci dacă ai fi nu ai mai încerca, pentru că ai înţelege, desigur, CĂ NU DAU UN CĂCAT pe tot ambalajul ăsta.
nu te doare, nu îţi vine să te SCUIPI, când te roade, pe dinăuntru? că mi-ar veni numai mie, să plâng. îmi pare rău, dar nimeni nu va putea să te respecte, creadă, încreadă sau ierte, şi chiar dacă ar face-o, nu ar avea nici o relevanţă până când nu vei face tu asta cu tine însuţi.

aşa că gândeşte-te din nou, înainte să îmi scoţi ochii cu fiecare futută de greşeală pe care am făcut-o de-a lungul timpului şi să o negi pe fiecare în partea a ta, care din noi e mai tare?

iar, e prea devreme să fie prea târziu

2011-11-12T14:56:00.018+02:00

m-am trezit iar, zombată, la ore nejustificate şi am pornit, în final, într-o aventură până la capătul holului pentru un strop de hidratare. din fericire vedeam 3d, adică, 3d, ca atunci cand te uiti la un film fara ochelari, aşa că am ales să trag draperiile, să mă încolăcesc în jurul plapumei ca o cobră făcută ştrudel - bineînţeles că după mişcarea asta eram, implicit, dezvelită - şi să fug ŞI EU, de responsabilităţi, ganduri, realitate şi astfel de lucruri pentru doar câteva ore în plus. dar tot aici am ajuns, într-un final.
m-aţi obosit. am obosit. am obosit atat de tare. am obosit să sper că va fi mai bine şi să îmi daţi peste bot, am obosit să îmi stricaţi ziua, am obosit să îmi stricaţi noaptea, am obosit să nu ştiţi niciodată ce vreţi, am obosit să îmi pese şi să dau sfaturi pe care nimeni nu se oboseşte să le asculte. aşa că n-o să-mi mai pese, o să mă lovesc peste ceafă de cate ori se va mai întâmpla asta. am obosit să subliniez nişte lucruri ATÂT DE EVIDENTE iar voi să fiţi atât de laşi încât măcar să recunoaşteţi, d-apoi să vreţi să vă schimbaţi. parcă tipaţi, HEI, uită-te la mine, SUFĂR, ai de gând să laşi asta să se întâmple? nu v-aţi săturat să tot primiţi fără să daţi nimic? eu da, dar am să las de la mine şi am sa mă CONTRLOLEZ. poate lucrurile bune se întâmpla oamenilor răi cu un scop, e totul un fel de cerc al naturii. aşa că nu am să mă mai împotrivesc, am să vă las să muriţi încet, să n-aveţi probleme dar să vă faceţi, să lăsaţi paranoia să vă mănânce de vii, şi apoi să vă întrebaţi, sau mai bine, nici macar să nu va întrebaţi CE PLM SE INTAMPLĂ. se intamplă că nu se întâmplă nimic, că nu vreţi să se întample nimic, că VĂ BATEŢI JOC, şi sunt atât de intrigată încât am decis - nu, în nici un caz să vă dau dreptate, doar să o las moartă şi să nu mai dau un căcat pe voi, nici voi pe mine, asta se întâmplă. am să las viaţa să vă pocnească, poate pe ea o s-o credeţi şi o să vă pară rău că nu v-am pocnit eu, şi că nu v-aţi bucurat de lucruri cât încă erau acolo. chiar vreţi atat de mult să vă complaceţi in oropsirea şi agonia din capul vostru şi să aruncaţi constant vina pe alţii care încearcă să vă ajute, ca să nu vă doară atât de tare când ştiţi că sunteţi NISTE PROŞTI?
n-aveţi decât.

am marca unei izolari în fiecare frază

2011-11-05T12:31:00.003+02:00

Îţi descriu lumea cum o văd prin ochiul meu de ciclop
Care vede dublu reciproc că sunt inconjurat de proşti
Eu nu am prieteni, am roboţi (ca isus)
Mulţimii-i place tot ce mare dar totu'i mic văzut de sus
Şi scriu versuri adică triez esente
Nu ai cum să îmi vezi forma reală e prea transparentă e
Drama de a avea timp destul să mor încet
Nu-mi spune că-s destui peşti în ocean
Nu vezi că mă-nnec?

kazi ploae - gorgone

you can kill yourself now

2011-11-01T19:17:00.004+02:00

because you're dead in my mind

psihedelic ca psihoza

2011-10-22T21:56:00.015+03:00

pierduti in jungla urbana, poate suntem cu totii bolnavi, dar de psihoza. toata durerea e doar in capul nostru. acum simt pe deplin ce spuneau cu 'live fast and die young'. asa ca m-am pocnit singura peste cap in timp ce mergeam pe strada si m-am impus in fata tuturor lucrurilor care mi se intamplau, m-am obligat sa stau dreapta si sa ma las dusa de val. frica e doar in capul nostru dar lasand-o sa ne domine se transforma in durere placebo in fiecare por, autovictimizare, sadomasocism. VINA. vina ca am lasat totul sa se intample si acum parca nu am mai putea fi vreodata fericiti, oricat ne-am dori. dar DE CE sa ne pedepsim pe noi, pentru mizeria in care traim? nimanui nu ii pasa daca suferi sau esti fericit, oricare din doua, e total alegerea ta.

trebuie doar sa o luam incet, si sa fim mai puternici decat paranoia asta care se joaca cu capul nostru, sa ne facem bine, la fel de bine cum ne-am face rau. e intrigant, cum totul, TOTUL, poate fi doar in capul nostru, trebuie doar sa stim sa ne descurcam cu asta.
sa cadem si sa invatam ca de fapt ni se cuvine doar sa ne ridicam, ca suntem oricine vrem sa fim.
avem nevoie doar sa ne luam niste timp.

timp sa privim lucrurile. timp sa privim lucrurile altfel. sa acceptam. sa acceptam ca sunt ani buni, si ani prosti. dar nu trebuie sa fie prosti doar pentru ca nimic nu mai poate fi la fel. totul poate fi, nu trebuie doar sa credem in schimbare, ci sa o facem, incepand exact din acest moment. puterea de a ne pune in cap, pe picioare sa facem ceva.. dar e atat de greu sa faci asta dupa toate lucrurile care s-au intamplat, caci ce ne defineste e cat de departe am fost in stare sa mergem, cum am stiut sa ne ridicam dupa cat de jos am cazut, cum ne-am gasit dupa ce ne-am pierdut. si in timp ce 100 de oameni au trecut prin viata mea, de fiecare data cand ma scufundam eram singur, iar cand m-am pierdut de mine m-am gasit total singur. asa ca am ales sa renunt la aceasta definitie de 'eu'. sa-mi dau foc si sa ma nasc din nou, si toti cei ce-au fost pe rand eu sa se adune in mine.
Si doar eu stiu, doar eu am fost acolo, doar eu sunt in stare sa ma urasc sau sa ma acuz. in timp ce 100 mananca cacat, alti 100 judeca, Asa ca de ce sa ma obosesc sa imi pese, de ce sa-mi plec capul in fata a 1000 de vorbe venite din alta parte decat de la propria mea persoana? mi s-a facut scarba sa mai stau langa oameni care nu traiesc pentru ei. daca e nevoie sa raman singura pentru tot restul vietii, o voi face, dar voi trai pentru mine. Cat timp ai pretentia sa crezi ca exista prieteni, ai putea sa te opresti sa ma judeci pentru ce spun altii ca sunt, pentru ca TOTI ati facut asta cel putin o data. dar pot sa trec peste asta, sperantele mele pentru omenire au scazut dramatic. as putea sa ma las dusa de val si sa trec prin viata ca un vis pe langa alti 100 de oameni, stiind ca daca as muri maine as fi impacata cu cine sunt, dar in acelasi timp sa simt ca in fiecare zi mai pot adauga ceva la mine, caci daca vrei ceva perfect trebuie sa te dedici intru totul... asa ca prefer sa-mi ies din corp parasind lumea voastra, oricat de mult timp ar trebui sa lipsesc, si sa invat sa simt din nou, avand un singur lucru pe deplin, nu mii de vise sfaramate. vreau doar sa stiu ca am facut tot ce se putea. nu stiu unde am s-ajung cu viata asta, e totul atat de vag, parca fiecare zi e o aventura cu cate o revelatie si un pas inainte spre evolutia invierii din morti. descopar oamenii ca pe cate o piesa din puzzleul asta gigant care e acum asa incetosat, parca s-ar topi formele. am nevoie de ei ca sa imi dau seama cine sunt, sa trec acum la nivelul urmator, izolat de acea parte trista a universului pe care voi o numiti viata. si pana atunci am sa fiu doar un suflet ratacitor, o sa m-afund in plapuma, tarandu-ma ca un zombie, atat de plictisitor dar de fapt in lumea mea se intampla mult mai multe. am sa iubesc si am sa mananc si am sa ma dedic cu fiecare particula contopirii, asa cum stii doar tu.

p.s. am obosit. poate sunt bolnava, poate ma vindec, poate ma imbolnavesc in timp ce trupul imi respinge duhul satanic si fac reactie efervescenta. capul meu se simte ca o bezeluta si da noi sensuri cuvintelor si vietii. am sa ma trezesc maine si am sa sper ca va avea sens si atunci tot ce am scris. asta o sa fie inca un + pe scara evolutiei. sau....?
zzzZZZZZ

6th sense

2011-10-10T14:18:00.005+03:00

...de parcă nu aţi sti prea bine nu sunt nebună. doar încercăm mereu să ne facem reciproc să credem asta, ca să evităm cu toţii adevărul. uneori renunţ şi mă complac, căci doar nebună aş putea fi fericită.
însă îmi dau seama, eu simt, anticipez, realizez totul, şi trăiesc cu asta, în timp ce pentru mine voi aţi murit de mult. e cel mai simplu, eu nu mai zic nimic, voi nu mai ascultaţi. altfel, după fiecare încercare nu se ajunge decât la concluzia că nu se ajunge nicăieri vorbind despre asta, ori la eu sunt nebună şi voi aveţi dreptate. am să vă las aşa, în mediocritatea voastră, fiecare fierbând pe interior în lumea sa din baolane de săpun. eu n-am decât să tac, să mă îmbolnăvesc simtinu-mi stomacul cum se lipeşte de spate, să tremur de frig, rece ca un sloi de gheaţă, şi să mor încet.
aş putea şi eu să îmi pierd minţile de tot, dar asta ar fi prea uşor, ar însemna să renunţ, să mă predau, să îmi vând sufletul, asta presupunând că încă mai am unul, şi să devin una de-a lor. nu spun că n-am făcut asta de prea multe ori, doar îmi permit mereu momentele mele de schizofrenie, cât pentru un gram de fericire, însă întoarcerea la realitate e de fiecare dată tot mai izbitoare. ar trebui să fie ceva constant.
şi dacă sunt dispusă să pretind că sunt ţicnită doar pentru a nu deveni una, nu sunt şi proastă, aşa că nu am să vă cer să vă opriţi pentru voi, sau pentru mine, sau chestii din astea de faţadă, am să vă cer măcar să vă străduiţi mai mult, măcar cât să nu mă mai prind, sau să vă băgaţi pula.

unul din 2 e mereu nebun, azi mă tem că nu sunt eu aia...

octombrie tragic

2011-10-06T18:33:00.007+03:00

ştii, că fiecare lucru poate fi bun, ori rău dacă nu ştii cum să îl foloseşti. în concluzie, m-am lăsat de panaramă şi m-am apucat de mâncat. acum am prea multă energie pe care nu prea mă descurc să o canalizez aşa că am accese de delir continuu şi starea mea parcă începe să fie mai constantă. stau în tricoul tău aşteptând timpul să treacă, păcat că el nu mă aşteaptă pe mine să trec...
deşi încep să am o groază de flashbackuri care nu mă lasă deloc, am început să observ şi lucruri umane, precum cât de pufoase sunt hainele dupa ce le-ai spălat, cât de frumoase sunt culorile, cât de schimbat e totul şi cum mâncarea îmi ajunge în stomac fără să simt că mi se maceră toate organele, că zâmbesc, citesc, desenez şi pot să vorbesc, că aproape că nu mai vreau să ies din casă pentru că mă simt atât de bine şi în siguranţă aici cu mine. acum trebuie doar să reuşesc să îmi organizez timpul.
am început, desigur, şi să îmi amintesc cat mai mult din valurile mele de vise dubioase, mai nou cu influenţe de lumină din asta puternic tomnatică, care îmi place tare mult, fie visey copii in pungi sau că explorez cu entuziasm case parăsite pline de membre de gelatină, viermi şi oameni carbonizaţi, în căutarea unor fraţi dintr-o poză gri din armată.
cel mai mult îmi place că fiecare vis e atât de real şi intens, atât de complex, şi SIMT TOTUL, de parcă de fiecare dată când adorm, sunt conştientă că visez, şi mă afund tot mai tare, lăsându-mă în voia inconştientului, impunându-mi să mă trezesc doar când lucrurile devin prea demonice, dar fără să deschid ochii, doar să mă transpun în altă lume, trezindu-mă în furtună pe un bloc într-un oras necunoscut pe care îl explorez stradă cu stradă, sau zăcând pe jos, la petreceri întunecate. totul ţine de control, chiar şi a şti când poţi, aparent, să pierzi controlul. ca un fel de k hole continuu, creierul meu secretă câtă puţină substanţă bine păstrată acolo şi mă transpune din lume în lume, atât de reală, fiecare pe o altă stare gamă de culori, o altă lume pe care nu am văzut-o încă dar sunt sigură că există. cel mai tare mă sperie când peste ani, văd locuri şi fapte pe care le-am visat, şi mă opresc brusc în mijlocul străzii pe care nu am mai mers niciodată şi tot ce pot sa spun e DEJA VU.

acestea fiind spuse, abea aştept să dorm!

de dragul tău

2011-10-01T01:16:00.006+03:00

De dragul tău m-am înnorat şi-am nins,

M-am recompus din nori şi fulgi, iubito,

Şi m-am surpat din ceruri dinadins.

Păcat de-atâta iarnă ce-ai minţit-o.

Ningeam curat, ningeam conspirativ,

Ningeam în febră rece şi-n neştire,

Ca un dogmatic trist şi emotiv,

Cu-o ultimă credinţă în iubire.

Dar tu ai râs de-această iarnă-a mea

Cu fulgi naivi… Şi te-ai lăsat furată

De-o iarnă de carton şi mucava

Cu fulgi vopsiţi, de cretă colorată.

Ce-a fost: un vis? Iluzii fără sens?

O dramă-a fost? O luptă nefirească

În care albul a pierdut imens,

Strivit de-o lege mult prea pământească.

Arcadie Suceveanu

trăim şi mâine dar hai să traim acum

2011-09-19T20:40:00.009+03:00

Mă uitam la posturile de acum mult timp şi parcă mi-a scazut iQ-ul şi dopamina şi mi se criogenizează creierul şi am atât de multă nevoie, şi atât de multe gânduri dar nimic care să mă ajute să le exprim. aşa că prefer să tac. asta nu pentru că nu aş avea nimic de spus, ci doar pentru că am atât de multe încât mă panichez şi clachez, negând totul. aşa că haide, profită de mine şi acuză-mă că nu îmi pasă. dar tu nu ştii că mintea îmi vorbeşte, în fiecare noapte când inchid ochii, vorbeşte, atât de mult, că mi se pare intrigant uneori să îi aud vocea liniştitoare care iar nu mă lasă să dorm şi-mi spun din nou, e prea devreme să fie prea târziu dar... de fapt, e doar realitatea. caci acum fierb şi nu mă simt deloc bine, din cauza ei.
Şi sincer, realitatea asta niciodată nu prea mi-a plăcut! Pân-acum am tot încercat să fug de ea mâncând pământul, şi m-am ascuns în tot felul de lucruri până m-am pierdut de tot, plângându-mi de milă printre cearceafuri. Dar crede-mă, c-am obosit şi am rămas aşa, între două lumi, când tot ce vreau e să rămân undeva şi să mă simt ca acasă. Sunt prea perfecţionistă ca să fiu aici, am nevoie de atâta motivaţie şi substanţă să dispar din locul ăsta şi văzând lucrurile aşa nu ştiu dacă va mai fi la fel vreodată. Nu pot spune că am încetat vreo clipă să lupt, doar că am obosit iar acum nu mai pot decât să mă afund şi să aştept să se întample ceva. Percepţia mea asupra timpului şi a realităţii e TOTAL distorsionată şi moare încet, universul mă joacă pe degete ca un bănuţ în maşina de spălat. Suntem toţi, singuri în spaţiu şi timp, dar eu insist, exist fără să trăiesc sau trăiesc fără să exist.
Pe cât de mult mi-a plăcut, când m-am speriat de viaţa mea m-am panicat îngrozitor şi încercat să fac timpul să treacă mai repede. Am reusit, dar acum nu îl mai pot opri. Mă aşteptam ca el să le rezolve pe toate, dar doar le-a estompat şi le-a lăsat acolo. Dar nu mai pot să mă întorc. Poate nu vreau, poate nu trebuie... Pământul meu nu mai există... astea sunt lucruri ce se întâmplă o dată în viaţă, mult prea repede. Apoi te lasă singur să mergi mai departe. Şi trebuie să te bucuri că s-au întâmplat şi că ai supravieţuit, nu să le laşi să le marcheze. Dar eu am fost atât de lacomă că am stricat maneta din maşina timpului şi acum mă învrât pe fast forward lovindu-mă de fiecare colţ al unei găuri negre. Până când creierul meu nu mai poate să conceapă amintiri, doar flashuri înceţosate de pe străzi întortocheate, zile ploioase, ascunşi pe terase, frunze foşnind, şine trosnind, pături în geam, câte un gram... ştim toţi cum era, când nu ne săturam.

Nu poţi uita trecutul, trăieşte cu el. Acum că am picat hai să rămânem întinşi pe iarbă şi să ne pierdem în cerul înstelat, hai să construim din nou pământul, cu mâinile goale, cu vise şi soare.
Acum eu am nevoie doar de iubire şi-o saltea, şi tot timpul din lume, să mă satur de ea!!!

perfect stranger

2011-09-15T21:42:00.014+03:00

Prin ce ţinuturi rătăceşti
Pribeagă?
În care grotă din poveşti
Ai hibernat o vară-ntreagă?

O, Muza mea cu nasul mic
Şi coapse fine,
Abia sculptate din nimic,
De ce te-ai dus de lângă mine?[…]

Vrei poate macii din livezi
Pe toţi cu mâna ta să-i scuturi?
Sau te distrezi
Cu pălăria după fluturi?

tudor arghezi- prefaţă

love and other drugs

2011-09-10T23:51:00.014+03:00

aseară ne-am cărat reciproc până pe lună. pentru că noi suntem pe filmul nostru şi moartea nu ne va despărţi niciodată, decât trupul de suflet şi eventual, de ce-am îngurgitat în ziua respectivă. a fost ok, chiar dacă sus era sonorizarea proastă şi jos plin de cocalari. unul din ei era să mă ucidă când nu voia să mă lase în baia băieţilor să beau apă. ar fi trebuit doar să îi arăt limba şi să merg mai departe, dar între timp am găsit salvarea vieţii...
azi dimineaţă, după jumătate de zi, o cafea şi o cola când am început să pot vorbi din nou, am fost la unchi-miu să îmi deseneze chestiile pentru pereţi. i-am spus că am să îi văruiesc casa pentru tot restul vieţii pentru toată răbdarea de care a dat dovadă. ah, ce-mi iubesc familia - deşi asta m-a făcut să-mi amintesc că nu am mai vorbit cu tata de câteva săptamâni, şi da, locuim în aceeaşi casă...
revenind. ca să ne creştem şi mai mult dopamina, am dat toţi banii pe mc donald's, pentru că cel putin eu simţeam că e ăsta singurul lucru care mă poate face să mă simt mai bine, măcar cât să mergem până acasă fară să mă chinui să nu cad din picioare. şi desigur, pentru că doar gândul ăsta mă încă mă face fericită, ca să nu mai spun de îngheţata aia.... după asta am zăcut în pat pentru tot restul zilei uitându-ne la desene şi mama ne-a făcut popcorn şi sendvişuri şi până spike era atât de fericit încât a scăpat o băltoacă de pipi când ne-a văzut...
ziua asta de rehab ne-a prins atât de bine şi aş vrea să facem asta în fiecare zi.... acum miros a ciocolată şi stau învelită-n păturică cu tastatura în braţe, mă dor dinţii şi am să mă culc în curând că încep să nu mai pot focusa. însă mă simt mult mai bine. parcă lucrurile încep să se pună la locul lor, după cum spuneam. haide să înnotăăăămmmmmm, iubire!

This time things will be different?

2011-07-22T02:42:00.001+03:00

sunt tot aici, tot eu. mă tem să ştiu unde-am ajuns, dar pentru ce? vine o vreme când te întrebi ce mai contează cu adevărat. m-am săturat să fierb şi văd încetoşat, dar nu e rău, deci presupun că-i bine. şi dacă nu găsesc nici un răspunns, azi ar fi bine să contez şi eu, în loc de tine. cum am ajuns aici, poate-aş minţi să spun că nu prea ştiu exact, dar simt că nu există somn să mă trezească şi nici o avalanşă să-mi pună gândurile înapoi în cap, un fel de vis din ăla din care m-am trezit într-un vis şi mai ciudat. Un munte de pastile, nu ştiu, eu nu prea pot să mă adun dar ce va reuşi va fi cu siguranţă cel mai bun lucru care mi s-a întâmplat.
şi mă-nfioară gândul că mâine dimineaţă am să mă simt că nouă dar totuşi n-am să pot să mă ridic din pat. acum că ştiu că toate caracatiţele au trei inimi am să le rog să-mi dea şi mie două. eu vreau să simt totul, scoteţi-mă de-aici, nu mai rezist pân-am să pot pleca fără să mă întorc vreodat'. oraşul ăsta mănâncă vieţi, cerul scuipă iubire şi noi călcăm pe ea în schimbul mizeriei ăsteia cu care ne-am ales. şi găurile de canal scurg suflete, sper că se duc toate într-un loc mai bun şi că îl vom găsi cânva, măcar pe-al nostru... dar la sfârşit am să-l fac să fie mândru, şi am să-l las să plece singur dacă vrea, nu aşa, ca un monstru. eu ştiu că locul lui nu e aici şi o să ne-ntâlnim în prin aer undeva. da, ştiu, chiar cu preţul vieţii c-ai să te-ntorci la mine, a doua oară nu îmi vei scăpa, la fel de fraged şi curat că aş muşca din tine şi iar te-aş împroşca... stau şi mă-ntreb de ce gândeşti aşa, de ce ar fi atât de greu dacă ai accepta, în loc să fii la fel de slab şi să verşi totul către mine? căci eu sunt gata să uit iar, tot răul într-o clipă, însă mă tem că tot ce-arunci în ea se-ntoarce-asupra ta, încerci să mă ucizi şi nu te pot salva... şi nici măcar pe mine.

ai simtit-o?

2011-07-19T01:16:00.008+03:00

uneori îmi doresc să simt şi eu lucruri, atât de mult, sper să nu rămân aşa pentru totdeauna. şi mă tem, mă tem că nu voi mai fi fericită vreodată... oamenii mă întristează. au orgolii prea mari şi minti prea mici. subconştientul lor ştie dar nu îşi permit să accepte asta. si ar putea fi atatea dar... uneori mă faceţi să-mi doresc să muriţi cu toţii şi să fiu singură. de ce nu puteţi fi drăguţi? simt că nu mă pot controla şi nimic nu e aşa cum ar trebui. vreau la mare mai mult ca viaţa. azi am ieşit din casă pentru 2 minute şi simţeam o dorinţă nebună de a mă baricada pentru totdeauna bând frappeuri. prea multe nevoi umane, am obosit să trăiesc, supravieţuirea e prea epuizantă pentru mine am nevoie de mult somn şi iubire, şi o viată nouă, cât mai departe de asta-n care sunt captivă.

mii şi mii şi mii şi mii şi mii şi mii şi mii de filme şi nimic mai mult...

Paris, Je t`aime!

2011-07-07T02:45:00.001+03:00

Nu stiu cum sa-ncep... am mai facut asta o data si am apasat ceva de-ampulea pe pda-ul asta si a disparut totul asa ca am renuntat. intre timp am si mai multe lucruri de povestit si e abea la jumate. ar trebui sa fac asta in fiecare zi, ca uit ce s-a intamplat ieri.tocmai incep sa-mi ies treptat din dorinta de a ucide pe toata lumea si
devin din ce in ce mai frenetica. dar sunt inca instabila si starea mea cade dintr-o extrema in alta in cateva secunde. atat de bulversant si merg pe strada cu capul in j'de mii de directii. cand vad un om interesant am un impuls nebun de a ma holba.
FUTUTI MORTII MATII SATI FUT IAR SA FUTUT WIRELESSU VIETIIIIII FIX CAND SA DAU SAVE si am ramas doar cu prima parte pe care am apucat s-o salvez. samibagpula. renunt. AAAAAAAAAAHHHHHHHHHHHHHHH. dece? sunt cea mai trista. poate vvoi continua candva. nici nu isi inchipuie cineva cum e sa tastezi pe touchscreenul asta. e 1.30 aici, 2.30 acasa si ... merg de azi dimineata. ce cacat, scriam din nou de atunci. dar imi place sa ma autocompatimesc. sau poate e mai biine sa nu vada nimeni ce am scris prima oara.
gata. m-am linistit. dar daca patesc asta din nou ma arunc.

you need some uppers

2011-05-20T02:08:00.014+03:00

Şi parcă nu există timp, şi nici timp să-mi fac timp şi umplu timpul făcând nimic, văd c-am cam obosit să trăiesc şi să fac lucruri din astea umane şi fără sens, m-am săturat, plictisit, de tot, am o perspectivă foarte abstractă asupra vieţii în ultimul timp, nici nu merită să mă axez pe ea, de fapt, cui îi pasă? nu am puterea să mă pun în cap şi nici măcar să mă gândesc la asta. Nici nu mă obosesc să încerc să mă explic, sunt doar oameni. Cât timp nimic nu mă distrage şi nimic nimeni nu există, rămân în mâinile mele, căzută în somnul conştiinţei închisă, pentru totdeauna-n capul meu cu ceaţa asta, şi mă tem că nici n-am să mai ies vreodată de aici. E palpitant şi paradoxal şi confuz, înfricoşător uneori, dar mă simt în sigurantă. Până la un anumit punct, îmi iau doar mii şi mii şi mii de filme, nu pot să-mi dau seama dacă întrec limitele, pentru ele că nu există.

Mai uit de mine cânteodată, trezindu-mă doar pentru câteva clipe în numeroase deja-vu'uri dintr-o lume ce-mi pare acum atât de ireală, dar in care totuşi credeam exist. Când merg pe stradă şi observ brusc fiecare păpădie şi frunză şi explozii de flori mă fascinează, de parcă nu au fost niciodată acolo cu adevărat, nici zăpada sau frunzele, şi îmi autoîmpărtăşesc toată frumuseţea colcăind pe dinăuntru, şi timpul o ia razna, se joacă de-a saptămânile, lunile şi anii cu mine şi mă scuipă în locul ăsta ciudat fără spaţiu sau timp, unde nu fac decât să mă scufund uşooorr şi aştept să văd ce se întâmplă. Până să realizeze, unii îi zic viaţă. Eu sunt într-un fel de a 5a dimensiune şi nu mă obosesc să-mi ies din cap pentru lumea exterioară, atât de tristă când o vezi de fapt încât prefer nici să n-o mai văd, de parcă urlă că 'ceva e greşit!', dar se pare că toţi sunt prea ocupaţi cu vieţile lor ca să îşi dea seama că mor încet într-un iad din beton. Şi de-aş găsi ceva care să merite, tot nu m-aş întoarce în fiecare zi înapoi printre voi, l-aş soarbe lacom şi l-aş face o parte din mine, devenind dependentă de tot felul de lucruri. Şi oameni. Da... oameni. Şi fericire, aşteptări, amintiri, muzică, irealizare, destin, ciocolată, perfecţiune, abuz, iubire, sunetul telefonului, aventură, ochelari de soare, fixaţii, cofeină, iluzii induse, miros de ploaie, adrenalină, locuri şi voci, parnoia, delir, evadări, lene, lene, dopamină, silă, distrugere, întuneric, dispreţ, ignorantă, afecţiune... Şi mi-e frică, pentru că nu pot trăi cu ele, dar nici fără ele, e totul sau nimic. Eu ştiu totul dar nu fac nimic. De fapt am să rămân agăţată de realitatea mea interioară până mă găseşte cineva şi nu mă voi nelinişti pentru nimic în lume.

Lumea e tristă, mult prea rău pentru mine, aşa că eu mă ascund sus pe un nor. Sper doar să nu mă pierd de tot, am să dau vina pe ceilalţi dar eu ştiu că am să mă pedepsesc pentru că am lăsat totul să se întample. Vreau sa fie fericită ca sa nu mai fie nevoie să fac asta. De ce?

Suntem prea prajiti cu toţii. Sau prea nemernici, sau incapabili de a ne opri din a fi prea buni. Şi profităm, profităm, profităm. Viaţa asta m-a consumat şi vreau să mă pastrez doar pentru mine. Interpretează, distruge-mă, urăşte-mă, iubeşte-mă şi te voi iubi, foloseşte-mă sau ia-mă de tot, n-am să mor niciodată.

Viaţa e cum ţi-o faci. Sau cum ţi-o fac alţii.

aşa că ai grijă, ai grijă...

just stop haunting me

2011-04-30T12:49:00.007+03:00

sper să aveţi cu toţii un 1 mai fericit.

iar am visat lucruri şi m-am trezit prost. parcă-i un fel de telepatie malefică. cine ştie? poate mă va urmări pentru tot resul vieţii.

ca să nu mai spun de crizele de tuse, DIN NOU. Transpir şi tuşesc î n c o n t i n u u şi îmi curg şi curg curg curg lacrimile şi mă simt groaznic.

vreau să se termine totul, dar nu ştiu de ce am senzaţia ca abea a început. poate am să o iau raaaznaaaaa din nou şi nimeni nu mă va putea orpri şi viaţa e ca o maşină de spălat şi culorile se amestecă, se amestecă şi suntem storşi şi supravieţuim. Supravieţuim în loc să trăim.

Mi-am pierdut minţile din nou

2011-04-23T19:17:00.015+03:00

Am fost distrusa vreo juma de zi şi oarbă jumate de noapte dar e bine acum. Preţuiesc până şi starea asta de nimic, deci îţi închipui! Sper ca totul e in regula. Nu stiu de ce ma plang, cat timp o fac cu mana mea. Sper sa fie totusi bine intr-un final, si sa nu fi compromis totul pentru totdeauna. Sunt perfectionista, naiva si distrugatoare si daca nu pot avea totul ma afund din ce in ce mai tare in nimic incercand sa ma ridic, desigur că la sfârşit inenţia mea nu mai are nici o relevanţă pe langă urmari, dar tu mereu le vei lua pe alea drept exemplu. Aş vrea să ştii, dar din păcate toate intenţiile vor rămâne în mine pentru totdeauna, alături de celalalte mii de lucruri, până eventual voi exploda, iar tu mă vei urâ pentru tot restul vieţii şi e ciudat cum totul este doar o mare CONFUZIE. Eşuare? Vreau sa las oamenii sa ma ajute, sper sa nu ii dezamagesc din nou(inevitabil), am nevoie de asta mai mult ca oricand si ma bucur ca au de gand sa o faca, doar ca trebuie sa ma inteleaga ca sa ma poata ajuta si pentru asta trebuie sa le explic, asta fiind deja un procedeu prea complex care implică voinţa a mai mult de un om. Comunicare? Cum ar veni că fără să ştim, avem aceleaşi scopuri da fiecare încearcă să îi explice celuilalt, sau face direct cum crede si DEZASTRU! Nu stiu ce sa spun, nu imi dau seama ce se intampla, poate fi o catastrofa sau o revelatie, ca cea din autobuz acum un am pe vremea asta cand am incercat sa schimb totul, dar inca nu stiu daca am reusit sau nu. Eu zic ca nu a fost prea rau. De fapt încă mai încerc. E totul mult prea rapid si confuz si acum ca nu mai am un scop sa ma ridic din pat dimineata, m-am gandit ca asa sunt obligata sa imi gasesc unul, sau sa mor incercand. Doar sa nu pic in mediocritate traind pentru nimic.Mai bine mor de supradoza decat de singuratate. Am pierdut ambele lucruri care ma nimiceau si ma completau in acelasi timp. Le-am pierdut pe rand una pentru cealalta iar acum am ramas fara identitate si fara nici una dintre ele in speranta ca ma voi regasi treptat, ori voi renaste, si nu voi avea nevoie decat de mine, dar se pare uneori ca am nevoie de ceva...

2011-04-09T21:50:00.001+03:00

de ce de fiecare dată când ma uit azi la ceas e şi 47?

măcar un viitor, nu doar o mie de trecuturi

2011-03-30T22:06:00.010+03:00

citesc o carte tristă şi mă afund în ea , de mic copil am păţit asta, poate e vina imaginaţiei prea bolnave ce ţine să mă transpună în alte lumi. e tragic cum orice mă întristează în ultima vreme doar pentru că m-ar putea face fericită. e plăcerea aia bolnavă din suferinţă, totul sau nimic, ştii? o ard pe psychedelicuri de alea care nu se mai termină şi am început să îmi rod unghiile din nou, mi-a trecut răceala şi mă umplu de flegme dar măcar pot dormi fără crize de tuse. acum vreau să mă transpun în blana tolănită pe covor şi să ne contopim împreună. şi aş vrea să o îmbrăţişez mai des pentru că o iubesc, atât de mult, încât sunt incapabilă să realizez uneori, tipic, dar aşa sunt eu, o nemernică nerecunoscătoare. incoerentă, dezorientată şi confuză, complet confuză şi mă pierd, mă pierd în detalii, în drumul până acasă, în propria mea viaţă. ar trebui să fac atâtea lucruri da' nu mă adun nici să mă duc până la baie şi mă intrigă, că fac totul atât de fluent în mintea mea, încât mă tem uneori că voi deveni schizofrenică. de ce nu pot să zac într-un pat pentru tot restul vieţii? şi să am totul, totul între patru pereţi şi o fereastră acoperită cu foi vechi de ziare... e soare. a fost, acum nu mai este. acum miroase a cocos şi eman un sentiment ciudat. acum vreau doar să mă topesc în cearceafuri, vreau asta mai mult ca viaţa. mai mult ca viaţa... ingelegi tu?!

niciodată niciodată niciodată

2011-03-22T19:00:00.008+02:00

E martie și te fac să te simți ca în fetițele power puff când îți sug creierul. Așa este! Simte-mi colții! Spike a înnebunit de tot și scuipă păr. Nu pot să mai mănânc de o veșnicie. Am început să mă obișnuiesc să mă întrebe to

ată lumea ce căcat mi se întâmplă și să le spun că sunt racită. Sunt doar o nenorocită instabilă și dezorientată, una sentimentală din păcate, care încearcă să gândească în loc să simtă, că are simțurile prea afectate.

Momentan nu îmi prea iese dar va trebui să reușesc la un moment dat. Trebuie să îmi găsesc o ocupație. Vineri plec în training camp. Sper să mor, nu îmi pasăăăăăăă!. Și nu, viața nu merge înainte, viața o ia de la capăt. Din nou!

ce satană-i asta?

2011-02-19T00:09:00.006+02:00

luciditatea şi orgoliul tău, ar fi atâtea, dar zboară-n capul meu ca fulgii de zăpadă, în timp ce eu nu mai sunt de mult în stare să mă agăţ de ele, mi-e frică uneori, realizez iar tu preferi să le ignori.bulversant, atât de simplu, previzibil, ştii şi totuşi încerci, dar nu încerci cu adevărat pentru că ştii, ştii şi nu mai crezi, ştii cum ai incercat de-atâtea ori şi de fiecare dată ţi-au dovetit că nu ai nici cea mai mică nevoie de ei, cât timp nu te vor putea ridica. se iau de tine că nu ştii când poate ar vrea şi ei să nu le pese, pentru că hai să fim serioşi, de ce aş vrea să ştiu lucuri care nu ar putea să mă ajute? de fapt eu ştiu că e doar mult prea complex pentru tine să încerci să înţelegi şi nu te vreau aşa cum nu mă vrei şi se învârte totul iar eu aştept lucruri ce par să nu mai vină şi-nghit, înghit totul prevăzând parcă clipa în care voi refula mai violent decât la cea mai tristă intoxicaţie.
şi fiecare perioadă din viata-mi e scrisă-n piele cu o cicatrice, în creier c-o psihoză şi ai putea să mă citeşi ca pe o carte înaintând cu fiecare rând sau poţi doar să mă laşi pe mine să încerc să-ţi povestesc, mă tem la fel de mult ca tine, deci ce ne mai opreşte?
din nou nimic pare să nu mă mai satisfacă dacă nu e în cantităţi imense, nimic nu mă mai atinge pentru că de cei ce ştiu par să nu mă mai las atinsă. sunt clipe-n care simpla supravieţuire-mi pare prea surmenantă şi nu văd nici un rost să-mi târâi picioarele înapoi acasă, aş vrea să mă prăbuşesc aici şi să dorm pentru totdeauna. şi totul pare futut până într-un anumit punct, iar restul te-apuci tu să-l fuţi. că nu mai e ce-a fost şi poate nici n-o să mai fie, deci nu mai ai nimic de pierdut şi ai risca totul chiar acum dar.... nu te trezeşi aşa, măcar o dată, întrebându-te cine eşti, ce zi e, şi ce căcat cauţi aici?

unu la unu nu unu la un milion

2011-02-03T02:01:00.006+02:00

CHIAR ACUM. trăim vremuri triste.

simt asta. simt asta. simt asta. simt asta. simt asta. simt asta. simt asta. simt asta. simt asta. simt asta. simt asta. simt asta. simt asta. simt asta. simt asta. simt asta. simt asta. simt asta. simt asta. simt asta. simt asta. simt asta. simt asta. simt asta. simt asta. simt asta. simt asta. simt asta. simt asta. simt asta. simt asta. simt asta. simt asta. simt asta. simt asta. simt asta. simt asta. simt asta. simt asta. simt asta. simt asta. simt asta. simt asta. simt asta. simt asta. simt asta. simt asta. simt asta. simt asta. simt asta. simt asta. simt asta. simt asta. simt asta. simt asta. simt asta. simt asta. simt asta. simt asta. simt asta. simt asta. simt asta. simt asta. simt asta. simt asta. simt asta. simt asta. simt asta. simt asta. simt asta. simt asta. simt asta. s i m t a s t a.

cele mai triste.

şi am putea face atâtea lucruri dar ne lipseşte viaţa. sau poate vina egourilor prea pline de sine pentru a convieţui şi a celor ce se lasă spălaţi pe creier uşor, uşor. şi totuşi... e prea devreme să fie prea târziu!

Până atunci însă eu mă declar în mod oficial în CARANTINĂ !

random

2011-01-29T23:15:00.005+02:00

~ a venit unchi-miu la mine zilele trecute şi m-a luat cu 'băăi mai ţii minte când aveai 3 ani şi erai
asa zef so fresh şi când veneam la tine şi stăteam la masă tu veneai cu oliţa în bucătărie să faci caca?'
-nu, imi amintesc doar când stăteaţi voila masă şi eu veneam să vă povestesc cum am vomitat de-a lungul sufrageriei...

~ mi-am găsit pe dulap coroana de la serbarea cu alfabetul din clasa I, cu un K mare pe ea. E destinul...

~ spike s-ar putea să aibă început de astm pentru că l-am bombat şi i-am suflat pe nas ca să scoată horcăituri, asta după ce s-a prins că dacă ţine gura deschisă nu i se mai umflă fălcile. îmi pare rău spike :( nu voi mai face asta niciodată, doar în situaţii extreme.

~ fratele nebun al vecinei m-a convins să îi dau 5 lei să îi joace la maşinile vieţii şi i-am zis că dacă nu imi aduce dublu până a doua zi mă lasă să îl rad în cap. nu, bineînţeles că nu am avut încredere în el, am fost doar prea bună. a doua zi l-am luat cu maşina prin somn dar nu am avut nici pe departe destulă precizie, precum era de aşteptat, deci nu am reuşit decât să îl sperii. momentan. acum bărbată-miu joacă la ruletă fin-că oricum nu mai are bani. nu vreau să fiu sceptică dar.....

~ nemernicii vor să ne mute lângă cancelarie. de parcă nu era deajuns. ANI DE CHIN NE AŞTEAPTĂ. un chin şi mai groaznic. măcar e vacantă acum. dar lipseşte feelingul ăla. cred că l-am pierdut pentru totdeauna. păcat, era distractiv......

i hope you'll burn in hell

2011-01-29T13:32:00.001+02:00

making me wonder if i've been adopted.
FUCK YOU :)

sec

2011-01-27T15:19:00.003+02:00

Pentru mine e totul sau nimic, şi între ele e doar o linie luuuuuungă şi subţire.
Degeaba ai iniţiativă dacă eşti singur, degeaba ai atâtea de oferit dacă nimeni nu le primeşte, degeaba te limitezi dacă ştii ca că ce vrei e de fapt mai mult. degeaba ai avea zeci de prieteni dacă nu ai cu cine să vorbeşti.

torn sare pe rană?

2011-01-19T20:47:00.007+02:00

altă zi anostă şi dispreţ in declin pe măsură ce mă îndepărtez de oameni care par să uite că totul costă, dar starea n-are preţ, aş spune ceva dac-aş avea cu cine să vorbesc. ştiu tot ce crezi, cât vrei şi căt de mult te temi, tu nu ştii cine sunt şi nu ştii cine eşti... doar cine vrei să pari faţă de mine. merg mai departe şi dispari, tu nu ştiu ce te faci, că n-ai să scapi de tine. prea mulţi care-i dispreţuiesc pe ceilalţi doar fin'că nu se pot iubi pe sine.

nu ştii cât rău încercând să faci bine

2011-01-08T00:34:00.012+02:00

X: e un test
X: si te vor urmari
Y: pesimismul te ucide
Y: copila malefica
X: e doar
X: paranoia
X: alta sechea
Y: sechela?
X: secheala
Y: trist
X: sechela?
îmi vreau viaţa înapoi. ştii că va trebui să aştepţi una nouă căci viaţa s-a terminat de mult, e vie doar în mintea ta şi te va bântui fi în fiecare futută de secundă. dar după un timp devii imună, ba chiar cea mai imperturbabilă persoană din câte cunoşti. eşti prinsă în cosmos.
viaţa ta e doar un imens deja vu.
e un mare vid şi nu simţi nimic. aşteptarea, cel mai oribil lucru. acum e singurul şi e o adevărată provocare. încă ai momente în care te întrebi dacă are vreun rost şi te temi doar să nu înnebuneşti până atunci. doar pentru a-ţi păstra mintea curată, ţi-ai ascuns sentimentele atât de bine încât ai devenit un robot. te împaci cu ideea că e doar o staţionare neprevazută şi temporară, pentru vre-o mie de nopţi în care universul are timp să te mestece, aşa că nu eşti sigură că simţurile tale îşi vor reveni vreodată. pregăteşte-te, petru că viaţa următoare e ca să-nveţi să fii iar om. dacă nu aş fi avut o viaţă să ştiu ce pierd acum, rămâneam aici pentru totdeauna. acum am un scop şi mii de motive şi mă topesc doar gândindu-mă la ele. am ştiut unde vreau să ajung fără să ştiu nimic altceva. e ca atunci când o vezi şi ŞTII că e ea.

promite-mi că nu ai să renunţi niciodată...

love matters

2011-01-04T00:23:00.004+02:00

my life is not about becoming somebody to others, but to myself. that's why people always wanna throw away from me everything they don't understand and i keep holding on even if i have to give up everything else. and no, i'm not a fool, i'm just selfish. i'm doing it cause fighting for you is fighting for myself.

2011

2011-01-01T13:53:00.002+02:00

încă o noapte dupa care oamenii au ramas cu sechele sau au înnebunit total. eu am urcat repede şi mi-a luat tot restul nopţii să cobor uşor...

you're all fat and sober

2010-12-17T23:10:00.007+02:00

şi treci prin diferite stări fără să-ţi pese de urmări... oamenii nu sunt decât unelte în decor. unii te dezamagesc, ceilalţi nu se ridică la aşteptarile tale, alţii te intrigă pur şi şi simplu făcându-te să-i implori privind pe sub gene, ştiind că e mai mult, dar fără ca nimeni să cedeze. unii nu pot ţine pasul ori se cred superiori în comparaţie cu tine, fără să să aibă o definiţie prea concretă asupra lor, se pierd şi renunţă pe când ceilalţi nici nu sunt dispuşi să joace iar alţii sunt pe filmul lor. până la urmă rămâi tot cu tine deci fi pregătit. cât timp ştii cine eşti, îţi permiţi să pierzi controlul fiecare zi.

X

2010-12-08T21:20:00.002+02:00

Care sunt cele mai bune 3 lucruri care ti s-au întâmplat?

high school is LOW.

2010-12-02T20:58:00.005+02:00

am să scriu o carte ca să nu mor de foame.

depresia toamna-iarna

2010-12-01T14:39:00.005+02:00

urasc craciunul si iarna, lumina, diminetile si va urasc pe toti, sclavi fara viata, ma urasc pe mine pentru ca nu mai sunt destul de puternica sa lupt si nici destul de slaba sa cedez. ma urasc pentru ca stiu ca nu pot deveni ca voi dar sunt destul de terminata incat sa traiesc in lumea voastra, de fapt sa mor in lumea voastra. ma urasc pentru ca nu sunt in stare sa fac nimic mai mult decat sa stau si sa observ totul si sa ma bazez pe faptul ca o sa fie bine intr-o zi. dar eu sunt una si voi prea multi. si zilele nu au sens, eu nu am sens, nimic nu are. nu vreau sa fiu caine. nu vreau sa fiu om. eu vreau sa traiesc. lasati-ma sa traiesc. stiu ca nu sunt coerenta. cui cacat ii pasa? veti zice ca ma victimizez si ca nu am nici un motiv sa fiu trista. dar am vreo unul sa fiu altfel? maine voi fi bine si nu voi mai simti nimic. azi ma simt groaznic si atat. intr-un fel sau altul in capul meu totul are sens. e atat de simplu. dar e prea tarziu. ma urasc pentru ca ma iubesc prea mult. ma urasc pentru ca azi imi plang de mila. ma urasc pentru ca sunt. ma urasc pentru ca nu sunt. ma urasc pentru ca nu mai sunt. si maine nu va mai fi nimic. nu a fost niciodata.

Spike si-o ia la spike, din nou

2010-11-19T22:19:00.007+02:00

prima oară de ziua lui, de data asta de ziua mea. a fost castrat. doctoru' a fost uimit şi a zis că nu a mai vazut până acum un caine care să înceapă să mişte pe la sfârşitu operaţiei, şi că a trebuit să îi mărească porţia de tranchilizant, mai mult decât cea normală pentru greutatea lui.
ciudat, nu-i aşa?
acum e bine, mesteca jucării ţiuitoare la picioarele mele ca să îl bag în seamă şi când dădeam să mă ridic fugea, ca să vin după el.

piesa asta imi dă deja vu'uri grave. s-a terminat. am să o pun din nou. mă simt atât de plictisită, obosită şi... toamna e prea tristă să fii singur şi lucid, iar tristeţea atât de frumoasă în tot acest timp în care ar putea fi cel mai fericit lucru din lume, cu frunzele şi ploaia, ceaţa şi mirosul ei de frig. tot ce ar putea fi... şi totuşi, nu e NIMIC. Când renunţi să mai cauţi, nimeni nu te mai caută. E doar fiecare dimineaţă cu aceeaşi cafea, niciodată destul timp, aceleaşi iniţiative eşuate, nici un impuls, doar dezinteresul celor din jur - majoritatea persoane care mă întristează, îngrijorează sau mă sperie din ce în ce mai tare, veşnicul 'cum ar fi să...?' urmat de acleaşi 'ce caut eu aici?'. Vorbim toţi cu oameni care nu ne ascultă. Efectiv nu ai cu cine. Tu stai şi abuzează de tăcerea mea, să vedem cât de mult o să ne ajute. Ceva e foarte greşit dar nimeni nu observă sau pur şi simplu nimănui nu pare să-i pese.

cuvinte

2010-11-13T21:18:00.005+02:00

Eu ? Gândesc mereu la viaţa-mi. Altceva nu ştiu a face.
Rătăcind prin vise limpezi, prin realităţi opace,
Încercând a înţelege. Ce ? Nu ştiu, nu dibuiesc...
Cum se face că am vene, cum se face că vorbesc.
Cum de mă închid în cosmos ca tatuu-n carapace...
Protejează oare pielea-mi de-alte cosmosuri vorace?
Sau mă aflu într-o burtă, embrion zgârcit şi flasc,
Şi-atunci unde şi-n ce formă se aşteaptă să mă nasc ?
[...]prin lumi obscure des mă poartă al meu duh,
Degetele-mi sunt rachete răsfirate în văzduh
Gata de-a ţîşni să prindă ceaţa galaxiei toată
Şi s-o stoarcă şi s-o beie cu o gură însetată,
Crieru-mi castel de sare-i cu o mie de statue
Pe cornişele abrupte, pe frontoane şi gurgue
Şi-n castel domneşte-n tronu-i embrion hidos, zvâcnind
Care după ce s-o naşte Moarte se va fi numind.
Dar pierdut în nebunie şi-n vedenie şi-n vis
Ştiu că tu eşti lângă mine, săruţi ochiul meu închis
Şi m-aduci napoi în lumea lui aici şi lui acum
Desprinzîndu-mi de pe umeri aripi ce miros a scrum.
Pui pe masă globul palid ce reflectă-n ape grele
Deformatele ferestre, draperiile rebele
Şi zâmbeşti spre fiecare dîntre oaspeţii-nsemnaţi.
Oh, îţi vine a merveliu în T shirt şi-n prespălaţi!

(Mircea Cărtărescu - Levantul)

frumos. nemernicii ne pun să învăţăm la şcoală poezii cu subînţeles şi aluzii la linguri.

disposable heroes

2010-10-31T20:26:00.004+02:00

iar e duminică şi mama nu mi-a spus că timpul s-a dat înapoi, ca şi cum eu ar fi trebui să ştiu asta. primul lucru l-a care m-am gândit când am aflat a fost: o oră în plus cu tine.
iar trebuie să învăţ şi nu pot niciodată, iar trebuie să mă culc pentru a mă putea trezi, iar am ratat petrecerea de halloween, iar se apropie perioada aia din fiecare an când se întâmplă ceva îngrozitor şi nici nu vreau să mă gândesc. anul ăsta vreau un 14 februarie fericit, nu ca in ultimii 3 ani.
miroase a toamna si deja vu. s-a dus şi octombrie. în curând vine ziua mea, sper că va fi mai specială decât cea de anul trecut, când mă prăjeam noaptea singură pe pervaz şi mă speriam de vocile din south park ca de dracu. acum nu vreau sa ma apuc de heroină şi nici să fac copii. vreau să avem o pisică-n dungi cărămizii, o barcă şi o casă albastră.

Take me up and out
Cause rainy days are all I feel
I'm walking about
I know that, there's no time
In the days of muse breaks
I had to hang on tight
Looking back I wish I had more time for, you...

tot ce conteaza

2010-10-24T14:48:00.005+03:00

e ca si cum as zice ca e vina mea ca iubesc mai mult decat sunt capabila, nu e vina mea ca pierd controlul in toate zile pe cont propriu, capul meu fiind un haos pe care il las sa ia ce forme vrea cat timp sunt singura, si suferim pentru mine in putinele zile in care suntem impreuna, cand incerc brusc sa transform haosul in ordine, cum era de obicei sau poate nu a fost niciodaă . nu plange. am sa plang. e partea aia în care îmi plâng de milă, asta inseamnă că am supravieţuit şi ma voi introarce printre oameni în curând.
ai iubit vreodata atat de mult pana sa simti cum incepi sa innebunesti? INNEBUNESC DE-A DREPTUL SI TU INNEBUNESTI O DATA CU MINE.
DE CE? de ce e asa trist fara tine si in momentele in care esti aici nu ma mai pot gandi decat la faptul ca vei pleca si voi ramane singura, facand rau incercand sa fie bine? poate am momente in care sunt complet retardata şi e doar vina mea. ma omoara şi încerc atât de mult să remediez asta incat incercarile mele disperate de a ameliora situatia sunt un ESEC TOTAL, dar pe moment nu pot controla faptul ca sunt incoerenta şi fac lucruri carora nici macar nu ar trebui să le acorzi atenţie, nici pe departe să le interpretezi aşa. iar eu am de spus in apararea mea doar un 'nuuu' prin care încerc să transmit cu disperare că au un scop total opus celui reieşit. as vrea sa ma opresc, doar sa te imbratisez si sa tac pana maine. daca as fi tu as ragni la mine. imi spui ca abea astepti sa imi dau seama ce fac. cu mine trebuie sa ai doar rabdare, intelegere, toleranta si mult calm. ma tem ca intr-o zi ai sa te-ntrebi de ce faci asta? pana atunci am sa ma gandesc la ea inainte de fiecare impuls. imi amintesc cum era când fierbeai în braţele mele şi plângeam şi muream şi eu câte puţin odată cu tine, vreau doar sa te gandeşti la tot ce simţeai atunci. mă simţeam atât de vinovată chiar şi cand te vedeam, de-apoi să fi fost conştientă că eu te-am făcut aşa. chiar dacă amândoi ştiam că avea să se întâmple din nou, dar nu aici şi acum, iţi spuneam că nu avem nevoie de asta cât timp ne avem unul pe altul. şi îmi repeţi asta de parcă n-aş simţi fiecare futut de cuvant. sunt o distrusa iesita de sub control şi simt, prea putin şi în acelaşi timp prea mult. unor oameni le e mai uşor să-şi bage-n vene decat să îşi infrunte sentimentele. inchid ochii si simt totul, starile dispar, sentimentul persista. nu prezintă interes pentru nimic si oferind totul unei singure persoane, simt nevoia sa verifice daca astfel de puteri sunt reale. le prajesc,dar persistă. există, înving orice sevraj şi betie. sunt aici si simt.
sunt 55 de ore de nesomn pe care nu stiu cum să le descriu. halucinez si nu ma pot exprima. ultimele zile nu s-au intamplat.
stiu doar ca data viitoare cand am sa te vad, am sa fiu fericita doar fiindca existam, asa cum am fost si ultima. fara sa ma mai intreb de ce. data viitoare cand voi face asta sa ma pui in pungi si sa ma lasi acolo.

lumea mea se face PRAF

2010-10-23T14:57:00.008+03:00

totul sau nimic, mai ştii? în mintea mea e un circuit atat de complicat si complex, dar asculdându-mi constant vocea din cap mi se par toate perfect logice. doar că atunci cand reactionez sau încerc să mă exprim parcă scuip bolovani. putini sunt cei carora m-aş stradui sa le explic o parte din ce-i in capul meu, şi mai puţini sunt cei ce ar reuşi să înţeleagă, majoritatea refuză să asculte.. aşa că nu mai încerc să spun nimic, rămân cu vocea din capul meu, care curge atat de clar şi coerent şi uneori chiar e amuzantă, păcat ca atunci când deschid gura doar eu înţeleg ce spun. tu mă crezi retardată, eu mă simt superioară. bine, am şi momente in care reactionez acum mi-e somn. văd pe masă o capsulă, n-am să mă mai uit la ea. aud ceva de girafe.

îmi fug ochii..

octombrie din nou

2010-10-16T18:15:00.015+03:00

plouă. rafale de gânduri se lovesc cu un zgomot regulat de mansarda minţii mele.
ascult jazz şi mănânc prăjiturele. îmi rod unghiile, fiindcă miros a parfum şi-mi place prea mult. câinele plânge-n josul scărilor pe care îi e frică să le urce. când cobor fuge de mine ca să vin după el, dar eu mă întorc iar el rămâne plângând până vine altcineva să il bage în seamă. tipic fiinţelor vii nu-i aşa?
ce frumos ar fi locul ăsta cu tine. nimic nu ar putea merge prost cu adevărat.
supunere, distanţă şi nostalgie. singurătate.
contra voinţei mele şi contra conştiinţei mele, dacă aş fi avut una.
am cele mai colorate tripuri, de la luciditate. căci între timp sunt un robot sintetic. ochi de sticlă, stomac de oţel, plămâni de plastic, piele de hartie, inimă de fier. şi nu mai simt nimic, poate doar după ce voi face o baie în acid.
simt ceva ce numai toamna poate să-mi spună. foşnesc pe străzi şi te caut, un negativ cu ochi arămii, obosită şi mereu înfrigurată când nu sunt simulată, deseori vorbind prostii pe care nimeni nu le înţelege sau preferând să le păstrez pentru mine sau rătăcind pierdută cu haos în priviri pe pilot automat, la fel cum m-ai lăsat şi cum mă găseşti mereu, timpul trecând de cinci ori mai repede de fiecare dată.
discul ros de timp se învârte-n gol. sunetul sacadat îmi escaladează calmul şi curge lin mai departe. eu aici, el acolo...

Expresiv

2010-09-24T20:36:00.005+03:00

gravităm în jurul lingurii ca cerealele în lapte. vino să-ţi mănânci porţia de demnitate,
cura de neuroni pentru primate, lasă micul dejun prânzul şi cina deoparte.
îţi va aluneca pe gât şi te va da pe spate, păcat c-o să ne părăsească pân' la noapte,
dar stii că viaţa ne obligă să trecem peste toate.
urcăm palmat la bordul expresului de vise comprimate,
minţi incriminate, fără bilet mereu ajungi departe.

cineva să spargă liniştea, omoar-o împuşc-o şi pe ea.
paşi pe sticlă cu gheare de pisică privindu-mă uimită
imi bag sub mânecă un as, să mă scoată din impas
sunt doar eu, sau ne prăbuşim cu toţii pas cu pas?
vreau să simt ceva intens până-mi dă sângele pe nas.
în viată o să ai mereu mai mult de tras...

when the lights go down

and the music pumps
i got what you need

feel the base
it moves your soul

you can't rezist
when you loose control

charlie the unicorn and the tomb of horrors

2010-09-21T17:52:00.016+03:00

- charlie, where are you?!
*shuuuuuuuuuun*
-i'm in some sort of chamber.
- the chamber of madness or the chamber of death?
-does it matter?
- CHARLIE, I'M ON FIRE, TELL ME!
- I DON'T KNOW! Why did you bring me here?
- it's all because of the weasel, charlie! don't talk to the weasel!!!!!
- what weasel?!

- charlie get down! did you speak to the weasel?
- no!
- did you speak to the weasel?
- i said no!
- FOOL, I AM THE WEASEL!
- charlie, what have you done?
- oh come on, how could i have possibly have known that?
- CHARLIE!
- what?
- we're nakeeeeed!

Charlie the Unicorn episode 1

Charlie the Unicorn episode 2

Charlie the Unicorn episode 3

charlie teh unicron episode 1

charlie the unicron episode 2

Charlie the Unicorn - YouTube Live

YouTube Live Promo: Charlie the Unicorn

more here

contracţii abdominale acute

2010-09-17T22:09:00.009+03:00

sunt anca şi îmi plac caii. eu mai înâi intru pe geam şi apoi sun la uşă.
copiilor li se umflă fălcile dacă le sufli pe nas. ei vor tot ce au adulţii şi nu apreciază, duc o viaţă dublă şi dubioasă ca un foarfece.
aici e plăcerea de a fi copil, să îţi pui întrebări şi să încerci să afli răspunsul, ei îţi dau informaţii cu lopata şi nu te lasă să descoperi. deci copii, nu ascultaţi ce vă zic la şcoală până nu e prea târziu. şi nu îi ascultaţi nici pe oamenii care zic să nu combini alcoolul cu pastilele... spre exemplu mama ta cand îţi dă antibiotice.
ai observat că noi mâncam ca să trăim şi trăim ca să mâncăm? ai să spui că mâncăm din plăcere, am să-ţi spun că ai uitat că eşti doar un animal. poţi să simţi ce simt şi eu? mi se rupe filmul ca aţa în maşina de cusut. am crezut că înnebunesc de lună plină şi urlu şi muşc şi mănânc suflete, dar când m-am uitat la lună eu mi-am dat seama că înnebunesc mereu. mă simt exact ca un porumbel. nu mă întreba de unde ştiu cum se simte un porumbel, e o stare prea complexă.
hai să facem noapte. la noi nu există noţiunea de lumină, doar de întuneric şi foarte întuneric. nu există noţiunea de stări proaste, doar stări încă neexploatate. suntem oameni pe lucruri diferite cu trip comun. aprinde lumina, avem nevoie de constrângere! nu? nu, m-am înşelat.
abea acum începem să te speriem?
te las să mă speli pe cap ca să fac economie de neuroni.
un om adevărat nu are nevoie decât de purici de televizor şi o revistă din 97. pe vremea aia încă mă roteam în fetus, ca-n maşina de spălat. a ba nu, mă născusem deja şi aveam un căţel imaginar, ca ăla din pădurea fermecată.
mâine mă duc să mă sugă de sânge.
camera asta e dormitor, baie, bucătărie, sufragerie, subsol, pod, debara şi tot ce vrei tu.
vreau şi eu să am un copac din ala care te face să râzi în fiecare zi.
e prea complicat, mă doare creierul dacă încerc să îţi explic şi dacă mă apuc nu mă mai pot opri până nu mă asigur că ai înţetes. e totul sau nimic, ştii?
acum înţeleg de ce a murit eminescu. s-a chinuit prea mult să înţeleagă.

a venit toamna

2010-09-16T18:26:00.003+03:00

septembrie mă lasă rece. singurătate, scandal, somnolenţă, plictis, doar alte cuvinte care mă bântuie recent şi care îmi lasă în cerul gurii un gust amar, asemeni cafelei reci cu mult prea puţin zahăr de azi dimineaţă.
aş putea spune că mi-e frică, dar e numai dispreţ şi inconfort şi am să trec prin zile în continuare doar să ştiu că s-a mai dus una.
viaţa e ca atunci când ai nişte bocanci noi care îţi plac atât de mult şi te rod a dracului de tare, dar tu mergi din ce în ce mai repede spunându-ţi că durerea e doar în capul tău şi singurul lucru care te motivează e să ştii că fiecare pas te duce mai aproape de finalul fericit în care te descalţi şi te arunci în pat. aşa e viaţa...

asta n-are titlu

2010-09-10T03:14:00.005+03:00

mai ţii minte când eram fericiţi? uneori stau şi mă-treb ce-aveam atunci şi ne lipseşte acum. de fapt e invers. atunci eram orbi. acum avem capacitatea de a vedea.
eram orbi şi fericiţi când trăiam în lumea noastră. creeată după placul fiecăruia, chiar şi cu atâtea lipsuri părea un loc destul de primitor văzută prin doi ochi opaci de copil. viaţa ne punea piedici, cădeam şi ne ridicam, lingându-ne râzând sângele de pe rană şi aşteptam ca timpul să o vindece, marcând victoria cu înc-o cicatrice. credeam că vom putea să fim aşa pentru totdeauna şi parea din ce în ce mai bine.
era frumos, prea frumos să fie adevărat. am fost orbi şi fericiţi până viaţa ne-a plesnit de-a binelea, urlând la noi să ne trezim. am devenit capabili să vedem, dar părea prea deprimant pentru noi. am continuat să trăim cu ochii închişi, bâjbâind, până când am picat din lumea noastră şi ne-am izbit atât de brusc încât rana a devenit contuzie. echivalam fericirea cu libertatea şi le-am pierdut pe amandouă. prizonierii unui univers străin, am deschis ochii şi de atunci grămezi de lucruri, atât de brutale şi abstracte încât nu ne venea să credem că au fost acolo în tot acest timp, ne biciuiesc şi ne scuipă fix în faţă: 'welcome to the real world'.
realitatea e un loc trist. nu o putem schimba dar o putem ignora, putem să o respingem înlocuind-o cu propria realitate. am încercat prin atâtea moduri să evadăm, dar când ne întoarcem în lumea noastră, nu-i mai aparţinem. ne privim copilăria cu ochi străini, o mânjim cu lacrimile unei lumi murdare implorând-o să ne recunoască şi să ne primească acasă, urlându-i parcă: 'sunt încă un copil, e trist şi rece aici jos, sunt singur şi-am pierdut putinul pe care il aveam iar restul nu a fost niciodată cu adevărat al meu. închis în mine sunt încă un copil şi realitatea te-a grăbit să mi te fure. eu nu urăsc, doar dispreţuiesc profund şi râd, prea mult, nu sunt nebun, locul meu nu e aici, nu ştiu cine sunt... ' dar locul fericit dispare, neidentificaţi, respinşi, suntem prea jos şi nu am găsit încă nimic ce să ne ducă destul de sus încât să ne putem întoarce, pentru totdeauna. suntem jos şi ne trezim goi, fără sentimente, căci ne-am străduit atât de mult să le negăm, până au dispărut de tot.
am aflat că nu există încredere sau prieteni, siguranţă. ne naştem singuri şi până la sfârşitul vieţii ne avem doar pe noi. am descoperit iubirea , ignoranţa, nepăsarea. până într-un anumit punct e bine să nu simţi nimic. facem asta pentru că suntem puternici sau pentru că ne temem? suntem oare mai slabi decât cei care suferă, cărora le pasă? suferinţa e în natura omului şi oamenii sunt slabi. am învăţat să acceptăm iubirea şi să o întoarcem atunci când o găsim, folosind-o în avantajul nostru şi nu pentru a ne face neputincioşi.
în locul ăsta fericirea e un lucru complex. după ce am pierdut-o, orice am încerca nu mai are acelaşi efect. ne completăm unul pe altul dar ceva lipseşte şi de data asta sperăm ca timpul să ne dea ce ne aparţine în loc să ne ia tot. nu ştim ce e fericirea dar alergând după ea toată viaţa, uităm să fim copii sau să ne bucurăm de lucruri mărunte şi riscăm să nu o mai găsim niciodată. poate problema e că ea nici nu mai există şi n-o să mai fie niciodată la fel cum ne aşteptăm sau poate că nici măcar nu am fost încă fericiţi, ci doar orbi. până la urmă, nu scopul va fi important, ci drumul parcurs pentru a îl atinge, aşa că trăieşte azi, uită-ţi trecutul şi lasă viitorul să vină de la sine.

mă găseşti printre rânduri

2010-08-27T21:18:00.011+03:00

Pielea mă acoperă ca pe un fruct rotund, o lună plină cu o aură divină.
Te-ncolăceşti în jurul meu, piela mă muşcă, tu fugi ca să mă prinzi din urmă

pe strada-n care
Alerg dansând cu o implozie de trâiri

în timp ce târâi pe asfalt o urmă de culoare.
Picur din vârful unui ac un anotimp de stări amare,
În căutarea unui strop de înţelegere găsesc uitare.
Împuşc iar timpului aceleaşi priviri goale,

mă-nghite, mă mestecă, mă scuipă

şi moare.
Împing cu vârful unui deget acul de ceas dar stă în loc şi tu ştii că mă doare,
Decojesc cuvintele, în căutarea sensului adevărat tratându-mă cu aşteptare.
Fumul iese din ţigară dar nu se mai întoarce niciodată înapoi,

ştii oare
Că-mi pare că rămânem doar cu scrum şi el dispare?
Plămâni de plastic ce urlă după viaţă
Îmi ţin inima în braţe şi învelind-o în hârtie colorată,

o atârnă de o aţă.
Şi cu aripi de carton eu o arunc de la balcon,
Un bumerang cu un unghi larg, ştii bine

Se-ntoarce la mine de fiecare dată, la fel de agitată.

Iar când mă nasc din nou aleg să fiu tot eu,
Aleg s-alerg căci nu pot să mă pierd cât timp nici nu ştiu unde merg.
Din bine în mai bine şi din bine în mai rău
Îţi înşeli viaţa cu una mai bună când tot tu eşti cel ce vrea să rămâneţi împreună,
Când vine şi te-adună şi te ia de mână
Spre un loc mai bun, pierduţi în fum, valuri şi spumă.
Dacă nu eşti dispus nu te poate schimba, dar te poate salva
Şi să rămâneţi amândoi îmbrăţişaţi aşa, tu şi ea.
Vreau
Să îmi alunec pe gât, să-mi curg prin vene

şi să mă scurg sub masă,
Să prind un fluture şi să ii fac o casă,
Să-nchid o clipă-ntr-un borcan

şi să n-o mai las să iasă,
Să râd când viaţa-mi face-o glumă proastă.
Vreau un mini cooper, un bull terier şi un copil cu creastă
Să stau la casă şi să pot să mă arunc de la fereastră,
Să te găsesc pe-o plajă cu un cer senin şi apă-albastră.
Vreau să concep un loc c-o lună violet şi-o mare doar a noastră
Şi să mă-ntrebi de ce iar eu zâmbind să spun doar:

'cui îi pasă?'

KA-CHIIIIIIING~@^!!

2010-08-26T13:58:00.003+03:00

"dumnezeule mare, acest copil prin puterea puternicei lui imaginaţii îmi zdrobeşte toţi neuronii!"

zise mama.

a t â t

2010-08-25T21:20:00.005+03:00

Am pornit la drum pur precum lumina
Un copil cu scântei în ochi care nu ştia ce-nseamnă vina
Căutând iubirea şi stima
Şi cum nu ştiam să lovesc viaţa m-a lovit prima
Şi am aflat că nu e prea rău să nu fii om
Să fii prea om e crima
Şi uite aşa a picurat un pic de negru în esenţa mea
Pentru că ceilalţi nu dădeau doi bani pe decenţa mea
Şi-atunci mi-am spus, „nu mai e loc de nimic sfânt în lume”
Ne pierdem printre ace, fumuri şi glume
Făcute pe seama celor slabi
Ne naştem sănătoşi şi-ncercând să ne vindecăm devenim bolnavi
Vezi tu, viaţa e o stradă, slab luminată
Plină de gropi, plină de blocuri, gata sa cadă
Ghici peste cine ?
Plină de focuri gata să ardă pe oricine
Plină de ochi gata să vadă orice slăbiciune
Plină de proşti ce încă aşteaptă răspunsul la o rugăciune
Cât despre mine, nimic din tot ce mişcă nu mă mai mişcă
Doar ura mă pişcă din când în când făcându-mă să strig ura
Şi azi o să mă vând, în rest acelaşi praf doar în alt vânt
Şi nici eu nu mai sunt acelaşi
Şi nici nu mai ştiu cine sunt...
[...]

ghici ce

2010-08-25T17:52:00.008+03:00

spuneam în postul anterior ceva despre durere şi o boală letală. am aflat într-un final că sufăr, printre altele, doar de o boală curabilă a carei vindecări vine teoretic de la sine, în vreo 40 de zile aşa, plus o astenie de câteva luni, cauzată de un virus care afectează cam 95% din populaţie până la vârsta adultă. probabil o gramadă din oameni nici nu şi-au dat seama că au avut-o.
nenorocită boală, parcă vrea să se răzbune pe toţi bărbaţii care-ţi împart femeia sau invers, şi pe toţi oamenii care împart ceva în general.
şi cum toate se leagă, acum ar trebui să ai o revelaţie gândindu-te că eram eu de fapt responsabilă pentru toate durerile şi stările tale dubioase din ultima vreme, nici de cum toate lucrurile pe care paranoia te-a făcut să crezi că se întâmplă cu tine. sau ai puitea să te întrebi dacă nu tu eşti cel din cauza căruia juma' de oraş a fost pe antibiotice în ultimele luni.
până să fiu diagnosticată am apucat deja să trec prin toate simptomele şi cu toate astea înghit încă 673509 de pastile pe zi şi sunt subestimată pentru neglijenţa mea datorită careia s-a ajuns aici. apreciez efortul financiar pentru pastile şi restu', dar niciodată nu am să mă dau în vânt după tendinţele oamenilor de dramatiza lucrurile, când se plâng ori se impacientează atunci când nu e cazul. asta poate şi pentru că eu cad în extrema cealaltă încercând să îi conving pe cei din jur că sunt bine chiar şi atunci când leşin în baie. dar acum chiar sunt bine, serios.
desigur că şi eu dramatizez lucrurile unerori, probabil chiar acum în timp ce vorbesc cu o pastilă spunându-i cât e de frumoasă că de fiecare dată când mă doare capul mă rog la ea să mă salveze.

să fii fericită în burtică!

şi s-a dus...

august nu e cool

2010-08-25T01:01:00.007+03:00

Tre' să-nchid uşa să nu-mi fugă mintea.

jimmy, iar ai mâncat din cutia pisicii?

Grozav,îmi vorbeşte creieul.

excluzând câteva scăpări, sunt dezactivată de ceva zile pe care e posibil să trebuiască să folosesc şi degetele de la picioare plus încă alte câteva pentru a le număra. şi dacă eu spun asta, atunci chiar ar trebui să se pună aici un mare semn de întrebare. dar prefer să merg pe varianta în care eu sunt normală şi ceilalţi nebuni.
[...]
mă doare capul şi încep să orbesc. mi s-a umflat juma de gât. gen, nu numai o amigdală. simt cum se răaspândeşte durerea. un fel de senzaţie din aia de febră musculară hardcore.
îmi luam filme cum că aş suferi de o boală incurabilă şi voi apuca să fac toate lucrurile pe care mi le-am dorit înainte să mor. şi mă imaginam spunându-le indignată alor mei: 'urmează să mor şi tu nici măcar nu mă laşi să fac asta?!' sau 'şi aşa am să mor,ce rost ar mai avea să merg la şcoală?' sau 'dintotdeauna mi-am dorit să fac asta înainte să mor...' şi am să pierd controlul atât de tare încât am să îmi distrug toate şansele de supravieţuire ş.a.m.d.
momentan nu pierd controlul decât asupra gândurilor.
am o nevoie acută de ceva bun... mă roade uite-aşa... chh. iar mi s-a făcut foame. foame de prăjeală. mereu mi se face foame când mă gândesc la asta. bine, nu chiar mereu, asta ar însemna să fiu obeză acum.
mă duc să caut mâncare. devin irascibilă şi nu mai pot să îmi ascult creierul. tot ce spune e ceva legat de Biscuiţi.
m-am întors dar stomacul încă nu mi-e plin. am să mă culc până nu mi se face şi mai foame. futu-i. acum mi-e sete. din nou. ştiam. ştiam că asta se va întâmpla.
e atât de greu să trăieşti.

nu au inventat o pastilă care să te ajute cu asta?
sigur există una special pentru mine şi nu mă voi simţi împlinită până nu ajung la ea. şi din moment ce e 'special pentru mine' (special pentru mine? Mmm) sper că nu va fi nevoie de o doză triplă. în fiecare zi. de 3 ori pe zi. de 3 ori mai mult în ziua următoare. nu. una şi atât. când am să o găsesc am să ştiu că e EA.

vocea conştiinţei mă trimite la culcare. din fericire am dat-o pe mut acum multă vreme, da' îi mai citesc în ochi din când în când, după care îi râd în faţă.
conştiinţa mea se mişcă greu şi poartă papuci de casă galbeni. o dor plămânii, are cearcăne şi părul permanent. miroase a cafea şi frunze uscate. jonglează cu pionii în timp ce joacă şah şi singura mişcare care i-a mai rămas e să nu facă nici o mişcare.
fumează o ţigară şi stă picior peste picior. şi-a agăţat ciorapii şi i-a cusut la loc. pare că are buze vineţii, dar aşa e rujul ei. are ochi atât de negri că nu-i vezi pupilele, ori are pupile atât de mari că nu-i vezi culoarea ochilor. palmele-i sunt reci şi pielea un cearceaf mototolit de timp.
a uitat din nou mâncarea în cuptor. şi sa scrumeze ţigara, să pună zahăr în cafea, să-şi ia pastilele. a uitat să mă trimită la culcare. stă pe scaun într-un colţ al minţii mele privind furtuna de la geam, doar să o ştiu acolo.
m-am obişnuit să o ignor, poate-o să moară într-o zi şi n-o să poată striga după ajutor, căci conştiinţa mea nu are voce. poate a murit deja, cu mult timp în urmă şi i-a rămas întipărită în ochi expresia ce mă trimite la culcare.

who needs reasons...?

2010-08-22T00:46:00.008+03:00

20 august 2010

feriricea celor pe care îi iubesc mă face fericită. pot să îi privesc murind încet, pot să încerc să îi opresc sau să mă ditstrug odată cu ei, foarte probabil fiind să sfârşesc făcându-le pe toate.
[...]
îmi încredinţez viaţa în braţele unui lucru trecător. nu pentru că sunt slabă, ci petru că ăsta e farmecul. nu ca să sufăr când se va termina, ci ca să mă bucur că s-a întâmplat şi să mă obişnuiesc din nou cu zilele fără sens.
viaţa îţi oferă şi îţi ia lucruri. pe cât de bune, pe atât de scump trebuie să plăteşti pentru ele. când unul din ele lipseşte, abuzezi de celălalt. odată pierdute, aştepţi ca viaţa să ţi le dea înapoi sau te lupţi pentru ele daca le vrei cu adevărat. întotdeauna vrei mai mult şi ajungi să pierzi tot. eşti conştient că nici unul din lucruri nu poate să dureze şi nici unul dintre ele nu te duce nicăieri, dar te abandonezi în braţele lor şi eşti gata să începi de la zero când va fi nevoie de asta.

nu rişti ca să nu suferi, să nu pierzi, regreţi, greşeşti, ca să nu fii altfel. sunt atâtea părţi din tine pe care te temi să le descoperi, să le accepţi, atâtea oportunităţi pe care le respingi..
atunci care mai e sensul?
nu, nu asta e puterea, nu ăsta e controlul.

atâtea lucruri ce ni se oferă şi cărora trebuie să le găsim locul potrivit, nu să le refuzăm.
înclinaţi spre dependenţă, asta suntem.
de bani, sex, droguri, dragoste, alcool, putere, libertate, violenţă, pastile, aparenţe, cafea, tutun, mâncare, minciună, muncă, tehnologie, jocuri, tot ce ne înconjoară.
există riscul să abuzezi de fiecare.
atunci te foloseşti de una dintre ele ca să o uiţi pe cealală, ori rămâi fără nimic în îcercarea disperată de a te convinge că te poţi bucura la nesfârşit de amandouă. trebuie doar să ai puterea să treci prin fiecare şi să mergi mai departe. să admiţi că poţi face orice îţi doreşti şi că nimic altceva înafară de propria persoană nu ar trebui să te oprească.
e prea trist să fii dependent şi mai trist să fii abstinent.
fericirea stă în a admite că ai nevoie de fiecare şi a găsi balanţa dintre ele.
slab eşti atunci când te fereşti de tot ce te înconjoară. şi te consideri fericit.
puternic eşti când învingi dependenţa. când te lupţi pentru fericire dacă nu o găseşti în lucruri simple.

E posibil să te bucuri din plin de toate lucrurile de mai sus fără să te opeşi la a abuza de unul dintre ele, fără să înnebuneşti încercând să le obţii? Fără să te laşi prins într-unul şi să uiţi de celălalt?
asta e puterea. ăsta e controlul.

E viaţa mai mult decât un om poate duce?

nu sunt un om trist.
nici unul fericit.
nici slab, nici puternic.
sunt ce îmi doresc.
fericirea e simplă. mai există oare în lumea asta oameni simpli? cu adevărat fericiţi? cu adevărat puternici? oameni cu adevărat? nu cred.
nu vreau să ajung unul din ei, vreau să-mi trăiesc viaţa.
pentru mine există două categorii de oameni: EU şi restul.

mă topesc

2010-08-20T14:51:00.009+03:00

cel mai tare tripuiesc atunci când sunt lucidă.
ştii, atunci când pare câ te loveşte brusc un feeling. care nu vine de la tine, habar n-ai de unde vine, poţi doar să bănuieşti că cineva undeva îşi rupe capu' şi si ai intrat prin efracţie în capu lui să te bucuri şi tu. sau poţi să spui că pur şi simplu ai înnebunit, dar asta ar fi cam lipsit de imaginaţie.
atunci când ajung acasă şi mă trântesc plictisită în pat şi abea mă mişc, o las pe mama să mă dezbrace. rânjesc şi scot sunete de neînţeles. crede că am băut iar pe antibiotice. n-am făcut asta, dar orice lucru îngrozitor ţi-ar zice mă-ta despre combinaţia alcool-antibiotic, să ştii că nu e adevărat. se face târziu şi oamenii vor să se culce. mă duce în bucătarie, îmi pune o farfurie de ceva în faţă, iau o lingură de ceva şi atunci începe. râd. râd atât de tare că aproape mi se face rău. şi mă doare burta, mă înnec şi îmi curg şiroaie de lacrimi. nu-şi dă seama daca asta e bine sau rău şi se sperie ca dracu. asta ma face să râd şi mai tare. încerc să ii spun că sunt bine, înainte să mă pocnească. mă întreabă dacă vreau o roşie. urmează hohote şi mai isterice. îi spun prin semne şi bucăţi de cuvine să ascundă roşia, reuşesc să termin mâncarea şi mă ridic de la masă. mă întreabă de ce am râs, îi spun că de roşie, mi s-a parut un raspuns mai inteligent decât "nu ştiu".
ţopăi, mărâi, mă târasc, sar, râd din nou. mama îmi spune cât de enervantă sunt şi că ea se duce mâine la servici. îi spun că e rea.
încep să plâng pentru că spike nu va putea fi niciodată un trol. pentru că el e un câine.
mă agit în acvariu. visez zăpadă, şobolani albi cu urechi de iepure care fac ochii pisicilor să iasă din orbite şi multe lucruri ciudate. mă trezesc fericită. nu mă întreb ce-a fost asta, mă bucur că s-a întâmplat.

ignorance is my new best friend

2010-08-17T15:48:00.003+03:00

pregăteşte-te să dai ceva în schimb pentru fiecare lucru bun care ţi se întâmplă şi să plăteşti chiar şi mai mult pentru lucrurile rele, doar pentru că îţi faci mintea să le perceapă ca pe lucruri bune.

cine-a dezgropat comoara olandezului zburător?!

2010-08-12T23:18:00.005+03:00

-Aceasta este debaraua secretă a piticilor iar acesta este pămătuful magic. Acolo este regele şi aceasta e brăţara de prietenie a regelui, a primit-o de la o fată care s-a îndrăgostit de el şi...
-DESTUL! CE CAUTĂ UN ELF ÎN DEBARAUA SECRETĂ A PITICILOR?!
Eu sunt regele Fund-de-Barbă iar acesta e regatul piticilor. Noi suntem cei mai mari furnizori de ciuperci şi produse aferente din lume...

4 ori 1 nu face în nici un caz un claun cu un aruncător de flăcări

Puterea supremă

2010-08-11T23:10:00.006+03:00

- Nu vreau să fiu Spintecătorul Negru, eu vreau să cânt!
- Ascult-o pe mama ta, cântatul e pentru păsări! Treci la spintecat şi vezi să nu-ţi scoţi ochii cu coasa aia.

-Stăpâne, Sunt Lordul Durere, am venit să te slujesc, am adus omagii, Mi-am tatuat chipul tău pe tot trupul!
Bine-ai venit în lumea spiritelor.
-Sigur, dar mai întâi hai să bem un lăptic.
Lordul Durere, haios nume...
-ŢI SE PARE CĂ NUMELE MEU E AMUZANT?!!? Ei bine... De fapt numele meu nu e Lordul Durere... numele meu e Charles. Nu vin de pe Tărâmul Întunecat, vin din câmpia Poneilor Fericiţi!
-Deci eşti un fraier...

PLICTISEALĂ TOTALĂ

2010-08-10T02:13:00.004+03:00

urmează un post lipsit de inspiraţie. după ce am stat juma de oră să completez căcatu ăla, m-am gândit să nu-l şterg totuşi, şi ca să vezi, l-am pus aici.

Name :	AnK
Nick Name :	Trixie
Birthdate :	16 noiembrie
Birthplace :	ploieşti
Current Location :	bacău
Eye Color :	căprui
Hair Color :	variabilă
Height :	1.58
Weight :	42
Piercings :	13
Tatoos :	nu încă
Boyfriend/Girlfriend :	da
Overused Phrase :	lasă-mi şi mie
FAVORITES
Food :	Mcdonalds
Candy :	E
Number :	5
Color :	verde
Animal :	unicorn
Drink :	cuba libre
Body Part on Opposite sex :	depinde
Perfume :	dior- hypnotic poison
TV Show :	south park
Movie :	trainspotting
This or That
Pepsi or Coke :	coke
Chocolate or Vanilla	chocolate
Hot Chocolate or Coffee :	coffee
Kiss or Hug :	kiss and hug
Dog or Cat :	dog
Rap or Punk :	rap and punk
Summer or Winter :	summer
Scary Movies or Funny Movies :	scary movies
Love or Money :	love and money
YOUR...
Bedtime :	la moentul potrivit
Most Missed Memory :	una din alea pe care nu mi le amintesc
Best phyiscal feature :	nu ştiu
First Thought Waking Up :	am fost aici în tot timpul ăsta?
Ambition :	fericire
Best Friends :	spike
Weakness :	exces
Fears :	sevraj
Longest relationship :	depinde în ce constă 'relaţie'
HAVE YOU...
Cheated Your Partner :	da
Ever been beaten up :	da
Ever beaten someone up :	da
Ever Shoplifted :	da
Ever Skinny Dipped :	da
Ever Kissed Opposite sex :	da din nou
Been Dumped Lately :	nu
IN A GUY/GIRL
Favorite Eye Color :	verde
Favorite Hair Color :	nu contează
Short or Long :	nu contează
Height :	mediu?
Looks or Personality :	amândouă
Hot or Cute	hot
Muscular or Really Skinny :	nu contează
RANDOMS
What country do you want to Visit :	olanda
How do you want to Die :	brusc
Been to the Mall Lately :	da
Get along with your Parents :	aş spune da dar ar însemna să mint
Health Freak :	în nici un caz
Do you think your Attractive :	uneori
Believe in Yourself :	da
Want to go to College :	pai nu?
Do you Smoke :	da
Do you Drink :	da
Shower Daily :	de obicei da
Been in Love :	o dată
Do you Sing :	când nu aude nimeni
Want to get Married :	nu
Do you want Children :	nu
Age you wanna lose your Virginity :	nu-i pe vrute
Hate anyone :	aş spune 'tata' dar nu-i frumos, deci nu

un butoi cu lucruri altfel

2010-08-09T00:29:00.006+03:00

limita dintre bine şi rău e un labirint, nu o linie. nu iei partea nimănui, doar treci prin ziduri
pentru că fiecare percepe lucrurile diferit, nu poate să-ţi fie bine fără ca altcuiva să-i fie rău.
îţi laşi principiile călcate în picioare doar ca să le înveţi să fie mai puternice.
te laşi în voia sorţii uneori, dar chiar şi acele momente sunt cu atenţie calculate.
lumea îţi distruge spiritul, oricât te-ai chinui nu-l poţi salva, poţi doar să-l faci să crească mai frumos. alege să vezi percepţia frumuseţii spiritului fiecăruia, nu trebuie să o agreezi, doar să o înţelegi. nu judeca dacă nu eşti capabil să înţelegi. ceea ce tu găseşti înjositor poate fi o desfătare pentru mine, şi invers. diferenţa dintre noi e că eu accept asta, îţi explic dacă eşti capabil să mă asculţi, nu te acuz pentru că nu mă priveşte. alege să vezi şi altceva inafara ideilor preconcepute, să faci din tine ceea ce vrei să fii, nu ce vor alţii să vadă.
noaptea mea e mai frumoasă decât ziua şi tcerea decât vorbele, diferenţa decât asemănarea, muzica mai bună decât liniştea, întunericul mai frumos decât lumina, riscul decât abstinenţa, necunoscutul decât monotonul. exact, şi ce dacă?

oricât de greu ar fi, alege să trăieşti.

vreau să muşc copii

2010-08-07T00:56:00.009+03:00

copii. care-şi îngroapă visele cât mai departe de adevar, pisici cu ochi de plastic, oameni fără vieţi. realitatea rupe capu, taie respiraţia ca un pumn în plex. simptome sau coincidenţe stranii. paranoică şi infricoşător de liniştită, precaută şi total dezorganizată. ignorantă. iubitoare. în acelaşi timp. timpul trece prea repede, e un haos total, aproape mai rău ca stările mele.
după miezul nopţii sunt ca un om ce dă din sevraj în fericire, sau sunt doar nebună şi îmi place prea mult. uneori mă târâi pe jos sau fugăresc câinele până la epuizare, îmi holbez ochii, transpir, rânjesc, visez printre cearceafuri la toată starea de bine pe care o domin şi care va dispărea neexploatată până mâine dimineaţă. mă strigă noaptea,să mă bucur de oameni şi ei de mine, să îmi sacrific întreaga fiinţă necunoscutului. ia-mă. fericirea ta mă face fericită. mă tem că am să mor fără să mă cunoască nimeni. e ca atunci când nu-ţi dai seama niciodată că poţi să-ţi porţi puloverul şi pe partea cealaltă. dar tu nu ştii cum e. sau ştii şi nu-ţi dai seama... dar dacă ai descoperi vreodată că are două feţe, te asigur că l-ai purta numai pe dos.

ai în cap imaginea camerei de hotel în dimineaţa ultimei nopţi de beţie şi privirea care v-a aruncat-o primul om care a intrat pe uşă. asta nu se uită niciodată. 4 cutii de rebdull şi tot s-a rupt filmul puţin după miezul nopţii.
toate lucrurile pe care le-ai fi putut face dac-ai fi avut cu cine. toate pe care le vrei şi le vei face.
toate lucrurile pe care le putem face intr-o singură noapte. în fiecare zi şi în fiecare noapte.

ignorant perplex

2010-07-29T02:07:00.001+03:00

mă trezesc înaintea ceasului dar mă culc la loc doar ca să-l las să creadă că m-a trezit el pe mine. beau. cafea, apă, lapte, energizant, apă, alcool, confuzie, vulnerabilitate, ritm cardiac, priviri cărămizii, aşternuturi străine, apă de ploaie. beau. plimb câinele, pun detergent pe rufe, pornesc maşina de spălat, îmi rod unghiile, caut haine în dulap, mă închei la şireturi, învârt cheia în uşă.
îmi plimb egoul. eu rămân încremenită, el scapă din lesă şi se zbate ca o hienă atroce printre pudeli muribunzi . mă răpune la pământ şi muşcă din mine. mă chircesc bulversată, îmi zâmneşte şi-i zâmbesc, mă aşez mai bine şi îl las să continue. mă bucur când o ia razna, îl îndemn să facă absolut ce vrea, doar de asta mă iubeşte. mă scuteşte şi secătuieşte de orice explicaţie, reacţie, putere sau control fizic. nu l-aş putea opri nici să vreau. psihic, prefer de 10 ori abandonul la voia întâmplării decât să mă agit. super ego-ul meu în revers se transpune din spiritual în material. cel mai mulţumită în aceste momente sunt de faptul am pe cineva să-mi ţină de urât, care nu mă priveşte ciudat şi nu spune lucuri de care să mă sperii, cineva care înţelege tot ce vreau să spun fără să trebuiască să scot vreun sunet şi mă linişteşte în lipsa mea de coerenţă şi de tot, doar pentru că ştiu că nu sunt singură.

eu nu pot să scriu un final fericit

2010-07-28T00:16:00.004+03:00

Cu ochii de felină hrănit cu întuneric, focalizând mişcări,
pupile dilatate sceptic, sinistru si sintetic pe coridoare lungi,
şoptind parcă ei: "Unde vrei să mă duci?"

Şi-mi trosneau şinele-n vene când scriam despre acest om,
o poveste a febrelor în doi ce mă trezeşte din somn.

nefeelingos

2010-07-26T21:50:00.005+03:00

prea puţin să fie bine dar mereu
destul de mult să fie rău
demoralizant ca un gol în stomac iremediabil
agitaţie proastă, neajuns lipsit de sens
fără aspiraţii şi fără interes
aştept să se termine ca să o faci din nou
nici nu încerc să dorm, doar scriu cuvinte fără nici un rost
ca să-mi distrag atenţia din filmu' ăsta prost
vidul e un prădător subtil, eu mă predau umil
e atât de bine să pot să nu mai simt nimic

You can untrain yourself to notice
To feel pain and swallow fear

vis fragmentat

2010-07-22T22:13:00.004+03:00

marea intră-n cort şi sarea intră-n tine
soarele ne soarbe din priviri cum sorbi tu din lămâie
idei colorate se pierd într-un abis de gânduri
unghiul privirii amplificat de 3 ori analizează fiecare detaliu care părea să nu fi fost acolo înainte
afundat de tot în nisip ţi-e teamă să deschizi ochii, îţi desenez o altă lume în palmă. mă rog să nu te mişti, să nu mă întrebi nimic. tu dai să mă atingi şi dispare totul.
[...]
eu şi tu nu am existat niciodată, nici marea, nici cortul...

pofta vine mâncând

2010-07-13T22:56:00.003+03:00

marţi 13
mi-aş dori să-mi amintesc câte ceva din lucrurile pe care le aveam de spus

oamenii trăiesc degeaba

2010-07-12T23:39:00.003+03:00

nu, nu sunt deprimată, depresivă, furioasă sau mai ştiu eu cum. asta e doar concepţia mea asupra vieţii, fără să fiu un om trist, ci doar unul plictisit şi cu o poftă exagerată de a trăi uneori. am senzaţia că suntem într-un glob de sticlă şi deasupra noastră se mişcă cerul unei alte lumi, una reală. dar cine poate defini 'real'? un chip uriaş aplecându-se asupra noastră şi privindu-ne ca pe gândaci în insectar. atat de nesemniticativi, lipsiţi de putere, ordinari. susţinem uneori că oamenii diferă, dar suntem toţi la fel. credem că intuim viitorul, când suntem doar previzibili. aducem totul la extrem părându-ni-se că aşa ne facem existenţa mai puţin banală. ne creăm idoli şi muze, modele şi dumnezei, moduri de a ieşi in evidenţă, de a ne petrece timpul liber sau de a ne separa de realitate. ne stabilim un scop pe care să-l atingem, ca să nu spunem că trâim degeaba. ne conformăm normelor pentru a fi toleraţi şi integraţi în societate, ori considerăm că semenii noştri nu ne sunt cu nimic mai presus, sfîrşind în propria noastră lume. ne ataşăm prosteşte unul de altul. unii folosesc, alţii sunt folosiţi. ne urmârim interesele. ne creăm de-a lungul rimpului anturaje mai mult sau mai puţin potrivite şi permitem să fim categorisiţi. în cazurile fericite, ne pierdem primul sfert de viaţă învăţând lucurile esenţiale nu din şcoală, ci din propria experienţă. în cel mai rău caz nu învăţăm nimic dar ne credem speciali. învăţăm că oamenii nu sunt ceea ce par; valoarea materială, statutul social şi nici orice altceva nu ne face superiori sau inferiori; trecând de aparenţe, nu ne avem decât pe noi şi gândirea e singurul lucru care ne diferenţiază, nu hainele sau diploma de facultate. ne pierdem primul sfert de viaţă prin laboratoare şi săli de clasă acumulând sute de mii de informaţii, marojitatea neavând să ne folosească cu adevârat şi sfârşim prin a ne plăti absolvenţa sau cu creierul prăjit. dar încă suntem fericiţi şi tineri. pierdem zilele înfruntând realitatea şi nopţile uitând de tot. în următoarea jumătate existenţei noastre ne luptâm să ajungem cineva sau ne afundăm în bani falşi şi orgoliu. ne ducem traiul în mod cinstit sau prin înşelătorie ori pupincurism. ne întemeiem o familie. suntem sclavii unui salariu sau stăm cu curu în sus toată ziua. încercâm să ne educăm copiii. nu acceptăm abateri de la normă sau îi lăsăm să facă cum cred de cuviinţă. îi sechestrăm sau le oferim prea multă libertate. îi obligăm sa urmeze facultatea de drept şi suntem mândri că am creeat din ei nişte sclavi. ne întrebâm unde am greşit când îi găsim cu ace-n mână. copiii cresc, rămânem singuri. ultimul sfert al şederii noastre pe pâmânt se rezumă la o pensie pentru care am muncit toata viaţa şi care se duce pe pastile şi cablu tv. ne privim realizările, spalăm vase şi udăm flori. suntem bâtrâni şi bolnavi. abea ne mişcăm şi încă vrem să trăim. murim într-un accident subit şi stupid. în curând vor uita cu toţii că am existat vreodată.

dacă viaţa tot nu are sens,
eu una prefer să mă bucur de ea cât mai pot.

vine de la sine, nu se spune

2010-07-10T23:40:00.005+03:00

melancoolic monoton molotow de timp pierdut în uitare vară dor
şansă lipsă râni vindecate cu linii sărate împuşcate zile uitate
dopamină nevoit să aştepţi prins în trecut preţuieşti când pierzi

ţi-am spus azi că te iubesc?
voi vorbi fără cuvinte

mieii sunt fiare deghizate

2010-07-09T19:09:00.005+03:00

ştii cum e atunci când conştientizezi ce se întâmplă cu tine şi nu poţi face nimic în această privinţă? că plăcerea nu e fericire. fericirea nu e generată de nimic altceva decât de mintea ta. te-ai temut atât de mult când ai pierdut-o încât psihicul traumatizat a învăţat să gândească şi a uitat să o mai simtă. părea imposibil. e ca şi cum ţi-ai fi pierdut reflexele, ai uitat să clipeşti, să respiri, să visezi, să sufli fumul... ştii cum e când poţi fi fericit doar atunci când nu gândeşti şi nu mai simţi nimic?

e ca atunci când te lăsa mă-ta să amesteci în maioneză: învârteai invers şi distrugeai totul

din adâncuri

2010-07-04T10:01:00.006+03:00

Şi e ciudat că dacă vreau să iasă bine iese prost, da' dac-aş vrea să iasă prost crec-aş fi idiot, nu?

De la sechele am ajuns pe somnifere,
Fute-m-aş în ele,
Dorinţa de putere combinată cu durere
Naşte paradoxul fals că fericirea e plăcere.
Timpu-i rutina sublimă există, partea tristă e
Că-i doar o repeţitie sinistră
Şi odată ce persistă apare blocaju'
Nu pot să explic ma limitează limbaju.
Nu-s filosof, mi se pare mai degrabă
Că sunt altă conştiinţă care-şi caută de treabă,
Afirmă si neagă, e albă sau neagră,
Dualitatea asta-i cam bolnavă, ma seacă.

(kazi şi specii)

şapte ceruri

2010-06-30T23:07:00.005+03:00

literele nu pot să spună ce simt eu

nimic cunoscut în acest deja vu

2010-06-27T02:18:00.004+03:00

if the home is where the heart is, then we're all fucked.

go with the flow. tu nu suferi din dragoste sau după atenţia anumitor persoane, nu îţi doreşti pantofi noi şi nu-ţi doreşti nimic în general. uneori ai bani şi n-ai pe ce-i da, dar te păcăleşti şi te întorci acasă cu buzunarele goale. nu ai ambiţii, regrete, datorii sau sentimente. ai renunţat la toate astea. desigur că ţi-ar plăcea ca unele lucruri se întâmple, dar nu te consumi pentru nimic. nu ai probleme cu adevărat, de ce să îţi faci? e monoton, dar e mai sănatos. grijile nu există, sunt doar pretexte folosite de oameni pentru a-ţi face viaţa mai interactivă. ai trecut de perioada aia.
drumul spre destinaţie e în construcţie, dar nu renunţi şi nu te-ntorci. eşti într-o gară suspendată pe o planetă străină, ai pierdut controlul şi trenul spre casă. următorul e peste o mie de zile. nu disperi încercând să cauţi calea care nu există, accepţi ideea, dar fără să uiţi că locul tău nu e acolo şi fără să te minţi că totul e în regulă . te-ai grăbit. ţi-ai pierdut minţile, egoul, ţi-ai pierdut şansa iar acum îţi umpli capul cu filme, majoritatea proaste, ca să nu te plictiseşi când îţi vei pierde următorii ani aşteptând. uneori ţi-e frică să nu înnebuneşti, însă doar timpul îţi poate da înapoi ce ţi-a luat viaţa.
e ciudat aici. filmul vieţii tale e fractal şi soundtrackul în reverse. cam prea multă lumină, în rest nu e rău deci reducând lucrurile la abstract zici că e bine. te complaci evadând zilnic în călătorii psihedelice până la locul apartenenţei tale, dimensiunea în care aştepţi să ajungi. şi uiţi de tine. mai albeşti o noapte, te contopeşti cu un cearceaf, goleşti câte-un pahar de vise, mai înghiţi un pumn de zile, captiv într-un loc care te vrea şi nu-i poţi aparţine, când ai să începi să trăieşti ai să o faci atât de intens încât nu va mai rămâne nimic din tine. dar nu va fi o problemă, aici ai timp s-aduni destulă viaţă cât pentru fiecare zi şi fiecare noapte care te aşteaptă.

2010-06-25T01:13:00.003+03:00

mi-e poftă de cevaaaaa!

- las' că-ţi trece

EGOism

2010-06-22T02:43:00.008+03:00

Nu sunt aşa cum ar trebui, sunt aşa cum vreau să fiu. Nu sunt un erou, nu mă uit la gossip girl, nu ştiu de ce nici n-am răbdare să mă uit la filme. Nu am ochi verzi, nu ştiu să merg pe tocuri, tind să exagerez în tot ce fac şi nu sunt niciodată deplin mulţumită. Uneori mă grăbesc prea tare, alteori aştept prea mult. Sunt încăpăţânată, atât faţă de alţii cât şi faţă de mine; asta duce la lucruri sadice şi satisfăcătoare. Nu mă asortez, nu duc flori la profesori, nu îmi fac temele, nu pot să 'mă rup' pe drum and bass, îmi rod unghiile şi îmi vopsesc prea des părul. Mănânc prea repede şi sunt irascibilă când mi-e foame. Sunt enervant de calmă şi râd în cele mai nepotrivite momente. Sunt o persoană cumpătată, după normele mele. Nu îmi impun limite dar îmi place să le încalc pe ale celorlalţi. Bag în mine orice fel de chimicală. Acţionez din instinct în momente tensionate dar la aspectul ăsta lucrez momentan. Iubesc noaptea şi nu suport lumina.De obicei sunt leneşă, în restul timpului hiperactivă. Urăsc frigul şi ploaia mă binedispune. Nu sunt superstiţioasă şi cred că toate lucrurile se întâmplă cu un scop. Sunt ateu. Planurile dau mereu greş aşa că las totul să vină de la sine. Cred că oamenii pesimişti nu pot fi dezamăgiţi, ci doar contrariul. Alteori am aşteptări mult prea mari şi sfârşesc trist. Sunt stângaci, la propriu şi la figurat. Nu funcţionez dimineaţa, cu atât mai puţin fără cafea. Sunetul oamenilor care mănâncă mere mă calcă pe nervi. Urăsc albinele, aşteptarea, sevrajul, pe Michael Jackson şi tata şi să nu am timp. Nu am încredere în oameni, îmi place să fac opusul a ceea ce mi se spune. Sunt cea mai bună prietenă a copiilor sub 5 ani. Mă holbez la oamenii banali şi îi evit pe cei interesanţi sau pur şi simplu nu văd pe nimeni. Am zile-n care ies din casă-n pijamale şi zile în care răscolesc tot dulapul fără să ştiu ce caut. În general cad dintr-o extremă în alta. Eticheta pe care cei din jur o atribuie imaginii mele e complet diferită de părerea formată după ce ajung să ma cunoască. Nu există vreun om care să mă cunoască cu adevărat. Sunt altcineva în fiecare zi, uneori e amuzant. Joc 15 personaje în acelaşi film, depinde de circumstanţe.Pot relata un arugment pentru fiecare din faptele de mai sus şi în general pentru orice. Chiar dacă e o diferenţă substanţială între părerea unui om despre sine şi cum e privit ce ceilalţi, câteodată mă văd prin ochii altora sau pur şi simplu mă întreb şi eu cine sunt, dar ajung la concluzia că asta nu se poate defini şi nu prea contează nici pentru mine, cu atât mai puţin pentru tine.
Atunci de ce? Îmi plac oamenii. Mă atrage partea lor psihică şi spirituală. Să intuiesc mecanismul lor de gândire, să le studiez reflexele, să le admir pupilele şi genele arcuite, să le-nţeleg reacţiile şi să le justific conceptele, fie ele corecte sau nu, găsind paradoxuri în lucruri banale, iar cea mai uşoară cale de studiu e să fac experimentul pe propria-mi persoană. De asta. Uneori debitez nişte idei atât de aberante încât chiar mă panichez, dar simplul fapt că persoana de lângă mine nu poate şti ce gândesc e singurul lucru care mă linişteşte.

~deşi n-ar trebui, mulţumesc celor ce mă iau în braţe şi mă trec strada,
cine ştie unde eram acum.

lasă-mă să beau

2010-06-19T15:36:00.003+03:00

spunem 1% din tot ce gândim
din 1% jumătate minţim

căcat

2010-06-18T17:51:00.007+03:00

hai, chiar te rog, continuă să mă distrugi încercând să mă ajuţi!

ar trebui?

2010-06-15T19:47:00.002+03:00

"pentru că un om matur trebuie să poată lua decizii. şi cea mai importantă dintre ele e să lupte cu propria-i infidelitate, cea care-l duce dintr-o parte în alta, de la o feminitate la alta, în încercarea disperată de a le salva pe toate şi nereuşind decât să le ajute să se distrugă. un scriitor britanic spune că infidelitatea este dorinţa egoistă de a ajuta mai mult decât un om."

dan sociu

there's always more

2010-06-14T22:20:00.006+03:00

distruge filmul,

nimeni nu vrea să ştie cine e cu adevarat

momentul dinţi culcă pastile amestece distanţă intenţie faptă libertatea jumătatea drumului înghiţea cinci minute goale cunoştinţa incofmatică cuvinte subiect lumea ei moartea interes calmante dizolvaseră modă ochilor

indie friday night

ştiu că nopţile se termină prea devreme, dar orice fapt aduce consecinţe.

exactitate extenuat extrem deschide
LIBERTATE (cât pot să duc)

special 'k' balls!

deşi aş vrea să mă plâng decid că s-ar putea şi mai rău dar situaţia se poate întotdeauna înrăutaţi (întotdeauna se poate si mai bine!)

nu pot să ajut oameni, nu pot nici măcar să mă ajut pe mine. poate mi-aş dori uneori să fac lumea aşa cum vreau eu, dar planeta se învârte după cursul ei, nu după al meu.
nu mai putem risca să ne fie capturată vreo altă clipă, dar ne lăsăm supuşi (după faptă şi răsplată)

oamenii nu înţeleg că eu mă pot culca şi târziu şi trezi devreme! doar dacă m-aş putea pişa fără să par suspicioasă (de asta îmi doresc libertate) [...] ştiam eu că o să se trezească toată familia dacă mă piş! ps. trebuia să fac în pungă

SUNT O ÎNTREBARE
ÎNCUIETOARE!

poate că eu şi blasteroidul din mine nu vor supravieţui niciodată...

ştiu , nu sunt ce-ţi doreai să fiu

sendviciuri de leopard

cred ca p. va face azi
O BRIOŞĂ FERMECATĂ!

ce-i cu hainele tale care exprimă independenţă!?

adevărul nu înseamnă nimic...

rămâi singur din nou răpus de libertatea ta condiţionată. îţi aminteşti clipele trecute de parcă ţi-ar putea influenţa cu viaţa dar nimeni nu va crede asta cu adevărat. nici măcar nu o va citi[...]

nu te mai simţi în stare, vei ceda curând propriei tale fiinţe, ştiai că aşa se va sfârşi.

hei, nu eraţi pe jos înainte de flashback?

metamorphosis

2010-06-14T02:40:00.001+03:00

se spune cum că fiecare dintre noi devine un cu totul alt om o data la 7 ani.
poate că e doar o altă născocire a unui om pentru a-şi umple paginile cărţii, dar m-a pus pe gânduri.
din haosul total de idei ce-mi păreau paradoxale şi fermentau în mintea mea la momentul respectiv, m-am agăţat în mod special de una: poate aveam nevoie doar de o schimbare aparent nesemnificativă pentru a declanşa totul. dar urmau mii de factori diferiţi ce aveau să producă treptat schimbarea. factori ce au venit de la sine şi nimeni nu s-a înpotrivit, nimeni nu le-a observat prezenţa. au apărut ca şi urmări ale anumitor fapte, sau doar ghinion. au fost induşi, doriţi şi savuraţi din plin. şi aşa am început să sper că-mi pot lăsa viaţa în urmă, să lupt pentru a ieşi din rutină. accept problema, depistez cauza ei şi o elimin succesiv. asta era tot ce trebuia să fac şi eram mândră de descoperirea mea (am avut revelaţia asta în ziua despre care vorbeam în postul anterior. stau în autobuz când apoi mă loveşte feelingul ăla cum că trăiesc momentul din care viaţa mi se va schimba. euforic, agitat, confuz, infricoşător, prea multe stări induse de materii diferite, în acelaşi timp. simt că îmi va exploda capul dacă una din ele nu le va domina pe celalalte în curând. sunt în criză de timp. uit să cobor şi mă întorc o staţie pe jos. începe să plouă, iar nu văd nimic...)

'poate că am evoluat destul spre un alt eu.' dar cum e definit acest eu?
nu-ţi poţi da seama dacă te-ai schimbat, în bine sau în rău când nici nu ştii exact cine eşti şi cine obişnuiai să fii, dar încerci să analizezi cu minuţiozitate defectele şi calităţile celor două personaje.

dar din moment ce decizia de a schimba ceva a venit din propria mea iniţiativă ştiu doar că sunt în continuare cine vreau eu să fiu, nu ce vor ceilalţi să vadă. asta e tot ce contează.

marea lipsă de tot

2010-05-24T00:28:00.005+03:00

am simţit cum renasc. experienţa a fost atât de chinuitoare încât speram la un moment dat să mor. e inexplicabil, mai mult decât poate duce un om. îmi spuneam într-una că voi supravieţui. poate că in noaptea aia am murit şi m-am născut din nou. ce-a fost mai greu a trecut. metamorfoza se produce treptat, atât de lent, aproape că pot simţi cum mă transform. un lucru străin , care creşte şi creşte, până pune stăpânire pe mine în totalitate şi devin alt om.
azi vreau să schimb ceva. să îmi păcălesc creierul să nu mai fie blocat şi epuizat.
să vrei să schimbi ceva e primul pas spre a schimba totul.
să-ţi induci diverse stări, să încerci până devine o obişnuinţă, să faci feelingul să persiste şi mâine dimineaţă, să crezi în lucuri care nu există până devin reale.
să nu o iei mâine de la capăt, să faci cumva ca zilele să nu mai fie toate la fel.
poate nu trebuie doar să aştepţi, trebuie să faci tu lucrurile să se întâmple, n-o să facă nimeni asta pentru tine. să vrei să înţelegi.
orele de monotonie se transformă în zile, săptămânile în luni. aştepţi ceva, nici tu nu ştii ce, dar acel ceva va schimba totul.
am aşteptat atât de mult până am uitat cum să trăim.
spuneam că totul vine de la sine, dar noi nu mai vedem nimic în jurul nostru.
să nu mai eviţi să vezi problema, să găseşti cauza, să o respingi până dispare.
o revelaţie pe care ar trebui să nu o mai ignori de data asta, poate ajungi într-un sfârşit undeva.
dă-mi ceva. orice.
hai să învăţăm din nou fiecare lucru, să ne naştem din nou.
am un feeling care încearcă să-mi spună ceva şi mă chinui să-nţeleg ce. am să-l pun deoparte să reflectez asupra lui până descopăr paradoxul.
deja vu'uri, haos şi agitatie proastească. stricat psihic.
aştept să îmi revin.
poate că lucrul care poate să schimbe totul e mai aproape decât credeam. poate zace în mine de atâta timp şi nimeni nu se oboseşte să-l mai caute. poate că nu e prea târziu.

mai aşteptăm mult?

hai sictir!

2010-05-19T15:52:00.004+03:00

nu e ca şi cum nu aş percepe anuminte insinuări sau comportamente sugestive.
în stările de paranoia iau chiar şi coincidenţele ca pe semne, dar niciodată nu interpretez un semn ca pe o coincidenţă.
eu:

te înţeleg, dar te ignor. nu e nevoie să insişti, asta mă face să mă simt mai bine, dar doar atât.

nu te evit, pur şi simplu nu sunt în stare. şi uneori chiar îmi doresc să fi avut dispoziţia necesară pentru a-ţi fi făcut pe plac.

doar trag de timp pentru a putea ceda mai apoi. şi asta e atât de satisfăcător!

(citeşte până realizezi că şi tu faci ca mine)

nihilism şi egoism

2010-05-17T21:58:00.005+03:00

atât de simplu şi totuşi eu nu mai înţeleg nimic!

vreau 2 meleuri şi 2 euri

zdrobitor

2010-05-16T13:16:00.006+03:00

O voce aspră te trezeşte şi te întrebi ce-ai mai făcut de data asta. îţi dai seama că totul merge prost atunci când, peste toate celălalte, ceea ce ar fi putut fi cea mai bună zi din viaţa ta începe cu tine încolăcită în spasme în jurul unei perne, urlând de parc-ar fi sfârşitul lumii. În clipele alea chiar părea sfârşitul lumii tale. Şi cel mai mult te doare că de data asta chiar nu e vina ta.

Cineva te îmbrăţişează. Eşti atât de uimită de asta încât nu te împotriveşti nici chiar atunci când îţi pune mâna în păr. Eşi părea distrusă şi recunoscătoare ca să te poţi împotrivi.

'cum reuşeşti tot timpul să te bagi în căcat?'
'probabil am făcut cândva ceva foarte foarte rău.'
'când?'
'nu ştiu...'

dar asta e doar prima oră din zi... nu te gândi încă la ce poate urma.

brrat brat brat

2010-05-15T21:31:00.008+03:00

uniunea dintre armonie, cosmos, natură, dumnezeu
şi chimicale care-ţi intră în releu
îi zic meleu
ca un motor de bemveu
turează neuronii
bine-ai venit în ţara somnului

(kazi ploae şi specii- nichifor solitaru partea 2)

14 karmacoma

2010-05-14T19:01:00.005+03:00

the day you see the bad side of things

some people stink like shit!
what the fuck is wrong with kids those days?

thank god i'm a hero

yo, i dun give a fuck about you

bad day good day

i just like trippin around

what's that sound?

i can hear anything

you must be kiddin me

don't be a negaton!

not my kinda mood
where

where

where
are
my people?

cai verzi pe pereti

2010-05-13T23:31:00.007+03:00

pupile dansatoare
minte visătoare
răuri necesare
te regăseşti?
dimineaţă, cafea, ţigară, pastilă,
cafea, ţigară, tigară, ţigară, apă, ţigară, ţigară,
alcool, pastilă, ţigară, apă, ţigară, ţigară, apă.

te scurgi Imediat printre cearceafuri
eşti un vitraliu din cioburi topite
ocrotitorul întuneric în orbite
şi nu percepe aceeaşi minte
unghii de hârtie sau degete cioplite
n-asimilezi tactilul cu ce-i vizual
nu discerni fizicul de spiritual

cum se Iveşte ocazia te disipezi total
iar asta e ceva mult mai complex
paradoxal
te laşi să nu exişti pentru o vreme
şi nimeni nu va şti vreodată
unde te duci atunci când nu exişti.
nici tu nu poţi afla, după ce-ai revenit,
asculţi cum presiunea geme,
nu ştii unde ai fost ştii doar că vrei să te întorci, să rişti.

în timp ce ţi se-afundă cadavrul cald în perne
infinităţi de vieţi îţi curg în vene,
nu ştii pe care s-o alergi, pe care s-o alegi.
când sufletului tău îi place să încalce orice legi
tu îl urmezi orbeşte fără să-ncerci să înţelegi,
te bei, te-nghiţi, te-nţepi, te pierzi, te ştergi.

când te trezeşi în corpul tău
şi-aştepţi numai să pleci din nou
nu ştii unde-ai fost, ştii doar că te vei întoarce.

cum poţi simţi mereu gustul a ceva ce nu ai înghiţit,
dar totuşi e în tine?
gustă fericirea.
cum poţi auzi creierul cum ţi se depresurizează,
sufletul părăsindu-ţi coprul?
închide ochii, deschide-ţi mintea,

iubeşte, plăteşte.

spune-mi doar unde şi cum

2010-05-10T20:49:00.007+03:00

Priveam apusul în fiecare seară pe vremea asta, la doar 3 minute de aici, cum se topea noaptea peste soarele nostru şi totul părea atât de liniştit. Probabil nu era, dar aşa îmi amintesc eu imaginile alea. Acum văd doar reflexii încinse scurgându-se pe bucăţi geometrice de sticlă. Blocuri inexpresive blochează drumul privirii mele spre soarele ce se stinge la doar doi paşi de mine. Văd nori plimbându-se şi culori schimbându-se, un curcubeu care se naşte şi se hrăneşte cu lumină. Eu îi zâmbesc, el surâde-n sinea lui şi se îngroapă printre nori. îl las să ia cu el o parte din mine, nu ştiu dacă-i o bucată din suflet ori una din mintea mea cea care se se tăvăleşte-acum pe cerul colorat, jumătate însorit, jumătate-opac.
Motoare, alarme, sirene, pilangii prea gălagioşi pe terasele aceloraşi baruri ieftine, căini care latră doar ca să se audă lătrând, bătăi de minge, claxoane, sunt toate mult sub mine. Ajung să fac abstracţie chiar şi de zgomotul pe care îl consider cateodată deranjant. Până şi căinele hiparactiv se ghemuieşte pe pervaz în braţele mele, proptindu-şi capul înafara geamului.Tăcere. Mă linge pe mâini după o vreme, rugându-mă parcă să mă reîntorc din visare. Oftez şi zămbesc.
Se zice despre mine cum că mi-ar fi prea lene şi să-mi dau pantalonii jos să ma piş. Însă dac-ar fi să plec m-aş duce chiar acum. Aş fugi, aş tipa, aş dansa până în zori şi aş râde prea mult. Şi când voi pleca am să umblu la nesfârşit. Vreau să aud trenuri, vreau să mă scurg în metrou, să mă topesc în nisip, să-mpart shoturi cu luna. Vreau toate lucrurile pe care nu le pot avea şi toate lucrurile pe care le am şi am uitat cum să ma bucur de ele.
Pentru că soarele apune în fiecare seară în acelaşi loc, dar noi nu mai suntem aici să îl privim.

şi încă nu-i ştii parfumul da' parcă-ar fi pe gustul tău

2010-05-02T00:38:00.000+03:00

Aprinde o ţigară

2010-04-25T22:25:00.004+03:00

După nişte filme de căcat stingi jointul, aprinzi lumina, ziua se termina şi te trezeşti singur. Deprimant. Intri pe la 12 pe uşă, tac-tu te aşteaptă-n prag tu ridici din umeri şi te duci să te pişi, te dezbraci de haine,de fapt ieşi de tot din pielea ta, eu îţi zâmbesc în oglindă. Poate că e puţin prea târziu, da’ te trezeşti spunându-ţi totuşi: “azi am chef!”.

De ce, nu ştiu. Nici tu nu vei şti vreodată ce a cauzat de fapt starea aia de natural high, poate că de aici vine şi farmecul ei.

Te gândeşti prima oară, evident, că e de la căcatul ăla de iarbă (în mod normal nu ai numi-o aşa, dar aia chiar era o stropeală cu chimicale de prăjit creieri), sau poate că de la hormoni, prea multă Cola, ori faptul că eşti o persoană nocturnă, de la vacanţa în care nu ai făcut nimic altceva decât să stai lângă ecranul Pc-ului, să citeşi o carte sau să te uiţi la un film. Şi când nu ai făcut asta te-ai prăjit sau ai dormit, desigur. Asta te-a ajutat să slăbeşti un kil într-o săptămână, cu încăpăţânarea ta incredibilă ce te oprea să mănânci tot ce-ti iese în cale. În seara asta ai însă o stare atât de dubioasă de bine încât a trebuit să accepţi concluzia dedusă prin reducerea situaţiei la absurd, că dacă capu ţi-a crescut din cauza substanţelor, mai exact din cauza lipsei lor, singurul mod prin care o să revină la normal (şi precizez că în majoritatea cazurilor concepţia ta de normal nu coincide cu a celorlalţi) este să abuzezi din nou de ele. De fapt, toată lumea încă spune că eşti prea slabă, deci până la urmă nu arăţi obibil, nu din cauza “falcuţelor”, poate nici chiar datorită ochilor umflaţi şi a feţei plictisite. Tu doar te priveşti oribil şi te vezi aşa pentru că te simţi oribil. Dar seara asta era altfel. Îţi face plăcere să fii tu din nou, tu cea cu părul răvăşit, fără haine şi fără machiaj. Nici n-aş fi crezut că te priveam de dimineaţă mizerabil din oglindă.

Plm, ideea de la care deviam era că faci un fel de pact cu tine în bunăstarea asta, considerând că meriţi să devorezi nişte ciocolată, asta întâmplându-se doar fiindcă punga asta cu dulciuri îţi scăpase atunci când ti-ai golit camera de orice urmă de tentaţie (lăsasei doar sărăţele, 2,5l de Coke light şi nişte bomboane de alea smechere pentru cazuri de urgenţă, care aveau să rămână acolo până după ce expirau, iar eu să le mănânc doar ca să văd dacă păţesc ceva). Cum spuneam, mănanci ca o spartă şi nu îţi pare rău că faci asta, dând cărţile pe faţă, nici nu ar avea de ce să iţi pară. Toată chestia asta cu abstinenţa o făceai propabil pentru cât de mult mă urai după tot căcatul în care te-ai băgat şi pentru că nu mai putem fi ca înainte, iţi zic acum că am unul dintre rarele momente în care sunt sinceră cu tine. Şi, după cum ţi-a zis şi mă-ta, nu are rost să te mai chinui, un om nu poate fi atât de slab fără droguri. Ţi-a mai zis şi că arătai hidos, dar asta ţine tot de concepţiile voastre total opuse despre ce e normal şi ce e hidos.Ai să contunui să mănânci biscuiţi glazuraţi în seara asta, în mod miraculos, nu ca să tratezi vreo depresie ci pentru că meriţi. A, da, şi oricând ai nevoie de un stomac plat, farmacia e aproape.

Ca să mănânci şi puţin căcat după ce te-ai umplut cu ciocolată, spui că tot ce ai pus cap la cap până acum o să se ducă dracului de luni dimineaţă, în mai puţin de 36 de ore, când o să te trezeşti iar întrebându-mă confuză ce cauţi tu printre adunătura aia de oameni şi de ce, în pizda mă-sii, se aşteaptă ceilalţi rataţi să îţi petreci tot timpul liber învăţând – şi ai îngrozitor de mult timp liber în ultima vreme, de fapt tot timpul tău e liber excluzând câte un sfert din fiecare zi futută în care trebuie să auzi vre-un ipocrit care mănâncă căcat. Şi hai să fim serioşi, nu le pasă de tine sau de viitorul tău, încearcă să te facă să regreţi că nu ai stat şi tu la coadă la uşa lor cu plicul de bani, sau, în cel mai bun caz nu au nici o treabă cu tine dar se aşteaptă să fii interesat de toate chestiile alea care nu îţi folosesc la nimic, dar pe care trebuie să le ştii ca să treci prin viaţă. Ori aşa ori te-apuci de pupat lumea în cur. Sau iei viaţa în pulă, nu in piept, cum zice unul din oamenii aia care merită respect. Există doar două variante: dai sau iei altora. Chiar dacă aş spune că nu e aşa, ţie ţi se rupe, de plicul cu bani, de teorema cosinusului şi ţi se rupe de tot. De fapt ăsta e motivul pentru care toate lucrurile îţi ies ţie aşa şi altora nu. Observ că îţi place să aberezi multe nonsensuri pornind de la nici un subiect concret. Spuneai că starea asta o să dispară de luni dimineaţă, eu spun că ar fi bine să te trezeşi aşa şi mâine, încropind un motiv demn de a te face să te ridici din pat. Poţi să speri dar îţi spun de pe acum că asta nu se va întâmpla.

De ce, nu ştii. Poate nici eu nu am să te fac ştii vreodată. Unde-ar mai fi farmecul?

De obicei duminicile sunt demoralizante, zici. Îţi aminteşti şi acum unul dintre cele mai urâte sevraje într-o duminică în care îngheţa căcatu-n voi şi seru în seringi, la propriu (mai puţin partea cu căcatul, desigur). Poate că nu a fost unul dintre cele mai urâte, de fapt nu-mi amintesc nimic mai mult decât că a existat un sevraj îngrozitor într-o duminică. Dacă privim altfel lucrurile, a existat un sevraj în fiecare zi în care deschideai ochii şi ceva în mine murea ca tu să te poţi ridica din pat.

Mda, să nu exagerăm. Se pare că ai putea abera la nesfârşit. Sunt sigură de asta de fapt, doar eu ştiu căte filme penale îţi trec prin cap. Şi totuşi eşti lucidă. Genul de luciditate care nu e chiar atât de rău. Eşti într-una din serile alea în care faci un duş lung, pentru că aşa ai chef, nu pentru că trebuie, o seară în care urmează să te ascunzi după o carte bună, nu în faţa monitorului. Eşti într-unul din momentele alea în care nimic nu se întâmplă, dar tu zâmbeşti. În mod normal ai spune ca avem cu toţii nevoie de clipe de singurătate, însă acum le vei spune momente înn care, neavând încotro, te simţi bine cu tine. Cu mine. O seară pe lună în care profit confesiunile tale nesfârşite şi-ţi şopteşc şi eu: “Azi am chef!” (~Analizând situaţia realizez că e mai mult noapte sau dimineaţă decât seară dar mi-e lene să corectez ce-am scris).

Cum dracu ai reuşit să ajungi la starea asta? Mă întrebi şi nu-ţi răspund nimic.

De ce? Nu ştii. Unde ar mai fi farmecul dacă ti-aş spune?

Te las să descoperi singură şi tu spui, cu nepăsarea-ţi caracterostică:

“Plm, clar, sigur e de la iarbă.”

2 de ce (Jesus please get me high!)

2010-04-17T00:36:00.007+03:00

i
e ciudat cum se termină totul când pare că nici nu a-nceput. şi toate fiinţele par a avea aceeaşi faţă, dar nu e niciodată a pensoanei pe care-o căutai. ai lăsat-o să plece şi ea nu se va intoarce niciodată. se-apropie de tine şi dispare. tu îţi propteşti corpul contra vântului şi... nu mai aştepţi nimic.ţigara are-acelaşi gust banal, soarele te arde şi trecutul te doare. te-ar durea şi-acum dar eşti prea terminat ca să mai simţi durere. stai acolo, aproape lucid, şi vântul se joacă-n parul tău, tu n-ai direcţie, n-ai sens, n-ai timp, bani, nici logică, sau conştiinţă, consimţământ, constrângere, răbdare, noroc, nici libertatea de a fi. şi dup-atâtea întrebări ajungi la concluzia că existenţa ta se rezumă la a nu şti. cu ce te ajută pe tine să nu ştii? şi accepţi că totul este atât de paradoxal şi banal, inevitabil şi în acelaşi timp absud, deprimant, demoralizant, atât de demoralizant încât izbucneşti în hohote psihotice de râs. ştii că se poate şi mai rău. dar nu vrei să te gândeşi la asta, fiindcă rişti să se întâmple. nu crezi, doar aştepţi... şi ăsta e cel mai greu lucru. nu e bine să crezi, aşa nu poti decât să fii dezamăgit. nu te zbaţi, încerci să refuzi totul şi nu faci decât să o iei de la capăt. te-ai obişnuit cu ideea unei vieţi de om ce se sfârşeaşte înainte de a se porni, ca într-un film de ăla prost de-ţi bubuie creierii, în care te ridici şi te împiedici şi cimentul te absoarbe şi faci asta la nesfârşit. şi când încerci să deschizi gura să strigi după ajutor totul dispare. cum creierul tău poate găsi o explicaţie logică pentru orice, eşti sigur că există una şi acum, chiar dacă nu vrei să o concepi. susţii asta măcar de dragul efectului placebo. şi datorită încăpăţânării tale extraordinare şi în ciuda faptului că nu vrei să-ţi faci speranţe, nu vei putea să respiri liniştit până nu vei simti că trăieşti cu adevărat şi-ai să le-arăţi tuturor ca lucrurile sunt oricum aşa cum vrei tu să fie.